De cum i-a deschis ușa, Costică a realizat că nu-i va fi ușor. Nu i-a răspuns la salut, iar la replica să vedeți ce mulțumit veți fi, omul a mormăit un hm, vedem noi. Costică a pretins că nu a auzit nimic, se știa că deputatului îi plouă în cap, pentru el nu existau zile senine. Însă, de curând, devenise mâna dreaptă a șefului, iar celor din jur nu le rămânea decât să accepte că, stând pe lângă el, se vor uda. Sperau doar să nu fie udați până la piele. Costică nu era persoana care să se sperie de o ploicică venită de la București. Pe plan local era cunoscută rezistența lui la intemperii și vremuri grele.
— De ce n-a pus Ceaușescu lift în hardughia asta? Are marmură și-n dormitor de era să-mi rup picioarele, dar nu s-a gândit și el la un lift.
Costică a ignorat tonul răstit al parlamentarului și nici nu s-a întrebat dacă omul se trezise cu fața la cearșaf sau avea motive întemeiate să fie arțăgos.
— Ceaușescu a trecut pe la conac doar în vreo patru rânduri și nu cred c-a urcat la mansardă, i-a răspuns el calm și a început să-i povestească despre partidele de vânătoare ale dictatorului și despre invitații lui din țările înfrățite cu Republica Socialistă România. Ajungea la câte un detaliu picant și chicotea și se lovea cu palma peste picior.
— Știați că tovarășa își clătea singură lenjeria intimă înainte să o trimită la curățătorie? Vă gândeați dumneavoastră că Elenuța spăla de mână chiloții ei și ai lui Nicolae? I s-a părut că-l vede pe parlamentar schițând un zâmbet și continuă cu aplomb: când era Ceaușescu tânăr, asta înainte să ajungă marele mahăr din fruntea țării, și trebuia să participe la o conferință, s-a hotărât să se abată din drum și să treacă pe la Crama din Drăgășani. Ăia de la conferință au stat ei ce-au stat, apoi s-au panicat că marele om nu ajunsese la destinație și l-au căutat ore întregi ca nebunii. Au răscolit împrejurimile convinși fiind că Ceaușescu murise. Într-un final, i-au găsit pe el și pe șofer beți turtă, printre butoaiele cu vin din cramă.
Costică l-a văzut pe deputat încruntându-se. Nu, nu e bine, și-a spus el, chiloții Leanei sunt în regulă, dar nu și bețiile lui Nicolae. Totuși nu s-a oprit din vorbit. Povestea despre Ceaușescu trecând de la vânătoare la covoare persane, revenind apoi la gonaci și vulpi. Urca câte două trepte odată, se oprea și se punea în calea deputatului. Voia să se asigure că este auzit și ascultat. Râdea singur la câte un banc cu împușcatul, cum îi spunea el, dar se amuza și fără motiv, să țină atmosfera încălzită. Cu cât omul îl privea mai plictisit, cu atât el vorbea mai mult și mai repede. Ar fi vrut să-l bată prietenește pe umăr și să-l asigure că n-a existat politician care să fi plecat din vilă nedistrat.
— Stați să vă arăt ceva!
În loc să urce spre etajul trei, cei doi au cotit-o pe un hol lung și prost luminat. De aici au intrat într-o sufragerie unde s-ar fi putut monta leagăne, tobogane și tot ar fi rămas spațiu liber. Costică nu se obișnuise nici după un an cu gândul că, printr-o singură semnătură, primăria îi luase aproape toată curtea centrului de plasament. Mai rămăsese loc pentru două bănci și o masă. Nu nega că mașina primită de la dezvoltatorul imobiliar drept despăgubire n-ar fi ceva deosebit, dar ar fi vrut să-i fi lăsat măcar o părticică din teren, cât pentru un coș de baschet și-o trambulină. Era dificil să încolonezi copiii și să-i duci sâmbătă de sâmbătă în parc. La fiecare ieșire se găsea câte un cetățean binevoitor care-i fluiera și mai mulți care se holbau la ei.
