Mama a decis

Singura dată când am văzut-o pe mama fandosindu-se și am auzit-o spunând atâtea prostii cât să-i ajungă pentru alte două vieți, a fost în seara în care i l-am prezentat pe Tudor. Gura i se transformase într-un gheizer și, pe tot parcursul cinei, m-a împroșcat cu tâmpenii.

Avea un radar infailibil pentru partidele bune. Asta am aflat-o de la Eva și Mira care își aduseseră de bunăvoie iubiții acasă pentru a fi testați. Era ca mersul la ghicitoare, doar că ea nu dădea în cărți și nici nu citea în zațul de cafea, în schimb răspundea la același tip de întrebări. Mă iubește, voi fi fericită cu el, e fidel, gospodar…?

 Eva și-a părăsit primul iubit după ce i s-a atras atenția că tipul se pensează. Luată separat, problema nu părea serioasă, căci în fond soră-mea nu s-ar fi uitat la el să-l fi văzut cu sprâncenele unite. Mama considera că pensatul era în strânsă legătură cu unghiile pilite și pielițele tăiate cu forfecuța, dar și mai grav, cele de mai sus se uneau cu ticul băiatului de a face cercuri cu arătătorul pe buricul degetului mare.

— În ce mod este asta o problemă? a întrebat-o soră-mea, nevenindu-i să creadă că poți rupe relația cu cineva doar pentru atâta lucru.

— Este, pentru că ticul apare când e în preajma unei femei.

— Și?

— Și, și… parcă am crescut niște țărăncuțe tâmpițele. E semn clar că îi umblă ochii prin vecine și, chiar dacă te măriți cu el, asta nu l-ar împiedica să sară gardul în alte curți. În final, tot te părăsește, iar tu cu cei doi, trei copii ai tăi blonzi cu ochii albaștri ca ai lui taică-su, vă veți muta înapoi la mine.

Mai tare decât perspectiva de a-și găsi iubitul în pat cu alta a speriat-o cea de a se întoarce în apartamentul copilăriei. După întâlnirea cu mama, Eva a dat câteva telefoane să se lămurească în privința gestului și a semnificației lui și apoi, timp de o săptămână, și-a urmărit iubitul sau, mai bine spus, a urmărit cum i se declanșează mișcări circulare în vecinătatea femeilor. După acest prim caz, mama a devenit un fel de guru al relațiilor, iar surorile mele nu s-au mai oprit din a-și aduce iubiții la cină. Când nu aveau ce prezenta își trimiteau prietenele cu partenerii lor.

Mira a rupt relația cu unul dintre iubiți motivând transpirația abundentă, dovadă clară că, în situații de criză, nu ar face față emoțiilor și la ce folosește un bărbat care în fața pericolului aleargă mai repede decât tine? Singurul la care sora mea mai mare a renunțat cu greu, a fost Dorin. El a rămas în folclorul familiei ca fiind băiatul covrigarului. Defectul major era acela că tatăl lui deținea un șir de covrigării în București. Mama n-a știut să explice exact de ce banii câștigați din vânzarea covrigilor ar fi fost nepotriviți pentru întemeierea unei familii. Nici noi nu i-am atras atenția că și ea lucrase timp de șaptesprezece ani într-o brutărie și tot strâmbatul ăsta din nas aducea a ipocrizie. 

Era mama expertă în relații? Cunoscuse atâția bărbați încât era de ajuns să stea de vorbă cu ei o singură dată ca să-și dea seama ce se ascunde sub o aparentă bună-creștere? Eu m-am mutat de acasă la douăzeci de ani și până în momentul acela de ușa de la intrare nu trecuse niciun bărbat în afara instalatorului. Și nu se întâmpla ca mama să întârzie seara prin oraș. Singurul loc unde o uita Dumnezeu era ghena blocului, dar cât am locuit împreună nu mi-am pus întrebări în legătură cu absențele ei. Ghena era un loc atrăgător doar pentru șobolani, exclus ca mama să-și fi aranjat întâlniri cu poștașul sau cu administratorul.

Își desăvârșise cunoștințele în materie de bărbați din telenovele, de acolo a învățat cum se comportă ei într-o relație. A pornit cu Sclava Isaura, a trecut prin Inimă sălbatică și când m-am mutat eu în căminul din Regie viziona a treia oară Înger sălbatic. Așa a ajuns la concluzia că bărbatul ideal nu poate fi decât varianta românească a unui Jose Fernando manierat, cu bani, dispus să te iubească până ce ridurile pun stăpânire inclusiv pe degete.

