Dar acolo, în camera lui, Martin se simțea protejat, până și gândurile despre moarte care, cu luni în urmă, îl hărțuiseră cu intensitate, rămâneau dincolo de ușă, respectând fără proteste atenționarea de pe bilet. Camera se metamorfoza în funcție de nevoie, devenind un portal spre lumile din cărți, luând forma unei mașini a timpului când relua momente din trecut sau călătorea în viitor, fiind un atelier de creație când compunea povestiri sau desena și, pentru că asta continua să-i revină cel mai des în minte, fiind o vizuină destinată plăcerii trupești, chiar și atât de limitată cum continua să rămână, compusă doar din imaginație, fantezii și autosatisfacere. Colegele lui, fetele atrăgătoare din clasele mai mari, vreo femeie de pe stradă care mergea într-un anumit fel, forma unor sâni într-un tricou prea strâmt, fese în pantaloni mulați și mai ales fese care umflau fustele și făceau materialul să unduiască misterios, poze provocatoare de prin ziare și reviste, cu vedete naționale și internaționale – toate acestea îi provocau erecții interminabile, chiar și gândul că putea avea o erecție îi provoca erecție, motiv pentru care, dacă purta pantaloni scurți când mergea în oraș, își lua două perechi de chiloți, ca să-i ascundă mai bine penisul. Din acest motivul, participarea la lecțiile de pictură a devenit pentru Martin o tortură erotică – la puțin timp după plecarea cursantelor jignite de comportamentul maestrului Luben, în locul lor au fost înscrise două surori gemene care și-au făcut loc obsesiv și intruziv în visele și fanteziile lui. Învățau în anul doi la Tonitza și doreau să se perfecționeze în particular, deși desenele lor destul de generice puteau obține calificative mai pozitive dacă artistele se aflau lângă ele, două chipuri frumoase cu trăsături absolut identice și încadrate de păr lung șaten, prelungiri ale unor corpuri cu sâni poate nu prea proeminenți, dar cu talii ca niște paranteze întoarse )( și coapse puternice, de alergătoare. Pentru că șevaletele gemenelor fuseseră așezate spre centrul atelierului (intenție evidentă a lui Luben de-a le aduce mai aproape de biroul lui), privirea lui Martin putea să alunece, fără să-și miște capul deloc, dinspre scena cu tema săptămânii către spatele lor arcuite și la fundurile așezate de multe ori doar pe jumătate pe taburete, poate cu intenția de a provoca, așa cum din când în când ofereau privirilor câțiva centimetri de piele, în spațiile dintre curelele pantalonilor și tricouri. Martin scăpa de erecțiile continue și dureroase după ce ajungea acasă și-și freca penisul cu furie și ciudă, trebuind să schimbe pungile din coșul de gunoi la cel mult două zile, din cauza multelor ghemotoace de șervețele și hârtii lipicioase cu miros de acreală și mucegai. După câteva ateliere, a bănuit să gemenele (prefera să le considere o singură entitate numită Julia-Cati, pentru că nu reușea să le deosebească în vreun fel) își dăduseră seama ce efect aveau asupra lui, pentru că pozițiile lor pe taburete au devenit mai ațâțătoare, împingându-și fundurile și curbând spatele, întinzând în sus câte un braț, astfel încât tricourile scurte dezveleau jumătate de șold, plimbându-și provocator degetele lungi prin păr. Sau poate că totul era în mintea lui. Dar, așa cum el se ferea să le privească direct, Julia-Cati procedau la fel și abia dacă interacționau cu colegii. Martin l-a surprins pe Luben cum le urmărea pe furiș pe gemene și a recunoscut pofta din privirea lui. A simțit repulsie și ceva ce semăna a gelozie – cam absurd, a încercat el să se liniștească, pentru că nu puteai să fii gelos din cauză că altcineva părea să aibă fantezii asemănătoare, dar acele fantezii erau ca niște lucruri pe care ar fi vrut să le păstreze doar pentru el. A început să-l considere pe Luben un rival, își imagina cum îl alungă din atelier, în aplauzele lui Julia-Cati, schimba pe planșă pozițiile obiectelor din naturile statice, ca un gest de opoziție, desena o pară acolo unde se afla o ceapă sau o sticlă în locul unui pahar. Prima dată când a făcut asta, Luben s-a oprit și s-a uitat câteva minute la desen, cu mâinile împreunate la spate și distribuind greutatea corpului când pe un picior, când pe celălalt.
