Doar gardul subțire îi desparte pe oameni de animale. Și unii, și alții stau la umbră, moleșiți, departe de arșița amiezii. Mai puțin Rahela. A venit lîngă îngrăditura de plasă și se agită, stîrnind praful în jurul labelor. Se rotește încercînd să-și prindă coada, dă să latre și, ca de obicei, o îneacă tusea. Se așază în fund, se ridică imediat și reia ritualul.
– Ia uite-o, l-a simțit, spune Aristotel spre ceilalți.
Bărbatul se ridică de pe dalele de piatră, se sprijină de zid și împinge cu piciorul cutia cu resturile de mîncare.
– Nu mai bagi? spune Lăcustă și se repede spre cutie, fără să mai aștepte răspunsul bătrînului.
– Ăsta ar fi-n stare să halească și mîncarea javrelor, spune Kuki de pe bancă, ridicîndu-se într-un cot.
– Dac-aș putea…, răspunde Lăcustă printre plescăituri.
Cu o mișcare rapidă prinde din zbor o firimitură ce-i scapă din gură, și o bagă la loc. Adună cu mîna ultimele resturi de mîncare, își linge degetele unul cîte unul, aruncă la picioare cutia de carton și se întinde lîngă perete.
Dincolo de gard, la cîțiva metri de grupul de aurolaci, cîinii ies din tufișuri, alertați de lătratul Dalilei, venită să-i țină companie Rahelei. În cîteva secunde, o viermuială de spinări îmblănite roiește în jurul celor două femele. Lătrăturile lor răsună în liniștea cartierului. La adăpostul copacilor, Magdalena își scarpină gîtul cu un picior din spate și cască prelung, privind spre blocurile de lîngă autogară.
Ronaldo iese din sala de așteptare și închide ușa în urma lui. Rămîne cu mîna pe tocul sprayului cu piper și ochii la haita de cîini.
– Vine nebunu’? zice și privește spre cartier.
Așezat în fund lîngă Aristotel, Puță își scoate maioul jegos și se uită la Ronaldo.
– Hai, boss, lasă-ne înăuntru că murim de cald, îi spune.
Ronaldo se uită cu lehamite spre tînăr și își flexează brațul. Apucă între degete un coș de pe tricepsul umflat, îl stoarce și își șterge degetele pe pantalonul de uniformă.
– N-auzi, coaie, că-i șefu’ aci? îi răspunde.
Vede cutiile de carton împrăștiate în jurul băncilor și își pune mîinile în șold.
– Dacă-mi lași iar mizerie aci, te rup cu bătaia. Ia, strînge acu’, că-mi bag pula-n neamu’ tău, strigă la Puță. Futu-vă-n gură de boschetari, spune și se face că îl lovește cu pumnul.
Puță se rostogolește pînă la o distanță sigură de Ronaldo, sare în picioare, crăcănat în poziție de luptă și ridică brațele în gardă, cu pumnii strînși. Colțurile gurii i se ridică spre urechi, dezvelind hăul întunecat din dreptul incisivilor.
– Hai, hai, nu te-ntinde, îi zice Ronaldo amuzat.
Puță execută în aer cîteva mișcări rapide cu mîinile, strînge un genunchi la piept și se așază la loc în gardă.
– Nu vezi, mă, că ești juma de metru și un sfert de kil? spune Ronaldo. Ce să fac cu tine, strigoiule? Și dacă rîgîi lîngă tine te pun în cur. Hai, strînge astea de-aci că acu’ iese șefu’ și mă ia pe mine la pulă.
– Bine, da’ ne lași înăuntru? zice Puță și se apucă să strîngă cutiile.
Nimeni nu-l mai ascultă. Toți privesc în direcția lui Cristi Nebunu’ care se apropie cu mîinile pline de plase, urmat de un cîine de talie mică, cu blana roșcată și coada retezată de la jumătate. Animalul stă la un pas în urma tînărului și se mută de pe o parte pe cealaltă, privind în sus spre el ca și cum i-ar cere încuviințarea.
– A mai adus unul, mînca-ți-aș pula, spune Zidane mai mult pentru el, și își scoate o țigară.
– Dă și mie una, boss, spune Puță și ridică mîna spre Zidane.
– Ți-am dat dimineață. N-am. Cere-i lu’ Ronaldo.
– Nu-mi dă, că-i bulangiu.
Ronaldo întoarce capul spre ei, scoate pachetul de țigări din buzunarul pantalonilor și îl întinde spre Puță.
– Da’ nu dai, boss, da? spune Puță și rînjește spre el.