Cu acea primă întâlnire dintre mama și Tudor am fost de acord după ce m-am trezit strivită între două voințe. Mama, pe deoparte, dorea să joace rolul expertei și era amărâtă că nu reușise niciodată să își consilieze mezina, de partea cealaltă, el voia să facem următor pas în relație. La ora stabilită, m-am prezentat la ușa apartamentului, cu iubitul parfumat și încrezător, ținând în mână un aranjament floral alcătuit din crini, trandafiri și un fir de hortensie albastră în mijloc, o oribilitate scumpă, menită să atragă atenția și să-ți fure ochii. Ea a deschis ușa relaxată. Întâi privirea i s-a oprit pe buchet și apoi a urcat ușor spre fața lui, zâmbind mulțumită la gândul că este considerată importantă dacă i se cumpără un așa cadou. Surâsul i s-a stins, trăsăturile i s-au moleșit și n-a mai putut să-și mute privirea de pe chipul lui. Îl studia cu un amestec de duioșie și reproș. Era reproșul cuiva care toată viața a așteptat un singur lucru, iar acel lucru a apărut prea târziu.

Mama l-a iubit pe Tudor de cum l-a văzut. Să fi avut câțiva ani în minus și ceva mai mult curaj, și l-ar fi dorit pentru ea. Dacă pielea de pe coapse ar fi fost mai întinsă, iar sânii n-ar fi fost deja antrenați în lupta cu gravitația, cu siguranță i-ar fi prins capul între mâini și l-ar fi așezat pentru totdeauna pe pieptul ei.

După surpriza inițială, ne-a invitat în sufragerie. Nu se mai oprea din a-și cere scuze:

— Vai, ce nepregătită m-ați prins, nici praful nu e bine șters. Luați-vă papuci în picioare, că n-am reușit să dau cu mopul.

Mi-am mușcat buza de jos ca să tac și să nu-i atrag atenția că știa de-o săptămână de venirea noastră, doar ea insistase să mâncăm împreună, argumentând că la masă se observă cel mai bine din ce aluat este făcut bărbatul. Mi-a prezentat o teorie dezvoltată pe parcursul ultimilor ani, ce leagă modul în care un bărbat își taie carnea din farfurie cu virilitatea lui pe termen lung. I-am spus să înceteze și am amenințat-o că-i închid telefonul, dar ea m-a făcut pudibondă și, cu toate că n-o vedeam, mi-o imaginam dându-și ochii peste cap nemulțumită. Mi-a ignorat amenințările și a continuat să-mi explice, de parcă aș fi avut paisprezece ani, cum o viață de cuplu sănătoasă ‒ dintre cele pregătite pentru maraton, nu înscrise la cursa de 100 metri ‒, este în strânsă legătură cu numărul de partide săptămânale dintre părțile implicate. Ajunsă în punctul ăsta, m-am jurat pe mormântul lui buni că nu mai aduc pe nimeni la masă și dacă mă voi mărita vreodată n-am s-o chem la nuntă și nici nepoții nu și-i va cunoaște. Ai tu inimă să-i faci așa ceva mamei tale? m-a întrebat. Aveam și ea o știa.

S-a așezat în fața iubitului meu, și-a pus coatele pe masă, obrajii în palme și a pornit interogatoriul:

 — Alma mi-a spus că ai afacerea ta și că-ți merge foarte bine. Atât de tânăr și să ai o afacere de succes, spune ceva despre tine.

— Mamă, eu n-am spus nimic că afacerea ar fi de succes sau că i-ar merge bine, de ce interpretezi?

Cu toate că stăteam lângă Tudor și n-ar fi fost nevoie decât să-și mute puțin privirea spre stânga, n-a făcut-o. Nici nu cred că m-a auzit. Continua să-mi analizeze iubitul, pe el dorea să-l audă vorbind.

— Da, am firma de cinci ani și îmi merge bine. Deocamdată, a ținut să precizeze Tudor.

— Vai, ce noroc pe mine să-mi treacă pragul casei un afacerist, cine știe, poate se ia, a spus ea râzând.

— Ce să se ia, mamă?

— Talentul de a face bani, cum ce? a răspuns mirată că o evidență ca aceasta îmi scăpase.

 M-a privit pentru prima dată de când intrasem în casă. M-am simțit ca o povară de care voia să scape. A oftat și a repetat pentru a treia oară cât de nepregătită o prinsesem și cât de rău îi părea că n-avusese timp să organizeze o întâlnire așa cum se cuvenea. Apoi și-a privit brațele și pieptul. Obiectul studiului ei intens era bluza de trening scămoșată. Și-a cerut scuze că nu și-a schimbat hainele de casă și s-a ridicat de la masă.

