— Un lucru mic și simplu ți-am cerut să faci și l-ai ratat. Dacă vomit, îți dai jos tricoul și ștergi cu el.
Miranda își lungește gâtul în funcție de cum se mișcă machieuza. Ratat îi ieșise din gură printre dinții strânși, spus așa încât toți din cameră să înțeleagă că cel care trebuia să se ocupe de lucrul mic și simplu era el însuși un ratat.
— Ultima dată v-am cumpărat o cutie întreagă. Am crezut că…
— Ai crezut, ai crezut, își maimuțărește Miranda asistentul de producție. Își înălță și își coboară gâtul încercând să-l vadă mai bine. Nu reușește să-l privească în față, așa că se mulțumește să-i caute privirea în oglindă.
— Au, mă doare! Fii și tu atentă, că mă tragi de păr! își scarpină ea locul dureros.
Jumătate din păr este înfășurată pe bigudiuri, cealaltă cade pe umăr în onduleuri mari și blonde.
— Desfă-le cu atenție și nu te zgârci cu fixativul, îi spune coafezei! M-am uitat pe înregistrarea de săptămâna trecută și spre sfârșitul emisiunii crețurile din dreapta se lăsaseră. Arătam ca un câine plouat.
— Da, doamnă, pot să vă aranjez și în ultima pauză. Puțină spumă, le strâng în pumn și se rezolvă, nu vă stresați.
Din spatele scaunului, coafeza o privește în oglindă și caută un semn de aprobare. În schimb Miranda se uită în oglindă la asistentul de producție.
— Ești încă aici? Du-te odată și cumpără-mi Rehydrolul să-l iau la prima pauză, ce aștepți? Vrei să vărs p-ăia din primul rând?
În timp ce bărbatul iese din cameră, apare regizoarea de platou cu tableta în mână.
— Zece minute, doamna Miranda, o anunță ea din cadrul ușii.
— Eram gata demult, dar nu știu ce păzesc…, femeia strânge din buze. La ce rating facem, ai zice că prezentatoarea merită și ea ceva mai de Doamne Ajută! Într-o zi o să mă car și vedeți atunci ce-o să mă plângeți. Adio prime și petreceri. Eu, eu duc în spate toată emisia, dar să dea dracu-n ea de viață dacă mă apreciază și mă respectă careva.
Cu toate că erau în întârziere, nimeni nu muncea. Stilista terminase de aranjat bijuteriile prezentatoarei și de câteva minute își făcea de lucru cu poalele rochiei. Stătea pe vine, înghesuită între scaun și masa cu oglindă. Coafeza rămăsese cu buclele desfăcute în mână, uitând de cele prinse în bigudiuri.
Studioul emisiunii era proiectat ca un amfiteatru, dar unul adaptat cerințelor moderne. Primul și cel mai important detaliu care îl deosebea de vechea clădire romană era acoperișul sub formă de cupolă. O împletire grandioasă de sticlă, vitralii și bare de metal susțineau proiectoarele. Cupola cu vitralii și scena rotativă reprezentau punctele de atracție ale studioului. Pentru oricine, dar nu și pentru Miranda Grigorov. Oricât ar fi lucrat tehnicienii televiziunii la sistemul de rotire, reducându-i mișcarea, ea suferea în fiecare sâmbătă seara. Producătorii show-ului refuzau să folosească o scenă statică. Odată estrada oprită, o parte din spectatori ar urmări timp de două ore spatele dezgolit al prezentatoarei și nu atât de atrăgătoarele spinări ale celor din orchestră.
Sâmbătă de sâmbătă, femeia înjura scenograful din a cărui minte se născuse tortura. A continuat să o facă și după ce acesta a murit. Echipa de producție chiar transformase accidentul de mașină într-un episod de succes, cu un rating ce făcuse istorie.
— 8, 7, 6, 5…
În studio se lasă noaptea. Cei din public nu au nici luna, nici stelele după care să se călăuzească, doar vocile asistenților.
— 4, 3, 2, continuă numărătoarea din regie.
La 1 lumina țâșnește din proiectoare. În mijlocul estradei se află ea, cu brațele deschise într-o îmbrățișare ce pare să cuprindă întreg publicul. Miranda primește aplauzele cu aerul că le merită din plin.
