M-am întâlnit cu un vecin în fața magazinului din colț. Avea piciorul stâng în ghips. Mergea cu un cadru și gemea. Îl adusese un bărbat cu mașina.

– Fumez și eu o țigară, a spus tipul.

M-am gândit că e puțin probabil să fie prieteni apropiați. I-am ținut vecinului ușa. Mi-a mulțumit. Am tăcut, n-aveam niciun chef să intru în vorbă cu el. Ne salutam doar când eram amândoi băuți. Nu știam nici măcar cum îl cheamă. Îl consideram un vecin bun.

Vecinul m-a rugat să-i iau o pâine. Mi-a mai zis că-i e greu să se deplaseze printre rafturi. N-ar fi trebuit să-mi spună asta. Mi l-am imaginat prăbușindu-se și răsturnând marfa din magazin. Am luat o pâine la întâmplare și i-am adus-o.

– E prea tare, a spus el. Ochii lui aduceau cu ai unui cerșetor.

M-am reîntors la raft, gândindu-mă că eu n-aș fi îndrăznit să cer altă pâine. Dacă aș fi fost în locul lui, m-aș fi mulțumit cu una mucegăită. Am pipăit câteva pâini și i-am adus-o pe cea mai pufoasă. Mi-a mulțumit și m-a invitat la el la o cafea. M-am prefăcut că nu am auzit. I-aș fi spus că nu vreau să-mi fac prieteni noi, dar nu voiam să-l rănesc.

– Am căzut cu trotineta, a zis el. O să stau patru luni în medical.

– Îmi pare rău, am spus.

Vecinul a luat pâinea sub braț, a cumpărat un pachet de Pall Mall și s-a târât spre ieșire.

– Te aștept mai încolo pe la mine, a zis. Când vrei tu. Eu sunt acasă.

– Sănătate, am spus și am zâmbit.

Am vrut să-mi iau cafea, dar vânzătoarea nu mă băga în seamă. Se uita pe geam cum se chinuie vecinul să intre în mașină. După vreo jumătate de minut, am tușit a nerăbdare.

– Săracu’, a zis femeia după ce s-a auzit motorul mașinii.

– O cafea, am spus.

Amândoi ne uitam pe geam, ca și când vecinul ar fi fost încă acolo. Zgomotul aparatului a făcut momentul suportabil. Vânzătoarea mi-a pasat cafeaua, dar nu mi-a dat zahăr, deși știa foarte bine cum o beau. Gestul mi s-a părut ostentativ și nu i-am mulțumit. Mi-a luat paharul din mână și mi-a pus un pliculeț de zahăr. N-am mai avut încotro și i-am mulțumit. În drum spre casă, am trecut prin fața locuinței vecinului. Ușa era larg deschisă. Aveam senzația că vecinul încearcă să-mi intre în cap și m-am grăbit să ajung acasă.

După vreo trei zile, am ieșit cu Akiko la plimbare. Și-a făcut nevoile pe lângă casa vecinului. O fi un semn, mi-am spus în timp ce strângeam căcățeii. Am bătut la ușă și mi-am lipit urechea de ea, dar n-am auzit nicio mișcare. Am apăsat clanța și mi-am băgat nasul înăuntru. Mirosea a tutun. M-am gândit să închid ușa fără zgomot și să-mi văd de ale mele, dar am auzit bocăniturile cadrului. În pijamale, vecinul părea și mai neajutorat.

– Te așteptam, a spus.

L-am întrebat dacă vrea ceva de la magazin. Mi s-a părut că vocile noastre seamănă.

– Un Pall Mall Select negru, a zis fără să stea pe gânduri.

Mi-a mai spus că nu are cash și mi-a cerut numărul de telefon, să-mi pună banii pe Revolut. Pe drumul spre magazin, am râs singur: vecinul mă trimitea după țigări la propriu.

– Tu nu fumezi de-astea, a zâmbit vânzătoarea.

– Pentru vecinu’, am spus. Ai văzut ce-a pățit.

– E divorțat și are o fetiță bolnavă. Parcă avea ceva la inimă.

– Nu știu.

– Păi vezi? a zis ea.

Am ridicat din umeri și am plătit.

Vecinul mi-a mulțumit de mai multe ori și a vrut să pună de cafea. L-am mințit că am o ședință urgentă și am plecat. Am primit imediat banii pe Revolut. Îl chema George. Mai aveam vreo cinci George în agendă. L-am salvat Vecinu Ghips.

Dimineață, când m-am trezit, mi-am verificat telefonul. Singurul mesaj era de la Vecinu Ghips. Mă ruga să-i iau un pachet de țigări și o Cola la doză. Mă informa că mi-a virat banii pe Revolut și îmi mulțumea. Am verificat contul. Într-adevăr, îmi intraseră 30 de lei și 50 de bani. În plus, mă numea „vecine”. Mă deranja vecine, suna mai afectuos decât vecinu. Un fel de bro.

I-am povestit soției întâmplarea. M-a ascultat cu atenție, iar la final a zis:

– Spune-i că nu ești valetul lui.