— Cât îmi pun ceva pe mine, tu adu platourile cu aperitive din bucătărie, mi-a strigat ea din hol.

M-am aplecat spre Tudor și l-am implorat să plecăm.

— Ieșim tiptil pe ușă, nici n-o să ne simtă. O sun eu din taxi și îi spun că ai avut o urgență la firmă.

El a râs și m-a sărutat pe frunte.

— E mișto maică-ta. E amuzantă și degajată. Și, în plus, mi-e foame. Nu vreau să plecăm fix când e mâncarea gata. Relaxează-te iubi, totul e sub control.

Să mă relaxez, uite un lucru pe care nu îl puteam face cât timp mama era prin apropiere, și n-am putut să-l fac niciodată. Pentru mine, ea e dezastrul gata să se petreacă. Avalanșa despre care știi că se va întâmpla în curând și nu înțelegi de ce nu fugi din calea ei. Am adus platourile din bucătărie, resemnată la gândul că nu există scăpare.

Mama a ieșit din dormitor îmbrăcată în blugi și o bluză neagră, strâmtă, cu decolteu adânc. N-o mai văzusem până atunci altfel decât purtând haine lălâi, dintre cele care acoperă colăceii de pe șolduri și burta lăsată. Presupun că a scotocit prin tot șifonierul după o costumație care să-i ardă câțiva ani. A intrat în sufragerie mulțumită de Mira care periodic abandona casă câte o geantă cu haine considerate demodate și nefolositoare.

— Dumneavoastră nu mâncați? a întrebat-o Tudor, văzându-i farfuria goală din față.

— A, nu, eu seara nu mănânc, trebuie să am grijă la grăsime să nu se extindă, i-a răspuns ea în timp ce și-a supt burta și a împins pieptul în față. Te rog, nu vorbi cu dumneavoastră, spune-mi Carmen.

— Sigur, Carmen.

— Pot să-mi aprind o țigară? Almei nu-i place să mă vadă fumând, dar dacă tu nu ai nicio problemă, am fi doi la unu și n-ar avea ce să comenteze.

— Nu mă deranjează. E casa dumneavoastră, faceți ce vreți.

Mama a luat o țigară și a aprins-o. Nu știu de ce a simțit nevoia să-i ceară permisiunea. Pachetul de țigări, cu bricheta îngrămădită înăuntru, era aranjat lângă coșul de pâine. S-a alintat puțin, încă un mod de a atrage atenția asupra ei. Ah, aș renunța la dulciuri pentru un an doar să o vadă Tudor așa cum am văzut-o eu toată copilăria și adolescența. Zăcând în pat, cu mucuri de țigară căzute în afara scrumierei, trăind într-o duminică după-amiaza continuă, repetitivă. Doar balega mai stă așa, lățită pe asfaltul de la țară, puturoasă și mulțumită de sine.

— Ai frați, surori, sau ești singur la părinți?

— Fratele meu mai mic a murit acum mult timp, avea cinci ani, a răspuns el.

— Vai, ce gafă din partea mea, îmi pare rău! Frumos ar fi fost să-mi fi zis și mie Alma câte ceva despre tine, tocmai ca să evit greșeli ca astea. Fiică-mea zici că a fost crescută de călugărițele carmelite, nu alta.

— De ce, vi se pare religioasă? a întrebat Tudor mirat.

— Nu, religioasă nu, doar că e cam ruptă de lume și de cele lumești. Și când vine vorba de mine…

— Zi, mamă, nu te opri!

Dar ea a dat din mână semn că era o prostie ce nu merită rostită și apoi s-a dus în bucătărie.

Friptura a fost așa cum m-a amenințat la telefon: tare și plutind în suc de roșii. N-am mai mâncat după prima încercare de a o tăia și doar am înmuiat de câteva ori pâinea în sos. Mama îl studia pe Tudor. Eu pe ea. Și, fără să-mi dau seama, s-a întâmplat. Dintr-un punct încolo furia și disprețul pe care le simțeam s-au topit și ea mi s-a arătat așa cum n-o văzusem toată copilăria și adolescența mea. O femeie părăsită, cu trei fete mici, irosindu-și tinerețea într-o fabrică de pâine alături de alte femei murdare de făină și mirosind a aluat. Blugii strâmți și decolteul trist – decolteul adânc al unei femei trecute de cincizeci și cinci de ani nu poate fi altfel decât trist – mi-au înfățișat-o într-o altă lumină. Pieptul ei aducea cu un burduf de acordeon. Își așeza coatele pe masă și pielea adunată între sâni se strângea creponată. Se relaxa pe speteaza scaunului, iar sânii – cei care m-au hrănit trei luni, înainte să mă facă pachet și să mă trimită la țară –, se îndepărtau unul de altul, cu tot sutienul push-up lăsat în urmă de Mira. Dacă ar fi putut cânta, pieptul ei ar fi interpretat un singur tip de melodie, o doină de jale.