— Bună seara, popor pasionat de dreptate și adevăr. E sâmbătă și televizoarele din casă merg pe…
— Intuiești și câștigi! izbucnește publicul într-un singur glas.
— Exact. Să începem! Emilia Saiu, treizeci și șase de ani, mamă a două fete, de cinci și șapte ani. S-a născut la Novaci, județul Giurgiu, provine dintr-o familie destrămată: mama plecată la muncă în Germania, tatăl alcoolic. Femeia, absolventă de Limbi străine, este profesoară de engleză și franceză. Oare cine va fi norocosul sau norocoasa care ne-o va prezenta?
Se oprește și zâmbește către cameră. Apoi merge la pupitrul din fața orchestrei și apasă butonul. Pe ecrane, o lumină roșie își începe goana de la un număr la altul pe ultimele acorduri din Bolero. Ta, tatata, ta, tatata, ta fac tobele. Trombon, trombon, vioară, vioară. Și alergătura luminiței roșii se încheie.
— Extraordinar, spune prezentatoarea, în paisprezece sezoane este prima dată când calculatorul se oprește la ultimul număr. Ia să vedem, cine se ridică de pe scaunul cinci sute douăzeci și opt? Domnul…
— Dorin, sunt Dorin din Băilești. Un bărbat corpolent se scoală nedumerit în picioare. Doamne, ce noroc pe mine! Știți că am fost coleg de școală cu tatăl dumneavoastră? El e cu trei ani mai mare decât mine. Chiar și acum mă întâlnesc cu el la piață.
— Foarte bine, foarte bine, dar hai să vedem, știți să răspundeți la întrebare? Pe cine a omorât Emilia Saiu?
— Soțul, cucoana și-a omorât soțul.
— Excelent! Răspuns corect. Dragul meu, ești invitat lângă mine și ai privilegiul de-a ne-o dezvălui pe criminală.
Bărbatul își cere scuze vecinului de scaun, se sprijină de spătarul următorului și iese pe culoar. Pe scenă este invitat de către asistentă să apuce șnurul.
— 10, 9, 8, 7, 6, 5… strigă publicul în cor.
Numărătoarea ajunge la 1 și bărbatul trage de șnur. Cortina neagră ce înconjoară cilindrul cade. O femeie tânără, îmbrăcată în blugi și tricou, stă pe un fotoliu. Peretele de sticlă îi ajunge până aproape de genunchi. Nu are unde să-și întindă picioarele, iar singura mișcare mai amplă pe care o poate face este aceea de a se urca pe fotoliu. Dar nu i-ar folosi la nimic. Niciunui chiriaș al cuștii de sticlă nu i-a trecut prin minte să scoată capul prin deschizătură. Orice abatere de la scenariul inițial este sancționată, în funcție de gravitatea greșelii, prin adăugare de zile, chiar luni, la pedeapsa inițială. Este trecut în contractul încheiat cu poliția, cât și în cel semnat cu direcția penitenciarelor. Totul fusese prevăzut, avocații televiziunii avuseseră grijă.
Prezentatoarea îi face semn lui Dorin să se apropie de ea.
— Ia spuneți, domnul Dorin, ce cumpără tata din piață? Salată, roșii, sau e pe regim cu șuncă și mușchiuleț de porc?
Publicul izbucnește în râs.
— Vai, dar nu știu eu din astea, nu m-am uitat în sacoșă la domnul Mitică, răspunde concurentul fâstâcit. Miranda îi mulțumește și îl invită să-și reia locul în sală. Apoi, compunându-și o mină serioasă, se uită în cameră.
— Iar tu, tată, ai grijă ce faci, după cum vezi spionii mei sunt peste tot! Ușurel cu porcul, în ziua de azi sunt la modă legumele. Încheie cu un zâmbet larg în aplauzele spectatorilor.
În ciuda costumației de covor roșu – rochie lungă, decolteu adânc – are o atitudine bărbătească pe scenă. Stă cu picioarele depărtate ca un matelot bătut de vânt pe puntea vaporului. A fost desemnată trei ani la rând cel mai iubit prezentator tv, cu cea mai ridicată cotă de încredere în eventualitatea intrării ei în politică și depunerii candidaturii la Primăria Capitalei. Până atunci nu dovedise cine știe ce talente gospodărești, dar politica trebuie apucată de un capăt și capătul acela se numește Primărie. Însă nu la politică îi stă ei gândul. Femeia nu-și dorește altceva decât să reziste până la prima pauză publicitară.