Se apropie temător, apucă o țigară din pachet și, în momentul în care dă să plece, bodyguardul îi trage cu sete un șut în fund. Sunetul sec al feselor pleznite de adidasul lui Ronaldo îi face pe cîini să tresară.
– Te-am auzit, băi muc, spune Ronaldo și îl privește calm pe Puță cum se apleacă să-și recupereze de pe jos țigara. Dacă-mi mai zici așa, te-arunc peste gard, la javre.
– Gata, boss, trăi-ți-ar familia, spune Puță rînjind, și își înfige țigara între buze.
Ceilalți cîini stau aliniați în fața fostului șanț de irigații și latră spre animalul prăpădit din spate lui Cristi, fără ca vreunul dintre ei să treacă granița.
Înainte să intre între ei, Cristi se oprește să-și tragă sufletul. Lasă plasele la picioare, scoate o batistă din buzunarul pantalonilor de stofă și își tamponează fruntea. La subraț, două pete mari de transpirație se întind pe cămașa bej, demodată. Animalul care-l însoțește adulmecă înspre sacoșe și se retrage speriat la fiecare mișcare bruscă a lui Cristi sau lătrat mai puternic al celorlalți cîini.
Cristi ia plasele și coboară în șanț. Se oprește în mijloc și se întoarce spre însoțitorul lui oprit pe margine, nehotărît. Animalul privește cînd spre Cristi, cînd spre cîinii de pe partea cealaltă, speriat de hămăiala lor.
– Vino, se aude vocea puternică a lui Cristi, și animalul nu mai stă pe gînduri.
Trec amîndoi șanțul și intră în mijlocul cîinilor care se reped să miroasă intrusul.
– Șezi, răsună din nou vocea aspră a tînărului, în hărmăiala creată de animale.
Bărbatul se rotește de cîteva ori cu plasele în mîini și repetă ferm comanda, iar patrupedele se așază în jurul lui tăcute, stîrnind praful cu cozile ca niște metronoame. Doar noul membru al haitei rămîne un timp în picioare. Se uită în jur la ceilalți și se așază și el în fund, cu privirea țintă în sus la Cristi.
– Să moară mă-sa, cum pula mea face, mînca-ți-aș? spune Zidane.
– Zici că-i hipnotizează, răspunde Kuki.
Toți sunt atenți la Cristi care așază plasele în cercul din mijlocul animalelor și începe să scoată cutiile cu mîncare.
– Eu le-aș da pîine cu bolduri, spune Kuki scărpinîndu-și hălăciuga de păr. Îs din ce în ce mai mulți. Cre’ că-s vreo cinșpe acu’. De unde, sloboz, tot apar?
– Îi aduce dilimanu’, nu vezi? spune Ronaldo și arată cu țigara înspre Cristi.
– Vin și singuri dacă le dă de mîncare, dă-i în pula mea, spune Zidane.
Ronaldo se apropie de coșul de gunoi de lîngă aurolaci, în care Puță tocmai a terminat de îndesat cutiile de carton. Scrumează și se sprijină de geamurile din termopan ale autogării.
– Ăștia de la primărie ar trebui să facă ceva, spune admirîndu-și antebrațul stîng tatuat pînă mai sus de cot.
De pe banca cea mai îndepărtată se aude rîsul înfundat al Nanei. Femeia se ridică în fund, își trece palmele prin părul blond, tuns scurt, și se scarpină sub sînul drept. Spatele ei lat acoperă mai bine de jumătate din spătarul băncii, lăsîndu-i celeilalte femei, Baghera, doar cîteva palme de loc de care să se reazeme.
– Ce să facă ăia, mă nene? spune Nana amuzată.
– N-au fost aici? o întrerupe Baghera trezită din amorțeala somnului de după-amiază. Ce-au făcut? Un căcat.
Ronaldo se apleacă nedumerit să privească cele două femei așezate una lîngă alta. Pe lîngă Nana, Baghera pare un copil subnutrit.
– A fost hingherii săptămîna trecută cît ai fost în concediu, îl lămurește Lăcustă pe bodyguard. Trei amărîți, plus șoferu’. Să-i fi văzut cum stătea dincoace de șanț, cu mîinile în sîn, și se uita ca proștii la javre cum îi lătra. A avut vreunu’ curaj să facă ceva? Îi rupea ăștia. Noroc că nu trece șanțu’ niciunu’. A plecat fraierii cum a venit și nici c-or să mai vie, vă zic eu.
– Da’ n-aveau și ei de-alea cu tranchilizante, crose sau cum pula mea le zice la alea de-i prinde de gît, întreabă Ronaldo.