Claudia știa foarte bine că nu eram în stare să spun așa ceva nimănui. Pe drumul spre magazin, mi-am dat seama că vânzătoarea mă putea considera și ea valet, așa că m-am dus la Profi. Am cumpărat țigări, dar am uitat de Cola. Mi-am adus aminte abia când am ajuns în fața casei vecinului. Asta mai lipsea, să-i rămân dator. Am făcut cale-ntoarsă. După niciun minut, mi-a sunat telefonul. Era vecinul. L-am ignorat, dar a insistat. O fi picat naibii, m-am gândit și am răspuns. M-a întrebat dacă e totul în regulă. Am spus că da și l-am întrebat același lucru.

– Te-am văzut pe geam adineauri, a zis.

M-am oprit și m-am uitat împrejur. Un pudel negru stătea în poziția șezut pe marginea unui balcon și mă privea insistent. Ce faci, mă nebunule, am spus, dar pudelul a rămas impasibil. Vecinul a bâiguit niște scuze.

– Așteaptă-mă, am spus.

Când am ajuns, vecinul mi-a explicat că n-ar fi apelat la mine dacă cei de la Wolt i-ar fi luat mai puțin pe transport. Doi-trei lei ar fi fost în regulă, dar zece lei era jaf la drumul mare. I-am dat dreptate. M-a întrebat cum merge cu munca. I-am răspuns că bine. A vrut să știe cât câștig. După câteva secunde, am spus:

– Acceptabil.

A doua zi, m-am trezit cu noaptea-n cap. Ploua și bătea vântul, iar vecinul nu apucase să mă bâzâie. I-am scris că nu merg la magazin, invocând o răceală. Am așteptat o vreme să-mi spună ceva, dar el mi-a dat cu seen.

– Crezi că o să-mi mai scrie? am întrebat-o pe Claudia.

– Cât costă un cartuș? a zis ea.

– Ce m-aș face fără tine? am spus și m-am grăbit să o sărut.

Peste două zile, vecinul m-a întrebat cum mă simt. Până să formulez un răspuns politicos, am fost trimis după țigări. I-am scris că-i iau un cartuș. M-a sunat imediat, un apel nesfârșit, la fel ca al părinților. Am aruncat telefonul pe canapea și am dat ture prin casă. L-am sunat peste cinci ore, din față de la Profi. Mi-a spus că ideea cu cartușul i se pare bună, dar că nu are atâția bani pe Revolut.  

– Ți-i virez mâine, a zis. Frate-meu e avocat, nu-ți face griji, a adăugat.

În loc să mă liniștească, faptul că avea un frate m-a scos din sărite.

– Mi-i dai când poți, am spus și am închis.

Înainte să trec pe la el, am luat-o pe Akiko de acasă, să am motiv să plec cât mai repede. Am legat-o de gard, dar vecinul a insistat s-o aduc înăuntru. Akiko a dat din coadă și s-a așezat la picioarele lui. După ce i-am predat cartușul, și-a ridicat pijamaua și, fără niciun avertisment, mi-a arătat operația.

– 25 de centimetri, a spus. Ieri mi-au scos ghipsul.

Am privit piciorul măcelărit. Întâi cu coada ochiului, apoi insistent. Așteptam să simt compasiune, milă sau măcar repulsie, dar nu simțeam nimic. Vecinul a măsurat cusătura cu cartușul. Mi-a venit să râd. Akiko i-a mirosit piciorul și a început să lingă cusăturile. Am tras-o imediat de lesă.

– Las-o, a spus Vecinu și a închis ochii. Toți câinii simt, a adăugat. Chiar, ți-am zis că maică-sa a murit?

– Cum adică? am zis.

– Mor mai repede dacă fată de mai multe ori.

– Lasă asta. Nu-nțeleg, ce treabă are maică-sa? Și de unde știi tu c-a murit?

– Păi, cum să nu știu? Maică-sa a fost a lu’ frate-meu. Și Akiko a fost tot a lui. Câteva luni, până ai cumpărat-o tu. Suntem rude, ca să zic așa.

– Poftim?!

Akiko a dat de o ață mai lungă și a strănutat. Vecinul a râs. I-am urat a nu știu câta oară sănătate și am plecat.

Am așteptat cu orele să se întoarcă Claudia de la muncă. A venit abia pe la 8 seara.

– I-am luat un cartuș, am spus, îndată ce a intrat.

– Cui? A, mai dă-l încolo, sunt obosită, a zis Claudia.

– Ce dă-l încolo? De ce nu mi-ai zis că ai luat-o pe Akiko de la frate-su?

Claudia s-a închis în baie. Am rămas o vreme în hol, neștiind ce să fac. Te iubesc, am spus și am ieșit afară. Se lăsase ceața și, odată cu ea, liniștea. Am strigat-o pe Akiko, dar n-a ieșit din cușcă. Am luat-o aiurea pe străduțele pustii și m-am gândit la gradele de rudenie. Fratele vecinului e tatăl mamei lui Akiko. Bunicul lui Akiko, cum ar veni. Eu sunt tatăl lui Akiko. Mama a murit. Nu se poate… Am râs și am luat-o de la capăt. Când am ajuns în fața casei vecinului, m-am oprit. Am văzut o luminiță în geam. Mi-am aprins o țigară și i-am făcut cu mâna. Mi-a răspuns cu țigara lui.