Bărbatul s-a apropiat de o măsuță de cafea sculptată în lemn, cu incrustații complicate pe marginea blatului – oameni ținându-se de mâini, înlănțuiți într-o horă cât perimetrul măsuței. Două picioare lipseau din bunăvoința artistului, fiind înlocuite cu roți. Dacă voiai să muți masa-căruță, o ridicai puțin și roțile deveneau funcționale. Costică a îngenuncheat și a tras de un picior.
— Îl vedeți? a întrebat el. Cu o mână ținea masa șubredă, iar în cealaltă avea piciorul. Nu e o simplă bucată de lemn, are istorie. Să vă spun cum a fost toată faza.
— Chiar trebuie?
Costică a continuat netulburat:
— Se întoarce Ceaușescu de la vânătoare cătrănit rău. Naiba știe de ce se enervau dictatorii pe atunci. Intră în sufragerie, se pune pe canapea și zdrang își aruncă picioarele pe masă. Vă dați seama ce-a urmat.
— Nu prea, a răspuns distrat deputatul în timp ce își ștergea ochii cu un șervețel.
— Păi, vă zic eu: măsuța face trosc, de fapt piciorul ei. Ăsta de aici, a ținut bărbatul să precizeze. Ceaușescu însuși – sănătate – Ceaușescu cere un ciocan și singur-singurel, fără niciun ajutor, pune piciorul la loc. Sănătate multă! Vedeți și dumneavoastră că masa n-a mai fost la fel, de-asta l-am și scos atât de ușor. Cumva ați răcit?
Nu i s-a răspuns. Cu mâinile în buzunarele pantalonilor, deputatul studia camera fără să se oprească prea mult asupra niciunui obiect. Ochii lui înroșiți treceau de la pereții acoperiți cu lambriu, la masa de douăzeci și patru de persoane așezată în mijlocul sufrageriei, la candelabrul de deasupra ei.
Costică a rămas într-un genunchi, cu mâna întinsă. Se gândea că tot ce-i lipsește e inelul într-o cutie de catifea roșie. Dar mai bine să doarmă singur în pat până la optzeci de ani, decât alături de o logodnică ca cea din fața lui care îl privește de parcă îi miroase gura a usturoi.
— Însuși Ceaușescu a atins bucata asta de lemn, a întărit el, nefiind sigur că a fost auzit de prima dată. Deputatul stătea încruntat și își ținea buzele țuguiate.
Celor din capitală le pute tot. Naiba să-i înțeleagă, ei n-au plecat tot de la coada vacii? Nuuu, pe ei îi hrăneau mă-sile lor cu lapte de cuc și se căcau direct icre negre. Costică nu a lăsat să se observe gândurile ce-i treceau prin cap, arăta la fel de binevoitor ca atunci când îl luase pe deputat din cameră.
Ar fi fost mai simplu să-și declare înfrângerea. Nu exista niciun obstacol real în a-și continua drumul spre mansardă. Dar când stai în genunchi cu mâna întinsă, ai nevoie ca iubita să-ți dea un răspuns indiferent care e acela. Da, vreau! Nici nu mă gândesc! Orice, numai să te scape de tensiunea momentului.
— Ai fost tu acolo, l-ai văzut tu pe Ceaușescu ghemuit pe covor cu fundul în sus, meșterind la masă? a izbucnit deputatul.
Costică îl privea mirat. Nu-și putea imagina că omul se descurcă atât de prost cu cifrele.
— Nu, vă dați seama că n-am fost, sunt doar cu câțiva ani mai mare decât dumneavoastră. Ce vă povestesc eu s-a întâmplat cu mult înainte de revoluție.
— Ne, ne, ne, nu mă păcălești tu pe mine! N-o da cotită! Tu erai musca de pe draperie. Ia zi, îți amintești ce purta tovarășul, ce culoare avea cămașa? Dar când s-a aplecat primul bărbat al țării, nu i-a pârâit fundul de la fasolea cu ciolan mâncată la prânz?
Costică s-a făcut că nu aude. I-a pus mesei piciorul la loc și s-a ridicat din poziția de logodnic în așteptare.
