zguduirea


un pluton de soldați, rapizi și preciși, coboară

versantul pe schiuri, țâșnind în toate direcțiile

într-o coregrafie cu torțe, într-un iureș sălbatic

decimați de minele antipersonal

doborâți de tirul susținut al mitralierelor grele

înaintează răcnind și inima lor se duce iute

îmbujorată spre glonț.

(nu învață despre dragoste, oare

flama unui aruncător de flăcări

când se întinde și-atinge mângâietoare

ochii și părul țintei iubite?)

dincolo de voință, așa cum degetele spânzuratului

încearcă să lărgească în ultima clipă funia

chiar înainte ca gravitația, ca un babuin sălbatic

să-l cuprindă pentru ultima dată de umeri

se ițește amintirea celor ce-au fost

și celor ce-au vrut să fie.

dar tot mai puțin doare

cam cât îi ia unui bibelou vechi să se spargă în cioburi

albe și netede, iar bucăților, piciorușe cu opinci

căpșor de porțelan cu tichie, traistă vopsită

să se ducă huruind până departe, dincolo de covor.


dincolo de apa neschimbată a

râului, întins pe un pat de ramuri, eroule,

simți venind dinspre pieptul tău

mirosul de aur.


the birds and the bees


(în orașul nins

luminile s-au stins)

fiindcă

ce rost are viața

în afară de a fi trăită

molipsitor, iarăși și iarăși?

ieși pe balcon, în înserarea călduță

trage cu urechea la flirtul

adolescenților de la scară

glumițele lor naive, vocile lor încă pițigăiate

pline de hormoni

încercând să vrăjească fetele din vecini

ascultă-i cum se umflă în pene

ca niște vrăbioi fragezi.

the birds and the bees

fiindcă

ce rost are viața

în afară de a fi dată din mână în mână

iarăși și iarăși, ca un pardesiu incredibil de vechi

și incredibil de uzat,

prea mare ca să vină oricui

dat de pomană, să fie

de sufletul mortului

care l-a purtat, care-l poartă?

(sirena țipă trist

îl așteptăm pe anticrist)

puzderie de vieți-viețișoare

un cățel dând din coadă, cu ochi jucăuși

voci enervate, în înserarea călduță

certându-se pe un loc de parcare.

bucuria durează, se știe

doar până la prima jupuire

până ce jetul lent de napalm

pârlește pielița piersicii 

până ce forfota mațelor cuprinde gâtlejul și strânge.

timidă

încă o existență începe

în cuptorul termonuclear

din creuzet se ivesc gheare de bronz

în mijlocul frunții se crapă

clipește, apatic și înțelept

al treilea ochi, de beteală și sânge.