Îi zâmbea lui Tudor și își trecea mâna prin părul lăsat liber în grabă, încercând să atragă atenția asupra vârfurilor și nu a rădăcinilor nevopsite. Și atunci, acolo, aș fi vrut să am curajul de a mă ridica de la masă s-o îmbrățișez, să-mi cer iertare că nu m-am obosit s-o întreb de ce nu și-a refăcut viața, nu mă gândisem vreodată câtă nevoie avea de un partener. Mi-aș fi dorit să-mi fi păsat. Poate că anii s-ar fi scurs diferit, nu cu ea lipită de ecranul televizorului, plângând că Ivo a părăsit-o pe Milli și ieșind în oraș doar când soții prietenelor ei nu puteau să le însoțească. Cu un bărbat prin preajmă, măcar unul în trecere, altfel ar fi fost relația cu mine. Și, cu siguranță, n-aș fi fost nevoită să privesc o adolescentă ridată.

— Miroase a ars.

Tudor se uita la noi mirat și nu înțelegea de ce nu facem ceva.

— Iese fum!

De-abia când el s-a ridicat în picioare alarmat, s-a dezmeticit și mama din reverie. A răsturnat scaunul și s-a repezit spre bucătărie, repetând deznădăjduită nu, nu, nu. S-a întors cu o tavă.

— Am ars prăjitura, a spus ea încet, stăpânindu-și cu greu plânsul. Ținea tava în așa fel încât noi să-i vedem conținutul, dovadă că a muncit, și-a dat silința, dar n-a fost să fie. Îi spune negresă, dar am exagerat cu negreala, a încercat ea să glumească.

A trântit tava pe masă, a ridicat scaunul de unde căzuse și s-a lăsat moale pe el. Tudor a început să râdă, iar mama l-a privit cu reproș.

— Stai liniștită, Carmen, a spus el, n-aș fi mâncat negresă, deci nu e grav că s-a întâmplat așa.

— Ești dintre cei care nu mănâncă dulciuri, a tras ea concluzia.

— Mănânc, chiar îmi plac foarte mult, doar cu negresele am ce am. Dacă vrei, îți povestesc, acum, că a trecut mai mult timp, pot zice că e o întâmplare amuzantă.

Mamei i-a revenit bună dispoziția, și-a reluat aerul de adolescentă-interesată-de-tot-ce-spune-el și s-a aplecat peste masă.

— Alma, aruncă tu prăjitura la gunoi și aerisește în bucătărie.

Nici nu s-a uitat în direcția mea când mi-a ordonat să strâng mizeria făcută de ea, era prea ocupată să se piardă în ochii iubitului meu. Momentul de sensibilitate și remușcare a trecut la fel de brusc cum apăruse. Mi-am amintit motivul pentru care la douăzeci de ani m-am mutat la cămin, preferând să stau cu alte trei fete într-o cameră cu igrasie, decât împreună cu ea într-un apartament confortabil.

— În urmă cu vreo doi ani, a început Tudor să povestească, a sosit vărul meu Vali din Timișoara, să stea la mine o săptămână. Ne întâlneam rar, eu nu am treabă în Vestul țării și nici el prin capitală, așa că mama s-a mutat cu noi să ne gătească, să îl dădăcească. Vali, cu toate că e doar cu câteva luni mai mic decât mine, are mintea și comportamentul unui puștan de șaișpe ani și toți din familie, cum îl prindem, cum îl băgăm în ședință. Într-o dimineață, o găsesc pe mama în bucătărie, aplecată peste blat și lovind cu piciorul în dulapul cu vase. Mi-e rău, îmi spune ea. Ce simți? am întrebat-o. Am palpitații, mi-e cald de mi-aș rupe hainele de pe mine, și am așa o pornire de îmi vine să arunc cu paharul în perete. Își dăduse jos bluza, rămăsese în sutien și am oprit-o când se pregătea să renunțe la pantaloni.

