
Schimbare de relief
Voi nu vedeți
Cum din dealul pe care eu îl am în minte
A mai rămas un șarpe
Regretă că nu s-a-nfășurat
După un picior gol
Și stă împietrit
Să-l calc
Eu sap cu cazmaua orizontul
Cu dealurile desenate
Și când mă îndrept
Apare în fața mea nesfârșită marea
În care arunc pescăruși
Din joben
Și o licărire de clopoței
Dintr-un glas de mierlă
Și altele
Războiul
Dacă ai lanțuri la picioare și mâinile libere
Te poți dezlănțui
Dar lumea stă păzită de o amenințare
Ca un prizonier de război
În aparențele celor trei ani de război
Care nu se oprește
Cu o șuviță dată peste cap
Se vede cum tragicul și eroicul
N-au fost niciodată categorii învinse
Femeile nasc soldați
Și absurdul e o pasăre de pradă
În formă îngerească
Cifra mare a morților nu se plânge
Cât la un singur mormânt
Morții nu se plâng
Se medaliază memoria lor
Și apoi se aruncă în gropi comune
Războiul e o imagine
Pe care dacă încerc s-o șterg
Mintea mea începe să sângereze
Corpul își leapădă mâna fără să vrea
Și o stoarce
Nu va mai fi pace
Nu va mai fi pace