— Ce stai ca o momâie? Spune, ai fost sau n-ai fost?
Bărbatul a bătut în retragere. Avântul i se evaporase. Cu privirea într-o parte și fixând șemineul de lângă măsuță, a răspuns abia șoptit că nu fusese prezent. Intenționase să-i povestească și despre șemineu. Avea o istorie deosebită, era păcat să nu afle și alții despre blocurile de marmură neagră cărate pe măgari. Însă, în ceea ce-l privește pe parlamentar, își făcuse calculele greșit. Ce funcționase în trecut cu alții nu mergea acum.
— Ce vă mai place vouă trăncăneala. Dar n-ați sta o clipă să vă întrebați dacă există urmă de adevăr în tâmpeniile înșirate. Îți zic eu cum a fost: Ceaușescu a pus picioarele pe masă, masa s-a rupt, dar n-a reparat-o singur. I-a chemat pe servitori și i-a muit puțin că n-au grijă de obiectele din jur, că din cauza lor s-a întâmplat pocinogul. Și apoi i-a trimis direct la Canal. Așa au stat lucrurile! El a rupt masa, dar i-a făcut pe alții răspunzători. Am dreptate?
Parlamentarul vorbea repede, de parcă avalanșa de informații despre cuplul Ceaușescu îl înviorase brusc. Urmărea reacțiile celuilalt, atent la nuanța obrazului care se schimbase în pământiu.
— Aveți, îmi dau seama că aveți, a răspuns Costică printre dinți.
Deputatul a continuat cu bombănitul și după ce au părăsit sufrageria. Vorbea ca pentru sine, dar se asigura că este auzit. Se plângea de caracterul celor din provincie, de standardele partidului care părea că-și culege oamenii de pe marginea drumului. Lui Costică îi pierise tot cheful. Într-un singur minut, bărbatul trecuse de la veselie la spaimă în fața unei greșeli de începător, ajungând în punctul în care cu greu își controla furia. Își ținea maxilarul încleștat și pășea în urma parlamentarului strigându-i câte o indicație scurtă.
La mansardă, bărbatul s-a grăbit, l-a depășit pe deputat și din trei pași a ajuns lângă ușă. Treptele urcate l-au ajutat să se răcorească și să-și recapete calmul. Știa că este dificil să lucrezi cu cei de sus. În douăzeci de ani de politică ajunsese să stăpânească bine arta disimulării, fără să fi studiat problema în teorie, doar din practică pe teren. Oh, domnule senator, care-i situația pe la capitală? Vai, domnule deputat, să-i dați în judecată pentru mizeriile scrise. Dacă nu-i puneți la punct ajung să vă calce cu bocancii pe cap. Da, doamnă, bineînțeles că se rezolvă. Bună ziua în dreapta, săru-mâna în stânga, fără să fie umil, dar nici colțos.
Purtat de valul celor două pahare de coniac servite la micul dejun, uitase o regulă importantă în relația cu politicienii din București. Niciun șef din capitală nu acceptă că provincialul îmbrăcat de la magazinul din piață, cel care n-a văzut niciodată răsăritul urcat sus pe scară, care n-a cunoscut privilegiul de a sta în vârful grămezii, știe mai multe decât el. Se abținea cu greu să-i zică deputatului că povestea piciorului de masă o aflase din surse de încredere. Îi venea să-l sune pe Nea Petrică și să-i spună: lasă sarmalele și cozonacii, ieși din bucătărie și spune-i lui pulea friptu’ ăsta cât era de mândru Ceaușescu de el. Hai, zi-o mata cap-coadă, de pe vremea când erai un simplu spălător de vase și stăteați cu toții în tocul ușii și-l aplaudați pe primul bărbat al țării. Nea Petrică, nu uita de amănunte și detalii. Să zici povestea așa cum o știu sătenii din comună și personalul vilei. Ptiu, nu fac d-alde ăștia mulți purici la centru. Cu fiecare treaptă urcată se mai relaxase puțin.
