Strategii de disciplinare
O după-amiază cu anemie şi lentoare
se fac plimbări ecvestre-n piaţa mare,
un Golden Retriever sare îndărătnic
printre tarabe improvizate
pe care vânzătorii întind apatic
nimicuri vag consolatoare
Sunete difuze, întâmplătoare,
de câini, de cai, de oameni
persistă o vreme şi se înăbuşă
într-o parşivă, lichidă torpoare,
se amestecă roluri precare
se exersează la comun
forme corupte de recrutare
strategii de disciplinare,
un scenariu nepăsător
şi tot pe atât de neiertător
în care se atribuie
aici o vină, acolo o ispăşire,
aici o bătaie de joc
acolo o formă oarecare
de revanşă, sau de consolare
Pielea de licantrop şi pielea de centaur
se preschimbă în plastic dur, care zgârie –
așa se întărește pojghiţa sălcie
de spaimă, apoi de apatie
în interiorul deşertului urban
La margini: lipsa de ardoare
mitologia stoarsă de fervoare
şi ascuţimea materială, vigilenţa
care pe care
Şi-mi spun că
odată ce l-am presimţit
evenimentul ar putea, în fine, izbucni
de n-ar fi suferit deja, din faşă,
o punere în surdină
o aplatizare
Arta autoconvingerii
Mă sugestionez că pot identifica
echivalentul emoţional
al aerului închis
dintr-un cufăr cu acte parafate –
pe jumătate angoasă, pe jumătate
evadare într-o râvnită atemporalitate,
cu câteva insesizabile anomalii:
proiecţii imaginare de siluete
cu mişcări lente, ceremonioase,
cu zâmbete inofensive la o primă vedere,
de fapt insidioase
Mă sugestionez că pot identifica
echivalentul emoţional al luminii difuze
plus efectul ei estetic echivoc –
o atmosferă de nuvelă Belle Époque
care învăluie câteva personaje
impregnate de anacronism
romanţioase şi uşor confuze
suspectabile de idealism
Jumătate ecranizare, jumătate
mostră de onirism
Aici intervine cu atât mai mult
arta autoconvingerii: mă sugestionez
că înăuntrul unei proiecţii imaginare
nimic periculos nu se poate întâmpla,
deşi „nimic”
e un subiect gramatical găunos
un puseu de anxietate subliminală
tratabilă psihanalitic, laborios,
o noţiune de filosofie existenţială
prea bătucită în teoria
speculativ continentală
Iar „periculos”
e un atribut aplicat
nu gramaticii, nici psihanalizei,
nici metafizicii, ci unei părţi
de sordidă „realitate reală”
cu tot cu echivalentul ei emoţional
chircit ca sunetul unei albine
închisă în cufărul cu acte parafate
şi sufocată acolo, ca din greşeală –
o agresiune inaparentă,
totuşi premeditată
o faptă meschină, abil mascată
aici în locul geometric unde
se înghesuie şi se strivesc
gramatica, romanţiozitatea fanată,
metafizica şi realitatea
sordidă, debilitată