
Silex, de George Cornilă (ed. Polirom 2024)
Mi-a plăcut mult cartea asta, mi-a plăcut personajul scriitor care, în urma unui accident, are probleme de memorie și nu mai diferențiază istoria lui de cea a personajelor din cărțile lui sau din cele citite.
Mi-a plăcut felul în care George Cornilă și-a construit lumile: Focșaniul tranziției, Bucureștiul anilor 2000, acel Urechești mitic al copilăriei (aici am fost un pic subiectivă și curioasă, Urecheștiul este puțin, foarte puțin și al meu), Amsterdamul, Londra, un colț de Africă. Și alte lumi, reale sau imaginate de personajul scriitor, lumi care se adună și se amestecă de parcă ai învârti un ochean.
Mi-a plăcut și povestea din spatele titlului și felul în care GC ne-a lăsat pe parcurs mici indicii la care să ne întoarcem și să-l deslușim.