– I-auzi și la ăsta, zice Nana hohotind de rîs. Un’ te crezi, nene, în vest? Să zică mersi de uniforme și truda aia de mașină cu care-și fîțîie cururile prin oraș, pe banii noștri.
– Voștri? spune încet Ronaldo și zîmbește într-un colț de gură.
– Nici lasouri de-alea sau cum le-ai zis tu, n-aveau, intervine Kuki. Aveau două prăjini de lemn cu sîrmă la capăt, stăteau sprijiniți în ele și se uitau ca boii. S-au tot îndemnat unu’ pe altu’ pînă s-au lămurit că n-au ce să le facă și s-au cărat.
Cristi a desfăcut cutiile, le-a răspîndit strategic în porțiunea fără iarbă, iar cîinii plescăie și se ling pe boturi, în așteptarea semnalului.
Singurul care se ține scai de tînăr e noul membru al haitei, cu ochii pironiți la cutia nedesfăcută din mîna bărbatului.
– Da’ firme de-astea private nu e în oraș, întreabă Lăcustă scobindu-se între dinți cu o furculiță de plastic.
– Cînd o plăti îmbuibatul ăla de Boșcu o firmă de ecarisaj din banii primăriei, mă las și eu de băut, spune Aristotel. Ce-a făcut căcatul ăsta cu ochi pentru oraș de 16 ani de cînd e primar? Nimic. Zero barat. Zero barat și el și realizările lui ca primar.
Aristotel își mîngîie alunița de pe obrazul stîng și își dă după ureche șuvițele de păr alb, slinos, care-i atîrnă pe umeri.
– Și de ce-l votează lumea, bre? intervine și Puță.
– De proști, de ce crezi? Din lipsa unui contracandidat zdravăn. Pentru că suntem o nație de idioți cu memorie de scurtă durată. Și uneori nici aia. Pești de acvariu.
– Cum adică, bre, pești de-acvariu? spune Puță și se așază în fund lîngă bătrîn.
Aristotel dă din mînă, scuipă pe iarbă dincolo de aleea de ciment și se întinde pe bancă.
– O să ne mănînce javrele astea în curînd, spune și își acoperă ochii cu antebrațul.
Un chelălăit puternic urmat de vocea nebunului îi fac pe Aristotel și pe ceilalți să tresară. Pe terenul fostului IAS, Cristi stă între Lucifer și noul membru, cîinele roșcat. Încearcă să apere patrupedul de masivul mascul a cărui blană neagră lucește în soarele arzător. Cristi se apropie de liderul haitei și ridică mîna deasupra lui să-l lovească, iar Lucifer mijește ochii și se linge pe bot. Cîinele continuă să-și rînjească colții, îl ocolește pe nebun și începe să-l miroasă la fund pe noul venit care s-a lipit de picioarele bărbatului, cu coada lipită de abdomen.
– Uite, p-ăsta l-aș spînzura de limbă, spune Kuki încet ca și cum i-ar fi teamă să nu-l audă cîinele.
– De-ăla negru zici? spune Ronaldo fără să-și ia privirea de la cîini.
Kuki aprobă din cap și scuipă într-o parte. Trage poalele tricoului jegos și rupt și își șterge fața transpirată și colțurile gurii.
– Băi Cristi, cum îl cheamă p-ăsta nou? strigă Puță și face cu ochiul înspre ceilalți.
– Iov, răspunde tînărul.
– Cum, mă?
– Iov, strigă Cristi încercînd să acopere hămăiturile cîinilor stîrniți de vocea ascuțită a lui Puță.
– De unde pula mea le scoate, mînca-ți-aș? spune încet Puță.
– Biblie, răspunde Aristotel fără să-și ia mîna de la ochi. Toate numele animalelor astea-s din Biblie: Iov, Lucifer, Magdalena, Rahela. Nu te-ai prins?
– De unde pula mea să știu eu, bre? Mă știi pe mine cu biserica, cu alea, ca ăsta? zice Puță și arată cu capul înspre Cristi. Ultima dată cînd am fost în biserică a fost cînd m-au botezat.
Începe să rîdă, dar ceilalți nu gustă gluma. Privesc fascinați bărbatul de dincolo de gard care se plimbă ca un gardian printre spinările arcuite deasupra blidurilor cu mîncare. Maxilarul lui pătrățos se mișcă în ritmul comenzilor aruncate cînd și cînd animalelor. Ca de obicei, singurul dintre animale care sparge liniștea nefirească ce plutește deasupra lor este masculul negru. Și-a terminat deja porția și acum se repede la ceilalți cîini în încercarea de a fura ceva și de la ei.