Scenograful, părintele studioului, este înjurat și din alte motive. Lui îi venise ideea să instaleze patru ecrane imense așezate în pătrat. Le văzuse la meciurile de baschet în anii petrecuți în SUA. Înainte să înceapă filmarea, Miranda Grigorov privește în sus minute în șir. Nici ea nu știe exact ce verifică. Echipa de la tehnic o asigură săptămânal de rezistența cablurilor cu care sunt ancorate ecranele, dar asta n-o împiedică să aibă noaptea coșmaruri. Armate de șobolani rod cablurile, le slăbesc, iar televizoarele se prăbușesc peste ea în timpul filmării.
Îi este teamă că moartea ei se va transforma în subiect de emisiune. De aceea își dorește ca sfârșitul vieții să urmeze modelele clasice: un stop cardiac, un AVC, poate cancer, orice nu implică violență și sânge împrăștiat peste tot. Ecranele căzând peste ea și terciuind-o, da, asta clar ar face un rating fabulos. Când nu visează șobolani cu dinții piliți se imaginează prezentatoare într-o emisiune cu scenă statică și ecran normal. Dar apoi se trezește din somn și își spune că există moderatori ce prezintă pe o scenă normală, în semicerc, cu ecran fixat în perete. Sunt pline televiziunile de ei. Dar sunt ei iubiți, adorați și votați Cel Mai Cel?
— Reiau ce am precizat la începutul emisiunii: Emilia Saiu, fostă Dima, absolventă de Limbi străine, profesoară de engleză și franceză, mamă a două fete frumoase, lucru de care vă puteți convinge singuri. Regia, pozele!
Pe ecrane se derulau deja imagini cu surorile. La munte, în fața unei cabane de lemn, pe schiuri, pe săniuță, cu găina în brațe, murdare de făină, tăvălindu-se pe iarbă cu un ciobănesc mioritic, în piscină. Zecile de poze se succedau fără pauză, din ce în ce mai rapid. La finalul amalgamului de zâmbete și rochițe colorate, pe ecrane rămâne o singură imagine: ele două îmbrăcate în negru, ținându-se de mână. Prezentatoarea citește de pe prompter:
— Foaie verde și-o lalea,
Noi aici ne-om revedea
În curând, tu nu pleca.
Publicitate…
Rămâne nemișcată, zâmbind și privind pe sub genele încărcate cu rimel, până ce ledul roșu al camerei se stinge. Scena își oprește rotirea și pe ea urcă machieuza, coafeza și regizoarea de platou. Îi aduc Mirandei un scaun.
— Foaie verde și-o lalea? întreabă ea furioasă. Pe bune? Apoi vă găsesc pe la colțuri șușotind că sunt afurisită și-a dracu’. Din ce puț al gândirii ați scos asta? Foaie verde tu ești prost, te-a făcut mă-ta… Elena, ce rimează cu prost?
— Doamna Miranda, mai încet. Umerii regizoarei se încovoaie și femeia se apleacă peste scaun. Fața ei aproape că o atingea pe a prezentatoarei. Obraz lângă obraz, în așteptarea indicațiilor, criticilor și nemulțumirilor.
Spectatorii din primele rânduri își țin telefoanele pregătite. Emisiunea poate fi văzută oricând. Are o difuzare și trei reluări, iar edițiile vechi se găsesc pe YouTube, dar ce se petrece în pauză este de neînlocuit. Aduce cu privitul pe gaura cheii. Doar că nu zărești un sân dezgolit sau un fund în tanga, ci o prezentatoare agitată, ce gesticulează mult și căreia îi curge apa pe bărbie când își înghite pastila. Matelotul în pauză nu seamănă cu cel de pe puntea vasului, mândru în bătaia vântului.
— Vedeți că v-a sunat telefonul. Am răspuns eu, că insista. Era un comisar șef de la criminalistică.
— Și ce voia?
— Nu știu, dorea să vorbească personal cu dumneavoastră. Spunea că e urgent.
— Ce dobitoc. Vrea să-l aduc în emisiune să-și dea și el cu părerea. Dar cum i-a trecut lui prin cap să mă sune când sunt în direct?