Era nerăbdător să-și prezinte achizițiile și nu observase că deputatul rămăsese în urmă și abia respira.
— Stai, mama mă-sii de treabă, să îmi revin și eu. Unde te grăbești? i-a spus parlamentarul în timp ce trăgea de gulerul cămășii. Și de ce le-ai urcat la mansardă? Nu le-ai găsit și tu o cameră
la parter?
Costică a dat din cap că pricepuse și a ridicat din umeri a neputință. Îl privea cum se chinuia să-și aranjeze cămașa în pantaloni. Demnitarul avea în jur de cincizeci de ani. Un ins solid și ciolănos, lipsit de burtă sau gușă care, după ce urcase trei etaje, arăta ca și cum participase la maraton.
— A dracului alergie, nu mă slăbește deloc.
Terminase cu netezirea cutelor de la pantaloni și își sufla nasul. Costică a deschis gura vrând să-i împărtășească deputatului din cunoștințele lui de medicină naturistă, dar s-a oprit. Și-a amintit cum se terminase momentul de dinainte, când vorbise prea mult. Și-a astâmpărat dorința de a da sfaturi și a strâns din buze, acesta fiind singurul semn de compătimire care îi trecuse prin cap.
— Hai că sunt bine acum, deschide!
Cei doi bărbați au intrat în cameră. Fetele s-au ridicat grăbite și fâstâcite în picioare. În urma lor, patru geci desfăcute au rămas pe canapea. Costică ținea mâna întinsă ca o invitație pentru deputat să înainteze, să se apropie și chiar să atingă dacă asta își dorea.
Mansarda era o cameră spațioasă, dar nefinisată. Nu existau calorifere sau altă sursă de căldură în afara razelor soarelui de noiembrie ce pătrundeau prin ferestre. Resturi de mobilier îmbrăcau pereții până aproape de tavan. Șifoniere cu lemnul decojit, birouri șubrede sau scaune cu tapiseria ruptă, obiecte la care în mod normal s-ar renunța fără regret, dar, în cazul de față, erau trecute pe inventar. Administratorul vilei nu avea voie să arunce nimic. Nu se putea ști pe ce noptieră își ținuse prima doamnă a Republicii Socialiste România crema de mâini, transformând astfel piesa de mobilier în bun național cu încărcătură istorică.
De afară ajungeau până la ei râsete și, în vreo două rânduri, aplauze. Cu gândul la activitățile rămase nesupravegheate, Costică nu-și dorea altceva decât să termine mai repede.
Nimeni nu vorbea. Fetele așteptau ca organizatorul evenimentului să li se adreseze, iar organizatorul aștepta un semn din partea deputatului. Una dintre ele, o blondă mignonă, zâmbea și își muta privirea de la un bărbat la altul, fără să se rușineze. Celelalte trei stăteau stinghere, înghesuite una în alta și își priveau pantofii. Îmbrăcămintea lor dovedea o neștiință înduioșătoare în materie de vestimentație: adidași platformă, dres plasă purtat cu pantaloni scurți, maiou dantelat pus peste bluza de corp.
Costică se uita pe furiș spre parlamentar. Încerca să-și dea seama dacă este mulțumit. S-a gândit că bărbatul face parte din categoria celor care nu se pot concentra când sunt priviți, așa că s-a îndreptat spre fereastră.
De la etaj, l-a zărit pe vânător în spatele curții. Târa după el porcul legat cu sfoară. Să fie deja unsprezece sau activitatea începuse înaintea programului? Și-a privit mirat ceasul de la mână. Da, era ora unsprezece. Își pierduse timpul cu gâdilarea pe burtă a cuiva cu pielea groasă care nu se gâdilă, în loc să termine rapid cu fetele și să revină în curte. I-au trecut prin minte nenumărate lucruri care puteau merge prost cât el lipsea. Bunăoară, vânătorul nu mai înjunghiase un porc din tinerețe, de când înlocuise cuțitul cu pușca. Sub atâtea priviri importante, putea să rateze jugulara animalului și cine știe cum s-ar fi terminat spectacolul pentru domnii demnitari. Lui nea Petrică, bucătarul șef, îi murise de curând nevasta și omul se mișca prin bucătărie de parcă era obligat să vâslească pe galere. Clar își irosise timpul cu deputatul.
