Traian Ștef
Poet, eseist, prozator, publicist. Născut la 23 iunie 1954 în Brădet, comuna Bunteşti, judeţul Bihor. Studii universitare: Facultatea de Filologie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, secţia română-franceză, promoția 1979.
Redactor la Revista „Echinox” între anii 1975-1979; redactor la Revista „Familia”, 1990 – 2020.
A publicat 25 de cărți: poezie, eseu, proză, studiu critic. Au fost traduse în limba maghiară: Femeia în Roz, poezii, Povestirea Țiganiadei, Orbul și dintele de aur, roman.
Prezent în mai multe antologii de poezie apărute în România și peste hotarele ei – în Ungaria, Slovacia, Cehia, Macedonia, Franța, Anglia, Germania, Belgia.
Referinţe critice în volume semnate de:
Al. Cistelecan, Gheorghe Grigurcu, Ion Pop, Ioan Holban, Viorel Mureșan, Nicolae Oprea, Andrei Bodiu, Iulian Boldea, Vasile Dan, Adrian Alui Gheorghe, Mircea Bârsilă, Stefan Borbely, Nicolae Coande, Daniel Cristea-Enache, Răzvan Voncu, Constantin M. Popa, Claudiu Groza. Prezent în Dicţionarul scriitorilor din anii 80-90, în Dicţionarul Echinox, în Dicţionarul general de scriitori români, în Dicţionarul biografic al literaturii române, în Dicţionarul Academiei Române.