— Să știți că omul părea serios, nu cred că…
— Toți par serioși la început. Trimite-i mesaj, scrie-i că îl sun eu.
— Da, așa fac.
Regizoarea face un semn către machieuză și coafeză. Femeile părăsesc scena.
— Am revenit la…
— Intuiești și câștigi! strigă publicul.
— Sunteți la…
— Intuiești și câștigi! strigă publicul și mai tare.
— Atunci… să câștigați! În urmă cu opt ani, după o relație de doar câteva luni, descrisă de apropiații cuplului ca fiind una pasională, Emilia se căsătorea cu Virgil Saiu. Acesta era absolvent de ASE, antreprenor, singur la părinți, tată iubitor, soț devotat, așa cum susțin cunoscuții lui. Regia, pornește calculatorul, încheie Miranda.
Pe ecrane, în locul imaginii cu surorile îndoliate, apar numerele de la unu la cinci sute douăzeci și opt. Luminița roșie își reia alergătura și în final se înroșesc trei numere: patruzeci și doi, o sută nouă, trei sute șaptezeci și șapte. Concurenții urcă pe scenă în aplauzele sălii. Un bărbat și două femei își ocupă locurile pregătite în timpul pauzei publicitare.
— O recapitulare rapidă a regulilor pentru runda fulger, li se adresează Miranda. Eu întreb, vă ofer patru variante, iar voi apăsați butonul din fața voastră. Câștigă persoana cu cele mai multe răspunsuri corecte. Să începem! Cu ce a fost omorât Virgil Saiu?
A. cuțit
B. pușcă de vânătoare
C. otrăvit cu Vertox
D. călcat de mașină
— Diana, tu ai apăsat prima pe buton. Răspunsul tău este…
— Răspunsul este C, otrăvit cu Vertox.
— Răspuns… incorect. Gigi, s-a înroșit butonul în dreptul tău, să te auzim.
— A, cuțit.
— Răspuns… corect. Continuăm runda fulger.
— În ce perioadă a zilei a fost ucis?
A. dimineața
B. după prânz
C. noaptea
D… Mihaela a apăsat butonul fără să aștepte ultima variantă. Deci…?
— C, noaptea.
— Așa este, victima a fost ucisă noaptea.
Suita numărul 1 pentru violoncel de Bach însoțește întrebările fulger. Unde a fost ucisă? D, în dormitorul conjugal. Lala la, la, face arcușul pe corzi. Cu câte lovituri de cuțit? A, patru lovituri de cuțit. Lalalalaaala. Lovitura fatală a fost? A, secționarea carotidei.
— Și ultima întrebare din serie: făptașa a mărturisit sau nu crima? citește Miranda întrebarea de pe cartonaș. Diana, tu ai apăsat prima.
— Nu, nu a mărturisit.
— Adevărat, dar din păcate, cu doar două răspunsuri corecte vei părăsi runda. Nu fără, nu fără…
Miranda se îndreaptă către concurentă, își așază palma pe umăr și îi spune să nu se grăbească. O întoarce cu fața spre cea mai apropiată cameră.
— Și cu premiul tău cum rămâne?
— Nu m-am gândit că am câștigat ceva.
— Cum să nu, chiar te-ai ales cu un premiu deosebit. Ai posibilitatea să te plimbi cu mașina victimei. Un Volvo S 60 condus chiar de șoferul familiei îți stă la dispoziție pentru douăzeci și patru de ore. Felicitări! Și nu uita să postezi imaginile cu tine în mașină pe paginile tale de socializare și să ne dai tag. Doamnelor și domnilor… Diana! Noi rămânem cu Gigi și Olimpia. Suntem la…
— Intuiești și câștigi! urlă publicul.
— Să continuăm runda fulger. Unde și-au petrecut soții Saiu ultimul concediu?
A. La schi în Austria
B. În Mauritius
C. În Poiana Brașov
D. La vila lor din Mărișel
Da, Gigi, răspuns corect: A, schi în Austria. Corect, aveau două mașini. Nu, răspuns greșit. Nu aveau grădinar. Da, fata cea mare mergea la o școală particulară. Nu aveau seif în casă. Nu dețineau proprietăți în străinătate.