– Lucifer, strigă Cristi spre animal și se apropie de el cu pași hotărîți. Marș de-aici. Gata, îți ajunge, ai mîncat destul.
Tînărul se apleacă să-l apuce de ceafă, iar cîinele se repede spre el. Cristi își trage mîna la timp și rămîne nedumerit, cu brațul ridicat în dreptul umărului și privirea pironită în ochii animalului.
– Dac’-o să-i facă vreunul dintre ei felu’ lu’ nebun, atunci sigur o să fie ăsta negru, zice Nana scărpinîndu-și în continuare sînul drept.
Lucifer se așază cuminte pe burtă, sub palma amenințătoare a lui Cristi, și își linge botul. Încearcă să se gudure, dar tînărul îl alungă plasîndu-i cu dibăcie un lat de picior între coaste. Lucifer slobozește un chelălăit scurt și se îndepărtează cu coada între picioare, nu înainte să se repeadă din nou la unul dintre ceilalți cîini. În drum spre zona copacilor, masculul se oprește din cînd în cînd și privește înapoi spre Cristi. Ajuns la umbră, se trîntește în iarba înaltă, lăsînd la vedere doar capul cu urechile ciulite și limba roșie atîrnînd printre dinții albi.
– Ia uite la el, continuă Nana, parc-ar zice „Te ard io pînă la urmă, fraiere”.
Cîinii au terminat de mîncat. Cristi se plimbă printre ei, adună din praf cutiile goale și le îndeasă într-o sacoșă imensă, verde. Mai aruncă o privire pentru o ultimă verificare, mîngîie cîteva boturi și trece dincolo de șanț, lăsîndu-și protejații aliniați de-a lungul canalului secat, cu urechile ciulite și privirile țintă la el.
– Ăsta iar vine să arunce gunoiul aici, spune încet bodyguardul și-și aruncă țigara cu un bobîrnac înspre gardul de plasă.
Cu mîna streașină la ochi, Ronaldo iese din umbra protectoare a autogării și se îndreaptă spre tomberoane. Ajunge în același timp cu Cristi și își așază palma pe unul dintre capace chiar cînd tînărul întinde mîna să arunce sacoșa, iar pe cealaltă o priponește în șold, încordîndu-și mușchii.
– Ți-am zis și ieri să nu le mai aduci aici, spune Ronaldo cu vocea ridicată, încercînd să acopere hărmălaia creată de animalele din apropiere.
– Marș, strigă Cristi spre cîini, apoi privirea i se întoarce nedumerită spre omul de pază. Dar de ce n-am voie să le arunc aici? spune calm.
– Pentru că containerele astea sunt ale autogării și noi plătim firma să le ridice. Dacă toți vin ca tine să-și arunce gunoiul la noi, ce facem?
– Păi și eu ce fac cu astea? spune Cristi ridicînd sacoșa.
– Nu știu, boss. Lasă-le acolo, ia-le cu tine și le pui la un bloc la container, da’ nu aci.
Toată gașca de aurolaci s-a ridicat de pe bănci și urmărește cu atenție discuția celor doi. Puță s-a tras lîngă Kuki și mimează cîteva mișcări de pumn și picior, cu gura pînă la urechi.
– Arde-l pă fraier, strigă și se ascunde în spatele lui Kuki.
Cristi se uită în direcția lui Puță, apoi își fixează privirea în ochii lui Ronaldo.
– Adică ce vrei să zici? Că eu sunt ca țiganii ăia care aruncă gunoiul pe unde le vine? Că sunt murdar sau chestii de-astea? spune Cristi, vorbind din ce în ce mai repede.
– Nu, boss, io ți-am zis că nu ai voie să arunci gunoiul aci, atît. Îl duci în altă parte. Ce-i așa greu de înțeles?
– Și acum ce fac, umblu așa cu astea prin oraș pînă găsesc un container?
Ronaldo ridică din umeri, își depărtează ușor tălpile și-și prinde palmele la spate, în așteptare. Cristi se uită spre autogară, apoi într-o parte și zîmbește.
– Crezi că nu știu că aveți ceva cu mine?
– Cine, boss?
– Tu, ei, spune Cristi și arată cu capul înspre gașca de pe bănci.
– N-are nimeni nimic cu tine, boss. E doar în capul tău. Vezi-ți de treabă și du gunoiul în altă parte, atîta ți-am cerut, spune Ronaldo și pune mîna pe spatele lui Cristi încercînd să-l îndrepte spre ieșirea din curtea autogării.
Încruntat, Cristi îi îndepărtează mîna de pe umăr.
– Nu m-atinge.
