Perucile făceau acum parte din viața ei. I se infiltraseră într-atât de mult în obișnuințe, încât avea momente în care părul ei natural i se părea cel fals, intrusul. Avea peruci de toate formele și de toate culorile. Peruci care o făceau să semene cu Billie Eilish. Peruci de tocilarănasty, Mia Khalifa vs. naționala de rugby a Noii Zeelande. Peruci platinate roz-bombon, albastru-cyan sau verde fosforescent pe care le asorta cu diferite outfituri de cosplay, în funcție de dorința clientului – de la gender bender-uri, cum ar fi Takasugi din seria „Gintama”, și până la tot soiul de animegao. Piele artificială din polimer termoplastic, satin, mătase sintetică, lycra, pânză, bumbac, latex – o enciclopedie de materiale și țesături i se mula pe sânii mici și rotunzi, pe fundul bombat și pe șoldurile de băiețel, care o cam frustrau, căci și le dorea puțin mai late, însă pe care știa cum să le facă atrăgătoare prin adăugarea de curelușe; strânse cât trebuie, acestea săpau în carne, dându-i volum.
Costumul ei preferat (din piele de căprioară și polimer) o întruchipa pe bunăciunea 2b din jocul „NieR: Automata”, o androidă din infanteria YoRHa. Travestiul împletea influențe gotice și cyberpunk, totul monocrom, negru antracit: un frac ale cărui cozi imitau două aripi, cu o broderie fină care împrumuta ceva din fonturile de pe albumele black metal; mâneci cu manșete largi, ca niște corole; o perucă gri-sidefat, cu tunsoare bob și încoronată de-o bentiță cu fundă; portjartiere cu dantelă; și o pereche de cizme care se înnodau deasupra genunchilor cu șireturi albe, îmbinându-se discret cu motivele decorative ale dresurilor. Piesa de rezistență era o bandană care-i acoperea privirea, exact ca măștile pentru somn. Asta insufla vulnerabilitate ținutei sepulcrale, ceva ce promitea obediență, satisfacerea celor mai întunecate dorințe, fă ce vrei cu mine, dresează-mă, umilește-mă, pune-mi căluș și stropește-mă cu sânge.
Nevoia o împinsese pe Andreea spre anime, nu fascinația față de cultura niponă, care i se părea la fel de cringe precum limbajul programatorilor. O prietenă care-o ajutase să-și facă de la zero contul de OnlyFans, inclusiv recuzita de jucării sexuale, îi explicase că avea șanse să ajungă la o audiență mult mai mare și mai generoasă dacă se costuma în personaje din desene animate și din filme cu supereroi. „Sunt tipi care dau bani frumoși ca să-ți vadă curul într-o rochiță din Game of Thrones”, îi spusese Sorina. Și avusese dreptate. În nici o lună, abonații urcaseră de la 20 la 200. Tips-urile crescuseră, la fel și pay-per-view-ul. Ba, unul dintre clienți fusese atât de mulțumit de show-ul ei erotic, încât îi oferise 96 de dolari, bacșișul maxim pe zi în primele patru luni de la crearea contului.
Dar, ca-n orice febră a aurului din social media, concurența era acerbă. Statisticile arătau că 98% din producția foto-video a platformei era adult content, deci inflația globală de organe sexuale friza delirul. În plus, cursa era inegală. Nu i se părea drept să concureze de la egal la egal pentru abonați cu stripere sau actrițe porno, care se mutaseră cu arme și bagaje pe OnlyFans. Nu le avea cu dansul lasciv, zici că era Elaine din „Seinfeld”. Nici elasticitatea teatrală a starletelor XXX nu făcea parte din calitățile ei. Și nici nu era dispusă să se dedea la chestii hardcore. Așa că nu-i rămânea decât feliuța ei de soft porn. Tot Sorina o luminase: „Fată, ce fraieră ești! Tu nu pricepi cum funcționează afacerea asta. Astea ca noi, gagicile banale, sunt vedete aici. Tipii sunt sătui de actrițe porno, alea le par inaccesibile. Pulărăii vor acum tipe obișnuite, normale, cu imperfecțiuni. Fete cu care să simtă c-au o șansă, că le-ar putea întâlni pe stradă, că le-ar putea cuceri. Înțelegi? Cum să spun, nu mai vor să și-o frece în fața unui vis!”