— Domnule director, a spus blonda, noi suntem gata. Să coborâm?
S-a îndepărtat de fereastră. Și-a amintit motivul pentru care se afla acolo și, dacă voia să se asigure că afară nu se întâmplă ceva neplanificat, întâi trebuia să rezolve situația din mansardă. A pornit spre canapea și s-a oprit lângă fata din margine, o brunetă cu buze subțiri și părul prins în coadă.
— Haideți să le cunoașteți, a spus mândru ca un tată ce își prezintă fiicele intrate la Medicină. Adelina este pasionată de dans modern și își dorește să viziteze Spania. Nu-i așa, Adelina?
Fata a ieșit din rând, a tras de marginile unei fuste inexistente și a făcut o reverență.
— Da, domnule director.
— Vrea să meargă la frate-su. Băiatul e la Madrid de când a părăsit centrul. Ce copil isteț și săritor.
— Ascultă, nu-i nevoie… a intervenit parlamentarul.
— Ba e, de-asta au venit. Clarisa, bagă niște muzică și dansați puțin, arătați-i domnului ce știți! N-ați văzut așa minunății, au luat lecții de dans și se pricep bine-bine. Serile, după ce termină cu mâncatul, cu temele, le învață și pe cele mici diferite scheme de dans.
Clarisa, blonda minionă, a scos un casetofon dintr-o geantă de voiaj.
— Ajunge, a strigat deputatul, pune casetofonul la loc!
Fetele au tresărit. Adelina a prins mâna brunetei cu buze subțiri și a strâns-o. Clarisa a rămas nemișcată, cu casetofonul în brațe, căutând îndrumare din partea directorului. Deputatul a întins un deget acuzator către bărbatul din fața lui. Costică începuse să se obișnuiască cu ieșirile lui și îl privea calm.
— Nu e musai să danseze. M-am gândit că doriți un mic test înainte să apară la petrecere. Dar dacă nu vreți, nu vreți. Nu-i cu supărare.
— Tu despre dans crezi că e vorba?
Deputatul s-a întors pe călcâie și a trântit ușa în urma lui. Costică le-a asigurat pe fete că are totul sub control și s-a grăbit să-l prindă din urmă. Pentru cineva care urcase greu până la mansardă, parlamentarul s-a dovedit sprinten. L-a prins din urmă la etajul unu. Mergea în spatele lui și insista să i se spună ce se întâmplase.
— Dacă nu știu unde am greșit, care este problema, cum s-o rezolv? Deputatul îl ignora. Cobora scările ținându-se de balustradă. Și cu ele ce fac, le păstrez sau le trimit înapoi la centru? Sunt aici de la opt dimineața, iar în mansardă nu e baie și ați văzut cât e de frig.
Deputatul s-a oprit. A rămas cu spatele la Costică fără să spună nimic, apoi s-a întors brusc, l-a ocolit pe bărbat și a urcat o treaptă.
— Tu îți bați joc de mine? Zi, asta faci?
— Cu ce mi-am bătut eu joc de tine, cu ce? De când te-am luat din cameră am avut parte doar de ifose și nemulțumiri. Unde am greșit?
Costică nu se arăta deranjat că omul stătea pe o treaptă mai înaltă. Îl privea direct în ochi, cu toate că o făcea de jos în sus.
— O singură treabă ai avut de rezolvat ș-ai rasolit-o. Așa sunteți voi, ăștia din provincie, incapabili să deosebiți un măr de-o pară, dar vă ard buzele după funcții și bani. Crezi că nu știu cum ne mâncați de fund pe noi, cei de la centru, cum ne urmăriți mișcările ca să ne prindeți pe picior greșit? Vă cunosc eu p-alde voi coate goale, buni de gură și de făcut plecăciuni, că în rest, Dumnezeu cu mila.