Hm, da, interesant.
A doua oară:
Ce înseamnă asta, Martin?
A treia oară:
Tot așa, sucit? Bine, fă ca tine. Nu contează ce alegi să desenezi. Mă interesează volumele, umbrele, perspectivele. Lucrează cu ele.
Următoarea temă a fost o compoziție formată din bustul în ghips al lui Moise cu o eșarfă aruncată neglijent pe umăr și o cupă din metal răsturnată la baza bustului. Pe planșa lui Martin, cupa a obținut o proporție de zece ori mai mare, cu eșarfa vărsându-se din ea și înfășurându-se în jurul bustului din care se mai vedeau doar ochii. Luben s-a uitat la planșă ca la o problemă complicată pe care nu reușea să o rezolve. A rămas atât de mult acolo, fără a scoate vreun sunet, încât cursanții au coborât unul câte unul de pe taburete și s-au strâns în spatele lui.
Asta e genial.
Au fost singurele cuvinte care au fost rostite, cu atât mai surprinzătoare cu cât veneau de la gemene, ale căror glasuri abia dacă se auzeau de obicei, la saluturile de întâmpinare și plecare, cuvinte care s-au strecurat prin gulerul bluzei lui Martin, i-au alunecat pe șira spinării și l-au electrizat.
Te grăbești, i-a zis Luben. Încă n-am ajuns la surrealism, abstract sau impresionism sau postmodernism. Încearcă să reproduci temele pe care vi le dau, altfel vei pierde mai mult decât crezi. Disciplină, tehnică, perfecționare. Trei pași peste care nu putem sări cum ne taie capul. Nu dacă vrem să evoluăm ca artiști, să începem să creăm abia după ce acumulăm o bază de cunoștințe și abilități.
Cursanții, cu excepția gemenelor, au aprobat fără întârziere, desigur că maestrul avea dreptate și că se aflau acolo pentru că aveau nevoie de îndrumarea lui. Martin nu și-a spus că n-ar fi avut dreptate Luben, dar următorul desen făcut în timpul studiilor n-a mai avut nicio legătură cu tema impusă, în locul naturii statice cu mărul tăiat pe jumătate și paharul pe jumătate plin cu apă punând pe hârtie o clădire veche, rămășițele unui vechi castel, învăluit de ceață și nori. O dovadă de sfidare cât se poate de clară. În loc să ia imediat atitudine, să aleagă între exmatricularea ucenicului neascultător sau convocarea părinților acestuia care să-l convingă (prin ceartă, amenințări, pedepse ori altă metodă la îndemână) să se cumințească, Luben a luat cărbunele și a făcut cât mai multe corecturi pe desenul inventat, chiar și în unele zone unde n-ar fi fost cazul, pentru a-i dovedi lui Martin că avea nevoie să stăpânească la perfecție elementele de bază înainte de-a se aventura în imaginar.
Nu știu ce să fac cu băiatul ăsta, le-a zis Luben prietenilor în timpul unei cine. Are talent, nimic de comentat, dar mulți au talent, așa că nu înseamnă cine știe ce. Cred că poate ajunge un artist mare, dar parcă se împotrivește să învețe, vrea să face doar ce are chef. Nu-mi dau seama dacă e un geniu sau doar un idiot care se distrează să-mi facă în ciudă.
Ar fi înțeles totul altfel dacă ar fi fost martor la scena de după terminarea orelor de atelier, când Julia-Cati au trecut pe lângă Martin și au spus încet:
Nouă ne place mult, e cel mai bun desen pe care l-am văzut aici până acum.