– Stai chill, spune Ronaldo și îl împinge din nou spre poartă.
Cristi face doi pași și se oprește în profil.
– De ce mă înjuri? Eu ți-am vorbit frumos.
– Ce, mă? spune Ronaldo zîmbind nedumerit.
– Crezi că nu știu că m-ai înjurat în țigănește? Știu ce-ai zis. Și eu știu țigănește.
– Zi zău, spune Ronaldo rîzînd.
– Giales romanes? Sokeres? Mai beșau.
În timp ce vorbește, Cristi clatină sfătos din cap și gesticulează amplu cu mîna liberă. Se oprește și așteaptă reacția lui Ronaldo, zîmbind mulțumit.
– Dictai la el, șaoru’, strigă Puță ținîndu-se cu mîna de burtă, și îi trage o palmă pe spate lui Kuki.
– Boss, nu-ți face bine soarele, du-te-acasă, îi spune Ronaldo lui Cristi.
Cîinii încep din nou să latre stîrniți de hohotele de rîs care vin dinspre autogară. Cristi se întoarce spre poartă, face cîțiva pași și se oprește.
– Mi-a zis Tata: „O să fii urît de toți din pricina Numelui Meu. Dar dacă vei răbda pînă la sfîrșit, vei fi mîntuit”, spune și degetul lui amenințător descrie un arc de cerc cu care îi cuprinde pe toți.
– Amin, coaie! strigă Puță și un nou val de rîsete se revarsă dinspre autogară.
– Bine, boss, mergi cu Domnul, îi strigă și Ronaldo îndreptîndu-se spre bănci. Da’ ia și gunoiul cu tine.
Singurul care nici măcar nu zîmbește e Aristotel. Își trece degetele prin barba încîlcită și îl privește tăcut pe Cristi.
Cîteva secunde, Cristi rămîne în fața porții, nehotărît, cu ochii pendulînd rapid de la aurolaci la Ronaldo care a ajuns din nou lîngă ei, la umbră. Dă să mai spună ceva și se răzgîndește. Se întoarce și iese pe poartă cu pași repezi, bărbia ridicată, pieptul bombat și brațele legănîndu-se amplu pe lîngă corp, ca un soldat la paradă. Rîsetele aurolacilor îl urmează pînă dincolo de stradă, printre blocuri.
– Ți-a fost puțin tîrșă, așa-i? îi zice Puță lui Ronaldo.
– De ce să-mi fie tîrșă? spune bodyguardul flexîndu-și brațele și privindu-și bicepșii umflați ca două parizere decolorate.
– Să nu te-ncingă nebunu’.
Puță se hlizește la Ronaldo, cu arătătorul întins spre el.
– Hai, zi, ți-a fost un pic tîrșă, așa-i?
– Ce-ai făcut, mă? spune Ronaldo zîmbind într-un colț de gură.
Își lasă privirea în jos, atrăgîndu-i atenția lui Puță la pectoralii care îi saltă sub cămașa transpirată.
– Mă cheamă RENEL și dau întuneric, spune bodyguardul, cu pumnul strîns ca un ciocan în dreptul pieptului.
Puță se apropie de Ronaldo, îi strînge bicepsul între degete și fluieră admirativ.
– Zici tu așa, da’ știi tu cum e cu dilimanii. Forță de nebun.
– N-ai să vezi așa ceva, boss. Nici n-apucă să clipească că l-am și pus în cap, spune Ronaldo și-și mîngîie abdomenul plat.
– Nu-ș’ ce să zic, spune Puță clătinînd din cap, circumspect, și se așază pe bancă lîngă Aristotel.
Cîinii s-au liniștit. Dormitează la umbră, împrăștiați în curtea fostului IAS. Baltazar, Gaspar și Melchior se strecoară printre ierburile înalte spre iazul din spatele copacilor. Iov stă în fața Evei și îi urmărește cu atenție mișcările oscilatorii ale vîrfului limbii atîrnată ca de obicei într-un colț de bot. Cînd și cînd se apleacă pe labele din față, sare și se învîrte în jurul cozii. Eva și partenerul ei, Adam, îl privesc îngăduitori pe noul membru al haitei, fără să riposteze în vreun fel, chiar și cînd acesta încearcă să-i muște de coadă, în glumă.
În fața aurolacilor întinși pe bănci, Ronaldo se leagănă pe picioarele depărtate, fără să-și ia privirea de la ecranul telefonului. Zîmbește la fiecare clip și scrollează de zor, ca și cum ar alunga niște insecte nevăzute. Sunetul unei ambulațe se reflectă de zidurile blocurilor, pînă în autogară.