
Tocmai mă convinsese Hagi, cu care locuiam în aceeași cameră și abia ne certaserăm, să accept propunerea lui. I-aș fi dat imediat cu f(i)lit, dar mi-a vorbit atît de șiret, încît n-am putut să-l refuz. „L-am convins pe Adi Mutu să facem împreună un curs de slăbire cît mai plăcut și mai frumos posibil”, mi-a spus. Tocmai mă pregăteam să zic „Bine, băi”, cînd m-a trezit Dana.
– Hai, că trebuie să eliberăm imediat camera, ce zici să îmbinăm plăcutul cu utilul şi să ne bem cafeaua în parcul ăla cu Poarta Palatina?
– Să-ţi bei cafeaua la Porta Principalis Dextera din Torino, uitîndu-te la copiii care-şi fac înviorarea de dimineaţă şi la căţeii care zburdă pe iarbă – ceva de vis! Deci, după ce bem o cafea, ne cărăm spre Teatrul Antic, intrînd în Parcul Arheologic prin poarta Palatina. Ave, Caesar, murituri te salutant!
– Da, că avem toată ziua înainte, avionul zboară abia peste 10 ore.
– Asta dacă n-o să întîrzie, ca de obicei – mai nou, după carantina de Corona Virus. Dar nu-i nici o problemă, chiar dacă am văzut deja ce-am avut de gînd, muzeele din Palatul Regal, Biblioteca Regală, Muzeul Arheologic, Teatrul Roman, Muzeul de Artă, muzeele din Palatul Madama, Muzeul Antic, domul cu giulgiul, pieţele şi parcurile, stadionul lui Juventus… Apoi, avem şi cărţi la noi… Aici am rămas cu cititul: „Mă aştept – vreau – ca viitorul tău soţ, oricine ar fi el, săracul”…
– Azi vizităm mai întîi Muzeul Cinematografiei din Mole Antonelliana, cel mai înalt muzeu de pe planetă, şi Muzeul Egiptean, primul muzeu egiptean din lume şi al doilea cel mai bogat, după ăla din Cairo, zice Dana, la cafeaua din parcul de la Poarta Palatina, cînd apare în faţa noastră o veveriţă, care se ridică în picioruşele din spate şi ne salută cu lăbuţele din faţă.
– Ce vrei să-ţi dau, Veveritză?
– Sper că ai în punga aia Humanitas Fiction vreo carte de Alessandro Baricco. Ştii că-i născut la noi la Torino?
– Am un Umberto Eco, tot aici născut.
– Mbine, atunci dă-mi o carte din nucă cu faţa lui Alessandro Del Piero.
– Am, da’ cu Zidane.
– Da, da, cu Zinedine Zidane, că are fața mai lată!…
N-a fost anunţată nici o întîrziere a avionului şi, totuşi, ne-au dus din aeroport la avion cînd deja trebuia să fim în aer de ceva vreme. Nu m-am putut abţine şi mi-am luat din aeroport cartea proaspetei deţinătoare a premiului Nobel pentru Literatură, din care am citit în aeroport şi am rămas şocat să-mi amintească de una din foarte puţinele confidenţe ale lui tata, Alexandru, sub nucul, înconjurat de vie, din mijlocul grădinii, despre perioada în care a locuit la Paris. A făcut tot posibilul ca mama să nu afle nimic niciodată, dar acolo a trăit pasiunea – simplă a – vieţii lui, deşi nu i-a arătat nici amantei prin ce trece, o profă mai în vîrstă cu nouă ani, cu care s-a întîlnit chiar la prima lui conferinţă de la Paris, „o incredibilă scriitoare de care încă nu auzise nimeni”, mi-a zis tata. Păi scriitoarea asta povesteşte amănunţit despre pasiunea vieţii ei cu A. din Est, pe care-l recunosc perfect: ca orice estic din mintea vesticilor – cam bea, dar dă-l dreacu’, să bea cît vrea, doar că goneşte ca nebunul pe autostradă, cu ea în maşină, e pasional a la Emile Zola, dar ea e fericită că e unită cu el într-un început perfect de abjecţie sau aşa ceva. Apoi urmează nişte descrieri despre care nu am habar ce să zic, că-i ceva cu tenisul şi penisul, cum ar zice prietenul meu Wudu. Ce-i drept, tata juca incredibil de bine tenis de masă, nu ştiu cum juca tenis de cîmp, că la noi în sat nu există nici teren pentru aşa ceva şi nici n-ar fi avut cu cine juca. „Am