Dar poate că nici gemenele nu și-ar fi exprimat cu atâta naturalețe aprecierea dacă ar fi știut că în camera lui, în blocul de desen ascuns sub saltea ca să nu i-l găsească maică-sa, Martin le desenase în nenumărate ipostaze, majoritatea nu prea indecente, și că totodată deveniseră personaje într-o scurtă povestire în care autorul le pusese să seducă un autostopist, să-l țină captiv în casa lor și să-l folosească pentru a-și satisface poftele trupești (idee inspirată dintr-un capitol din Odiseea, varianta repovestită de George Andreescu), povestire în care erotismul apărea mai mult sugerat și mai deloc descris prin imagini și gesturi, nu fiindcă nu exista suficientă imaginație și îndrăzneală care să compenseze lipsa de experiență, dar fiindcă răsfoirea din pură curiozitate a cărților de dragoste sustrase din dormitorul Ericăi, chiar dacă îi provocaseră câteva erecții, nu aveau nicio legătură cu literatura așa cum o aprecia el. Lucrurile evoluau rapid în lume la sfârșitul anilor ’90 și ecourile unei întârziate revoluții sexuale ajunseseră și-n România, ca niște pâlpâiri pe care Martin le-a cunoscut prin înregistrările VHS ale lui Demi Moore ca dansatoare de striptease, ale Pamelei Anderson ținându-și sânii ireali sub jeturile de apă de la începutul filmului de duzină Barb Wire, ale picioarelor ispititoare ale lui Sharon Stone, ale nenumăratelor secvențe cvasi-erotice decupate din filme de toate tipurile, scene împărțite de milioane de bărbați din întreaga lume pentru același scop, dar consumat în Singurătate. (În mai puțin de doi ani, înmulțirea calculatoarelor și apariția a tot mai multor săli de internet îi va strânge pe tineri și adolescenți în fața monitoarelor, unde clipurile porno explicite îi va umple cu și mai multă frustrare și le va îndepărta orice urmă de imaginație și mister.) În magazinele din cartier, la zece gume de mestecat cumpărate, puștii primeau câte un carton rotund de 4 cm imprimat cu femei pozând în diverse poziții și acoperite cu o lenjerie intimă albă care, dacă o umezeai (majoritatea își foloseau limba), devenea invizibilă pentru câteva secunde. La televizor, în videoclipurile muzicale se încerca forțarea limitelor impuse de CNA în privința imaginilor explicite sexual. Regizorii români, eliberați de cenzura comunismului, se întreceau în folosirea limbajelor licențioase și a secvențelor aproape pornografice, de multe ori până la exagerare. Într-o zi prea fierbinte de vară, în timp ce se întorcea de la atelierul de pictură, Martin a văzut în direcția opusă a drumului, mergând înspre el, o femeie care-și scosese tricoul și își făcea vânt cu el, iar sânii mari i se mișcau amenințători dintr-o parte în alta. Nu s-a întrebat dacă femeia avea probleme mintale sau dacă dezinhibarea ei era provocată de vreo substanță halucinogenă, pentru că întreaga minte i-a fost inundată de panică, făcându-l să se simtă ca o mică vietate prinsă într-o capcană, încercând cu disperare să găsească un spațiu prin care-ar putea să scape. Desigur că mai târziu, când le-a povestit altora despre femeia cu sânii dezgoliți (primii văzuți în realitate), a omis acest detaliu, felul în care, după ce și-a dat seama că n-avea cum să traverseze șoseaua cu două benzi ca să ajungă pe celălalt trotuar, a înaintat cu capul în pământ și cu fața roșie, a omis și râsul provocator al femeii și cuvintele ei, rostite când trecea pe lângă el.
Ce te-ai rușinat așa, băiețică? Ce, crezi că doar bărbații au voie să meargă în țâțele goale dacă le e prea cald? Și felul cum el a mărit ritmul de mers, puțin lipsind să nu alerge, de frica sânilor care l-ar fi putut ajunge, l-ar fi înghesuit într-un perete și l-ar fi strivit.