Sunt fiu de asistentă, a continuat el după o pauză în care a băut o gură de vin, și am crescut printre boli și medicamente. De când eram mic știam cum e treaba cu răcelile, cu enterocolita, ce se ia la dureri de gât, de urechi, ți-e poftă de dulce, sigur ai viermișori, dar simptomele înșirate de mama erau noi, nu le mai auzisem. Cât m-am moșmondit eu pe lângă ea, nu știam de unde să apuc problema, o văd că se albește la față, îi apar broboane de transpirație pe frunte și începe să repete că îi bubuie inima și moare acolo. Am sunat la salvare, apoi l-am trezit pe Vali. Fusese cu o noapte înainte la petrecere și se întorsese spre dimineață. Era adormit, nu înțelegea ce-i spun și era mai preocupat să-și scoată chiloții din fund, decât că moare mătușă-sa. Eu strigam la el să-și revină, să aștepte salvarea afară, mama striga în cealaltă parte că îi e greață și îi vine să verse. Vali, impasibil, de parcă toată viața lucrase la trupele speciale și era obișnuit cu situații limită, o întreabă calm ce a mâncat de i-e rău. Printre vaiete, îi răspunde că își băuse cafeaua și mâncase două negrese. Le găsise într-o pungă în frigider. A, păi de la asta e, ne anunță văru-miu senin, gata să-l bușească râsul, de la prăjitură îți e rău. Alea erau negrese cu canabis, le-am adus eu de la petrecere. Stătea în pragul ușii de la sufragerie, împingând în față pieptul costeliv și lipsit de păr, îmbrăcat în niște budihăi ce fuseseră cândva albi, dar atunci arătau ca o cârpă de șters gresia. N-avea omul treabă cu realitatea, își scotea cleiul din urechi.

Acum, eu ce era să fac mai întâi, să-l bat pe Vali, sau s-o susțin pe maică-mea care cădea din picioare?

În toiul nebuniei sună la interfon și cei de la ambulanță. Intraserăm toți trei în panică. Mama e asistentă medicală. Știa că odată ajunsă la spital i se vor face analize de sânge și se vor prinde ăia ce are. Îi era frică că rămâne fără serviciu, că va fi anchetată de poliție, că se face de râs în fața colegilor. Și în tot timpul ăsta interfonul suna într-o veselie. L-am trimis pe Vali în fața blocului să-i vrăjească pe cei de la ambulanță, să găsească o explicație pentru faptul că bolnava s-a făcut bine și nu e nevoie să fie transportată la spital. Eu am rămas să o plimb pe mama prin casă și să o hidratez. Cunoștințele mele în materie de boli și tratamente nu acoperă și aria drogurilor, așa că altă idee în afară de a-i da să bea multă apă să elimine canabisul mai repede, nu mi-a venit. Nu mă întreba de ce a venit prostul cu prăjiturile acasă, nu știu să-ți spun. Unii nu au minte și cu asta basta.

Mama a ascultat fascinată povestea. La sfârșit, m-a privit cu reproș.

— Și tu ai fi făcut la fel?

— Ce anume, la ce te referi? am întrebat-o doar ca să trag de timp. Știam foarte bine la ce se referă, dar nu aveam de gând să-i ofer satisfacția unei explicații rapide. Voiam să o aud pe ea cum dezvoltă, cum recunoaște că relația dintre noi două nu lasă loc unor momente de grijă genuină și de panică din partea mea la gândul că ea ar păți ceva. Nu a continuat cu explicațiile și a încheiat discuția acolo. Îmi cunoștea bine firea și sentimentele mele față de ea ca să se aștepte la altceva decât la o dojană. Într-o situație asemănătoare, aș fi certat-o că mănâncă alimente care nu-i aparțin și nu-i sunt destinate și n-aș fi ajutat-o într-o problemă pe care singură o crease.

Mama nu a așteptat să ajung acasă. La zece minute după ce i-am mulțumit pentru cină și ne-am pupat de la revedere, m-a sunat să-mi spună că l-a studiat pe Tudor cu atenție și e minunat și taie carnea într-un mod admirabil. Tăietură precisă, mână fermă, iar eu sunt o norocoasă. Testul fripturii nu dă greș niciodată. Obiectul interesului ei stătea în dreapta mea în taxi și râdea mulțumit de cum decursese cina și de entuziasmul pe care îl declanșase, iar eu am făcut ce se face în astfel de situații. I-am închis telefonul fără să-i reamintesc că iubitul meu nu e chirurg și cui dracu îi pasă de cât de bine înfige el cuțitul în carne.