— Iar câștigătorul acestei runde este…
Din orchestră se desprind două fete îmbrăcate în rochii de seară și se alătură prezentatoarei. Acordurile de vioară cresc în intensitate. La fel crește și zâmbetul Mirandei. Cântecul viorilor încetează brusc și glasul ei se aude în toată sala:
— Gigi. Câștigătorul acestei runde fantastice este Gigi. Felicitări! Dar înainte de toate să-i spunem concurentei noastre ce premiu de consolare a câștigat. Nu plânge, draga mea, se vor ivi și alte ocazii. Sunt sigură că norocul nu te va ocoli, vei mai participa și la alte emisiuni. Vă rog, aduceți-i doamnei șervețele și un pahar cu apă.
— Olimpia, știu ce anume te va înveseli, spune prezentatoarea și o bate pe umăr în semn de încurajare.
Concurenta pare că, indiferent de răspuns, nimic n-o va înveseli. Plânge înfundat și își șterge lacrimile cu dosul palmei.
— Tu, draga mea, fii pregătită! Iar pe voi, toți ceilalți, să vă aud!
Cu mâinile întinse, cei din gradene își agită degetele, pe un fundal de ropote de picioare ce lovesc dușumeaua. Un vuiet comun, ca de șuierat de vânt în pustietate, înconjoară studioul de mai multe ori.
— Vei petrece un weekend întreg la vila familiei Saiu! Femeia face o pauză, oferindu-le spectatorilor posibilitate să-și manifeste bucuria, iar concurenta să înțeleagă pe deplin norocul de a fi primit un cadou consistent. Draga mea, vei face baie în piscina familiei, vei găti în bucătăria lor și vei putea studia în liniște și netulburată de nimeni locul crimei. Iar asta nu e tot.
Miranda vorbește tare încercând să acopere aplauzele și rumoarea de entuziasm ce s-a pornit. Asistenții din fața primului rând încearcă să domolească exaltarea zgomotoasă a publicului.
— Asta nu e tot, repetă ea ca parte a efectului de ațâțare a oamenilor. La sfârșitul sejurului ai voie să iei cu tine o rochie din garderoba criminalei. Și bineînțeles ai posibilitatea să faci poze, multe poze. Aplauze! Olimpia, te poți întoarce la locul tău. Să revenim la Gigi. Îl invit alături de mine pe comisarul șef de poliție, domnul Vlad Mocanu, bine-cunoscut vouă din presă pentru seriozitatea cu care dânsul și echipa dumnealui tratează cazurile și rapiditatea cu care le rezolvă.
Scena se oprește un moment și comisarului șef i se face semn să urce. Merge spre Miranda cu pași mici și se clătină. Dacă nu ar ține trofeul în mâini ar înainta cu ele întinse, în căutarea unui sprijin.
Premiul este un cuțit de vânătoare pe mânerul căruia se pot distinge urmele amprentelor. Pe lateralul suportului stă înscris cu litere aurii LOCUL 1. Trofeul e îmbrăcat în plexiglas și, ca să-i demonstreze rezistența, comisarul șef îl lovește de pupitrul lui Gigi. Concurentul tresare speriat.
— Nu uitați să le aduceți la cunoștință telespectatorilor noștri, intervine Miranda, aspectul cel mai important. Acest cuțit nu este o replică sau o copie, este originalul.
— Da, aveți în față chiar arma crimei. Să nu vă îngrijorați, spune comisarul șef auzind murmurul de voci din public, colegii mei au prelevat probe. Pe mânerul cuțitului încă se pot vedea urmele pulberii folosite pentru a ajuta la depistarea amprentelor. Există nenumărate poze la dosar.
— Aplauze …
— O clipă, vă rog, intervine comisarul șef. Aș dori să-i aduc călduroasele mele felicitări concurentului dumneavoastră. A răspuns prompt la întrebări și a dat dovadă de o intuiție extraordinară. Să știți că noi suntem în căutare de oameni ca dumnealui dacă îl interesează o carieră în criminalistică. Niciodată nu e prea târziu să înveți o meserie nouă, încheie râzând bărbatul.
Prezentatoarea le mulțumește comisarului și concurentului, iar aceștia părăsesc scena.