— Eu tot nu pricep unde-i buba. Nu mi-am făcut plecăciunile cum trebuie?
Vorbele deputatului nu îl mai impresionau. Undeva pe la etajul doi, în timp ce cobora în fugă scările, și-a amintit că stăpânirea de sine în situații ce necesitau tact și pricepere era cea care îi adusese oarecare faimă printre colegii de filială. S-a ținut departe de intrigile obișnuite din partid și asta a făcut din el un membru serios ce nu nădușește la primul obstacol. În douăzeci de ani, văzuse destui înălțându-se, apoi căzând de pe scară, dar Costică rămăsese la baza ei, un loc fără mari așteptări, dar sigur și protejat în fața schimbărilor de la vârful partidului.
— O să trec cu vederea jignirile, a continuat bărbatul cu mâinile vârâte în buzunarele pantalonilor. Știu că la nervi omul scoate pe gură cuvinte pe care nu le crede cu adevărat, dar m-ați acuzat că am avut de făcut un singur lucru. Gre-șit! Eu am organizat ce vedeți aici. De la făină până la găsirea chelnerilor, de la porc până la aranjarea programului artistic. Eu m-am ocupat de tot. Pâine pe vatră, cozonac ca la mama acasă, palincă în butoaie de dud, plachie de crap de Dunăre, de parcă mie-mi curge Dunărea în spatele curții. Cerințele voastre s-au întins pe câteva pagini. În ultima săptămână am dormit puțin spre deloc, am alergat de nebun în dreapta și-n stânga. Și să știi că…
— Bine, cum spui tu, l-a întrerupt plictisit deputatul.
— Încă o dată te întreb. Ce nu-ți convine?
Costică aștepta calm și netulburat răspunsul. Tocmai îi trecuse prin fața ochilor imaginea, așa cum o văzuse la televizor, a fostului om de încredere al șefului. Ieșise din vila lui din Corbeanca flancat de polițiști, îmbrăcat într-o cămașă șifonată, cu sacoul aruncat peste mâinile împreunate, în încercarea de a ascunde ce nu putea fi ascuns. Și-a amintit că totul se reduce la a avea răbdare. Acumulase destulă experiență încât să știe că cel care azi e sus, mâine ajunge la groapa de gunoi a partidului.
— Nu par să aibă șaișpe ani și arată ca niște… e nevoie de cineva cu experiență în domeniu, adică… Ce vrei de la mine, să-ți desenez pe foaie?
— Mi s-a cerut să aduc câteva fete de-ale mele. Păi, iată-le! Sunt cuminți, curate, au aproape optsprezece. Le-am promis că după ce fac majoratul le găsesc un apartament de închiriat, să nu ajungă pe străzi.
— Eu voiam niște profesioniste! a izbucnit deputatul.
— Profesioniste? Cu șeful aici ? Individele alea sunt versate, au aparatură la ele. Eu ce să fac, să le caut în sutien să văd dacă nu filmează sau mai știu eu ce le bășește lor mintea și să apărem mâine la știri? Întotdeauna am folosit fetele mele. N-au telefon și nu e niciun pericol să melițească a doua zi în dreapta și-n stânga. Eu le spun mucles și ele nu suflă o vorbă. Profesionistele știu cum merge treaba și l-ar recunoaște imediat pe șeful, pe când ale mele habar n-au cine-s oamenii de jos. Avem un singur televizor la centru și ăla merge pe desene animate. Ce, credeai că sun la escorte? Și în plus, dacă pe șeful nu l-a deranjat niciodată, care-i problema ta?
Deputatul se uita mirat la el.
— Haideți, domn’ deputat, că pierdeți tăierea porcului. Nu pentru asta ați venit? Lăsați fetele și organizarea petrecerii în seama mea. Dacă ați ști câte chefuri am eu la activ, nu aveți dumneavoastră atâtea fire de păr pe piept.
Costică râse zgomotos. A urcat o treaptă, s-a întors spre parlamentar și l-a bătut pe umăr.
— De aici, niciun politician n-a plecat nedistrat.