făcut tot posibilul ca Ana să creadă că e doar pasiune, doar sex, doctore, nu i-am zis nici măcar o dată te iubesc sau din astea, chiar dacă trăirile mele interioare erau intense”, mi-a zis tata la… un borcan de vin, c-aşa tata aducea vin din beci – într-un borcan de 3 litri. Dar din proza asta memorialistică aflăm în cele mai mici amănunte despre trăirile femeii, pasiunea ei extremă, aşteptările îndelungi, întîlnirile lor scurte şi intense, dar mai nimic despre A. din Est, despre care scriitoarea noastră zice că oricum nu va citi – cu siguranţă că nu va citi – textul ei. Şi aşa e, pot să duc cartea asta acasă, dar acum casa noastră are adresa pe strada care poartă numele lui tata…
În avion a ieşit cu scandal şi ne-am luat zborul doar după ce unui pasager i s-a făcut proces verbal cu interdicţie de a mai zbura cu compania lor (probabil astfel şi-au justificat, oficial, întîrzierea – au pornit mai tîrziu din cauza unui descreierat, care mai era şi beat). Tînărul din Galaţi care încă din aeroport şi-a început diareea verbală, povestind, în continuu, oricui despre orice, în avion a avut o victimă sigură – lîngă el şi copilul său de cinci ani s-a aşezat un adolescent evreu care venea de la meciul Barcelonei din Liga Campionilor. Nefastă-sa avea loc în rîndurile din spate, unde l-a luat cu ea pe copilul de trei ani, care din cînd în cînd ţipa, de-ţi suna apa-n cap:
– Tati!?
– Da, tati! urla gălăţeanul.
– Tati!!! Mi-e dor de tine, tati!!! zbiera copilul.
– Stai cuminte lîngă mami, tati! Şi mie mi-e dor de tine, Dudu, ajungem imediat la Bucureşti şi ne jucăm! ţipa gălăţeanul.
– Ce face bădica? se răsti Dudu.
– Se joacă! strigă tat-so.
– Tati!!! Şi eu vreau să mă joc cu tine, tati!!! ţipa copilul.
– Joacă-te cu mami, tati! urlă tat-so.
Şi tot aşa…
La un moment dat mi-am dat seama că iar scriu în vis, din cînd în cînd mă trezeam şi mă gîndeam că nu am cum să-mi uit textul, ar fi şi păcat, că-i foarte fain şi se potriveşte perfect pentru ce scriu acum. În ultima vreme mi se întîmplă adesea să scriu în vis texte de care-s foarte mulţumit şi de aceea mă tot trezesc să verific dacă le mai ţin minte, da, le ţin minte cuvînt cu cuvînt, oricum – ţin minte bine ideea, povestea, stilul, poanta, mai aţipesc, mă mai trezesc să văd dacă mai ţin minte textul la care am lucrat în vis, îl ţin minte foarte bine, da, apoi, cînd mă trezesc, mai ţin minte doar c-am scris în vis un text foarte fain şi atmosfera, uneori şi vreo imagine-două, dar cam atît. Acum am fost trezit de ăla micu’ din spate, care era, teoretic, cu mă-sa. Urla ca un posedat:
– Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!! Vreau la tata!!!… – de sute de ori.
– Dar mama aia a lui oare nu-i zice nimic, nu-i vorbeşte, nu încearcă să-l liniştească? zice Dana, observînd că m-am trezit din… scris.
Apoi copilul a urlat, tot de sute de ori:
– Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!! Vreau la tata!!! Vreau la mama!!!…
Apoi a ţipat, ca înjunghiat:
– Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!! Vreau la mama!!!…
– Stă cu mă-sa şi zbiară că vrea la mă-sa, zice tanti din spatele meu, care şi ea m-a trezit de cîteva ori, tot trîntind măsuţa din spatele scaunului meu, practic plesnindu-mă cu măsuţa drept în cap, în timp ce eu scriam în vis.
Apoi, cînd a fost anunţată aterizarea la aeroportul din Bucureşti, Dudu a început să urle, ca din gură de şarpe: – Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti! Vreau la Bucureşti!… pînă am ieşit din avion, pe aeroportul din Bucureşti, după care ne-am dus fiecare la casele cui ne are.