— O crimă… Miranda așteptă ca asistenții să potolească sala și reia: …o crimă nu afectează doar familia în cadrul căreia a avut loc, ea destabilizează, zdruncină întreaga comunitate. Ce suntem noi dacă nu o comunitate unde ne ajutăm și ne susținem unii pe ceilalți? Suntem sprijin și alinare. Cu siguranță v-ați obișnuit deja cu mitingurile de protest care au loc sâmbătă de sâmbătă în fața studioului. Televiziunile concurente se grăbesc să le difuzeze în programele lor de știri sau le analizează în talk-show-uri lungi. De șapte ani de când această emisiune există și spulberă orice concurență chiar și la a treia difuzare, criminalitatea a scăzut în România. Nu există dovadă mai bună că facem ce trebuie. Adevărul este aici, la noi în studio, alături de voi. Și acum, pregătiți-vă! Urmează momentul culminant al serii.
Proiectoarele se sting pe acorduri de vioară. Unul singur rămâne aprins și împrăștie o lumină roșie. Patru bărbați din trupele de desant apar în gradene, în partea de sus a rândurilor. Sunt îmbrăcați în echipament de camuflaj, cu șepci pe cap și cozorocul tras pe frunte. Spectatorii se ridică în picioare. Nu e nevoie ca asistenții să intervină și să facă liniște, sute de oameni stau în întuneric fără să-și vorbească. Soldații sunt organizați în formație de doi cu doi și poartă pe umeri un sicriu transparent. Coboară scările pe ritmul muzicii, urmăriți de lumina roșie a proiectorului. Se opresc la fiecare cinci trepte. Din public izbucnesc sute de blițuri și trupul lui Virgil Saiu îmbrăcat la costum, cu mâinile împreunate pe piept, rămâne imortalizat pentru totdeauna. Sau până ce memoria telefoanelor se va încărca cu alte poze importante, iar cele cu Virgil Saiu nu vor mai fi relevante.
Pași în cadență un, doi, un, doi, pauză, pași în cadență un, doi, un, doi. Sicriul ajunge pe scenă. Virgil Saiu este așezat pe un postament înalt, căptușit cu catifea neagră ce cade în valuri până la podea. Un murmur străbate sala. Cu ochii și telefoanele pe coșciug, oamenii au ratat asamblarea soclului.
Miranda Grigorov se instalează între sicriu și cilindrul de sticlă.
— Fapta, oricât de abominabilă ar fi, nu o înțelegi pe deplin până nu ai în față rezultatul ei. Priviți rezultatul! Un om a fost omorât. Și, asta-i problema mea? veți spune voi citând statisticile care arată că o sută patru oameni mor la fiecare secundă. Veți întreba: ce mă interesează pe mine? Vă interesează, răspund eu tare și clar! Cel care zace în sicriu nu a murit din cauze naturale, a fost omorât, și nu este un necunoscut de la celălalt capăt al lumii. Este, a fost, tatăl a două fetițe minunate. El era bărbatul pe lângă care ați trecut în drum spre muncă. El stătea la masa alăturată când ați fost la restaurant să luați cina cu familia. Pe el l-ați văzut ieșind din florărie cu un buchet în mână. Aceasta nu este o emisiune de divertisment așa cum am fost acuzați. Aceasta este în primul rând o emisiune educativă. Eu și echipa mea din culise muncim zi și noapte ca totul să iasă perfect și suntem aici să vă atragem atenția asupra lucrurilor greșite. Nu căutați nuanțele de gri. Binele și răul sunt alb și negru, nimic mai mult. Aici e albul, acolo este negrul, adaugă Miranda. O mână o ține întinsă spre sicriu, cealaltă spre Emilia Saiu.
Imaginea afișată este una de efect. Pauza se prelungește, dar nimeni nu se foiește în scaune. Au în față însăși statuia moralității și nu se mai satură să o privească. Estrada puternic luminată se învârte încet, cu o madonă în mijloc, cu brațele dezgolite întinse spre polii umanității, capul plecat și ochii închiși ca un îndemn spre reflecție.
— Priviți și nu uitați! Urmează… publicitate. Nu schimbați postul, cu siguranță nu vreți să pierdeți ultima parte, spune din vârful buzelor țuguiate, cu atitudinea triumfală a cuiva care ține adevărul ascuns în decolteul rochiei.
— Mama ei de viață, zice nervoasă când i se alăturară machieuza, coafeza și regizoarea de platou. Îi flutură părul.