Înțelegea, cum să nu înțeleagă? Numai că n-ar fi vrut în vecii vecilor dea ochii pe stradă cu vreunul dintre abonații ei. Iar pentru a evita asta, perucile erau cheia. Le folosise de la bun început și nu avea de gând să renunțe la ele – combinate cu machiaje cât mai sofisticate pentru a-și camufla adevăratul chip, dar păstrând în același timp și-o aparență de naturalețe. Nu fusese floare la ureche, oh, nu, nu, vizionase o grămadă de tutoriale de make-up ca să poată reproduce diverse stiluri de machiaj și pierduse ore-n șir în fața oglinzii dând chix, probând un arsenal de eyelinere și farduri.
Acum, soarele îi proiecta forma perucii pe asfalt, în timp ce aștepta la semafor. Simțea că-i ia foc scalpul din cauza căldurii, de parcă ar fi purtat o căciulă de blană. Zece metri o despărțeau de sex shop-ul de unde se aproviziona ocazional cu sex toys. Devenise un soi de clientă fidelă, dar asta nu o liniștea. Mereu aceeași poveste: înainte de-a trece pragul magazinului, palmele-i transpirau, stomacul i se făcea ghem, adrenalina-i bubuia în tâmple. Venea aici doar când pe tură se afla Roberta, cu care legase o complicitate avantajoasă, mai ales pentru cea din urmă. Micile atenții pe care i le oferea ocazional ar fi trebuit să-i garanteze discreție absolută din partea vânzătoarei. Mai exact, să nu-i treacă ăleia prin cap să facă vreo glumă proastă și să schimbe tura cu colegul ei, iar dincolo de tejghea s-o aștepte muianul disprețuitor al unui bărbat, gen uite-o și pe panarama asta cum vine să cumpere pulă pe baterii. Ar fi vrut să le fie interzis prin lege pulărăilor să lucreze în astfel de SRL-uri, cu excepția gay-lor.
Păși ca o fantomă pe trecerea de pietoni.
Și tot ca o fantomă intră în magazin.
Cinci minute și douăzeci și opt de secunde de taclale. După care, vânzătoarea scoase dintr-o cutie pe tejghea un vibrator mov din plastic ABS și silicon, a cărui formă părea un hibrid între un dovlecel (capetele ușor bombate) și un încălțător (silueta alungită și unduitoare ca o limbă).
— Drăcușorul ăsta poate face multe giumbușlucuri.
— Pearl 2… adie pe buzele Andreei numele suav al vibratorului.
Un penis interactiv destinat stimulării profunde a punctului G. Squirt garantat, orgasmul va țâșni ca șampania. Prevăzut cu un cip de inteligență artificială. Putea fi conectat prin căștile VR la filmele porno transpuse în format de realitate augmentată, adică puteai să ți-o tragi cu actorul sau actrița, vibratorul reproducea mișcările din video, setându-și singur intensitatea. Discover your deepest self, scria pe site-ul producătorului.
Dar nu nirvana clitorisului o interesa pe Andreea, ci upgrade-ul monetar. Venise vremea să-și reîmprospăteze oferta de masturbare, vremea interacțiunii. Vibratorul era prevăzut cu o aplicație prin care putea partaja cu clientul vibrațiile jucăriei; acela o putea manevra de oriunde din lume în timp ce făceau sexting. De asemenea, Pearl 2 permitea și conectarea prin aplicație la o vulvă falsă, pentru partide de sex digital. Și partea bună era că oricând putea tăia accesul viewer-ului, dacă comportamentul acestuia devenea agresiv.
Scoase cardul și plăti.
Mutându-și privirea de pe POS, cât timp Andreea tastă PIN-ul, vânzătoarea i-o trânti:
— Dacă ai nevoie, cunosc un terapeut bun…
Luată pe nepregătite, Andreea bâigui ceva între „OK” și „nu vreau”, simțind cum întregul ei corp căuta să dispară.
N-avea să mai pună vreodată piciorul în acel sex shop.