— Care păr, întreabă mirată regizoarea?
— Al ăstuia, al cui crezi? Prima dată m-am gândit că e încă viu și dobitocii l-au băgat în sicriu fără să-l verifice înainte. Nu puteam să mă uit în direcția lui fără să mi se facă greață. Greață de la scenă, greață de la mort.
— Ah, da, are montate pe interior patru ventilatoare mici. Unul îi bate fix în cap și îi face părul să se zburlească. Cei de la tehnic n-au avut cum să îl poziționeze altfel.
— Și de ce nu m-ați avertizat? Să-mi stea inima în loc și mai multe nu.
— E vina mea, n-am nicio scuză că nu v-am anunțat, răspunde regizoarea.
După pauza publicitară calculatorul își reia goana printre cele cinci sute douăzeci și opt de numere proiectate pe ecrane și alege unsprezece spectatori. Aceștia au, așa cum precizează Miranda Grigorov, marele noroc să urce pe scenă și să studieze sicriul.
— Urmează ultima rundă. Îl invit alături de mine pe spectatorul cu numărul optzeci și nouă.
Scena se oprește cât să urce o femeie robustă, cu o bentiță neagră pe cap. Cu o mână își aranjează gulerul unei cămăși bărbătești, iar cu cealaltă își netezește fusta.
— Vai, dar nu mă așteptam. Vecina mea de bloc m-a luat așa, să vedem și noi care-i treaba, nu speram eu ca din miile de oameni strânși afară să fiu aleasă pentru public. Ea nici măcar n-a intrat, a rămas în fața studioului. Bună, Carmen, te pup, spune femeia și face cu mână. Ce noroc pe capul meu, continuă ea zâmbindu-i prezentatoarei, am așa niște emoții și palpitații, mi-e frică sa nu-mi pleznească inima.
— Vă descurcați minunat, doamnă! Și fără emoții, că doar nu intrați în operație.
— Pot să fac o poză cu dumneavoastră s-o arăt nepoților? întreabă ea cu ochi mari și inocenți, mâna îndreptându-se spre poșetă.
— După emisiune, i se răspunde puțin cam repezit, cunoașteți runda aceasta, știți ce aveți de făcut?
— Bineînțeles, n-am pierdut niciun episod. În trei minute trebuie să-mi spună de ce l-a omorât pe bărbat-su.
— Foarte bine, doamnă. Sunteți un telespectator fidel. Fiți pregătită, pornim cronometrul!
Concurenta se așază în fața cilindrului. Cum Emilia Saiu privește undeva în jos, spre mâinile din poală, femeia bate cu degetul în geam.
— De ce, mamă, ai făcut așa ceva? Ia zi, te bătea? Era din ăla de bea ca porcul până pica lat? Îl cărai tu în pat și îi dezbrăcai nădragii? Era curvar și pleca cu gagici? Te trosnea dacă venea noaptea acasă și tu dormeai în loc să-l aștepți cu mâncarea caldă?
Femeia interpretează tresărirea Emiliei Saiu ca fiind o confirmare a bănuielilor sale și grăbește ritmul.
— Am nimerit-o? Păi, fată scumpă, nu-i vina ta. Așa slăbuță și plăpândă cum te văd eu, ce era să faci? Te-ai apărat, mititica de tine. Pe tine și fetițele tale. Ăștia de la procuratură, de la judecătorie, n-or să te bage la închisoare. Îți vor da drumul, altfel să nu-mi zici mie Leonora. Gândește-te la fetele tale. Vrei să se întrebe toată viața oare de ce mămica l-a omorât pe tăticu’? Sigur nu-ți dorești asta. Uită-te la mine, hai, ridică ochii tăi frumoși! Zi și cazul tău e ca și rezolvat! Rămâne ceva hârțogăraie de semnat pe la poliție sau mai știu eu unde. Toată lumea e fericită și primește ce merită. Bolândul de bărbat-tu bețiv și curvar n-o să te mai deranjeze în veci, fetele nu vor crește fără mamă, iar tu că ești tânără și frumoasă îți găsești pe altul.
— Un minut doamnă, cronometrul arată un minut, intervine Miranda.
După momentul inițial de surpriză, urmează unul de furie:
— Ce dracu nu-ți vezi interesul? Vrei să putrezești în închisoare și fetele să ajungă la orfelinat? Zi odată! Tu ești victima aici, o știu, o simt. La câtă cafteală am încasat, recunosc de la un kilometru o femeie bătută. Uite aici, uite aici, sunt ca tine, vezi?
Își descheie primii doi nasturi de la cămașă, lipindu-și pieptul de sticlă.
— Când îi era lene să mă bată, mă ardea cu țigara. Și dacă nu murea de cancer aș fi ajuns să-i crăp țeasta. De cum te-am văzut în cușca asta am știu de ce l-ai omorât. Dar cui dracu’ îi pasă ce cred eu? Zi tu de ce l-ai ucis! Dezleagă-ți limba!
Deodată, din sute de glasuri izbucnește numărătoarea inversă:
— 10, 9, 8…
— Spune mama ei de treabă! Spune și scapi!
— 4, 3, 2…
— Spune, paștele mamii tale de femeie proastă!
— Haideți doamnă, intervine Miranda, nu are rost să ne enervăm, nici să aruncăm cu jigniri. Să ne păstrăm luciditatea în orice situație. Aplauze pentru doamna Leonora! N-a smuls mărturisirea din gura criminalei, dar s-a descurcat admirabil.
— Eu mi-am dat toată silința, uitați cum am transpirat.
Concurenta pleacă spre locul ei din gradene în timp ce își șterge broboanele de pe frunte. Întinde palmele umezite către cei din primele rânduri.
— Emisiunea noastră a ajuns la final, vorbește prezentatoarea. Înainte de a mulțumi orchestrei vreau să precizez că înmormântarea va avea loc joi începând cu orele unsprezece la biserica Sfântul Spiridon din capitală. Evenimentul va fi transmis live de postul nostru de televiziune. Și nu uitați, emisiunea Intuiești și câștigi are exclusivitate asupra cazurilor prezentate. Dacă nu le-ați vedea aici, nu ați ști că există. Întâi noi, apoi ziarele și programele de știri. Nu pierdeți săptămâna viitoareJaful din Drumul Timonierului, un show exploziv cu două victime și patru atacatori minori.
Popor de dreptate și adevăr pasionat
Eu aici am încheiat
Pe curând, te-am sărutat…
Proiectoarele se sting. Regizoarea și asistentul de producție urcă pe scenă.
— Domnul director vrea să vorbească cu dumneavoastră.
— Acum? Ăsta nu-i normal la cap! De-abia mă țin pe picioare de oboseală, izbucnește prezentatoarea.
Femeia încearcă să-i ocolească pe cei doi, dar ei îi blochează drumul.
— Vă rog, doamna Miranda, s-a modificat programul. Sâmbăta viitoare nu mai prezentați cazul din Timonierului, a apărut altul nou, iar domnul director dorește să vă informeze personal…
— De ce? Ridică naibii ochii din pământ și spune-mi despre ce e vorba. Cum regizoarea nu zice nimic, Miranda continuă: de ce au modificat programul? Ce este așa de special la noul caz? Spune-mi ceva, altfel eu plec acasă, iar directorul să se ducă la dracu.
— Un bărbat văduv de șaizeci și cinci de ani a fost împușcat cu o armă de vânătoare. Vărul lui a intrat peste el în casă. Vecinii spun că se certau de câțiva ani pe un teren.
— Se certau pe un… murmură prezentatoarea. Terenul era intravilan sau agricol?
— Nu știu ce fel de teren…
— Unde?
— Haideți în biroul dânsului. Acolo vă așteaptă și comisarul de poliție care v-a sunat.
— Unde? Altfel nu mă mișc de aici. Unde?
— Prin Dolj, răspunde regizoarea abia șoptit.
— Unde în Dolj, unde?
— La Băilești.
Miranda întinde mâna în căutarea unui sprijin. Asistentul care până atunci nu-și ridicase privirea din podea se repede s-o susțină. Regizoarea îți apropie buzele de obrazul ei.
— Trebuie, doamna Miranda, trebuie! Aveți un contract semnat.
Studioul se golește încet. Pe scenă, echipa de la tehnic strânge cablurile, se ocupă de proiectoare, acoperă camerele cu huse. În gradene câteva persoane refuză să plece. Stau în picioare și filmează ieșirea din platou a prezentatoarei sprijinită de regizoare și asistent.