Fără să cizeleze frazele excesiv, dar exprimându-se concis și lejer, fără epifanii ori twisturi spectaculoase sau nesfiindu-se să reia aceleași procedee stilistice în alte contexte, însă dând frâu fanteziei și punctând textul cu o “ironie savuroasă”, fără șarje poetice, dar cu metafore și alăturări inedite cât să deschidă perspective neașteptate, Bogdan Răileanu reușește să placheze atenția cititorului prin dezinvoltura cu care conduce povestea, cu forța expresivă și siguranța celui care este conștient de atuurile sale. Stilul lui este de multe ori ușor recognoscibil, autorul se oprește asupra unui element sau asupra unei situații neobișnuite din realitate și începe să o chestioneze concentrându-se – cum s-a și remarcat – fie asupra unor detalii particulare, fie lărgind cadrul întâmplării, dovedind că se poate concentra atât pe spații restrânse cât și privind lucrurile de la distanță.
Sunt câteva texte unde se pot identifica sursele de inspirație ale autorului, dar este în ele un aer de detașare elegantă, nu se simte umbra vreunei încrâncenări, dovada că întâmplările inspirate din viața lui au fost curățate de amestecuri impure, sublimându-se în ficțiuni unde alter-egoul scriitorului e un personaj la fel de imaginar ca toate celelalte.
„Picioare de lotus” este (cred) o continuare – în stil, teme, subiecte – a volumului precedent de proză scurtă: „Tot spațiul dintre gândurile mele”. Bogdan a simțit nevoia să scrie un „Cuvânt-înainte” ca un fel de explicație/justificare a unor povestiri în care apar personaje cu „deformări și traume interioare”, dar există, pe de altă parte, câteva texte pline de dinamism ce țin parcă de alt registru, „Pe plaja Tarifa” sau „Ferentari Safari” de exemplu. Aceste două povestiri le asociez (ca reușită) cu „Ce mai face Vincent Gallo” și „Mâncare pentru lesbiene” din volumul lui de debut – cum sunt și altele de acest fel. M-aș bucura ca Bogdan să scrie un volum de povestiri în acest stil antrenant unde ficțiunea își desface larg aripile.
Avem de-a face cu un scriitor care nu se închide în spații mici, în atmosfera vieții cotidiene, iar când o (mai) face, abordarea lui are întotdeauna grijă să apese pe o pedală neașteptată. Chiar dacă în multe din povestirile sale întâlnim personaje traumatizate ce încearcă să găsească o ieșire, un înțeles, întrebându-se ce e cu lumea înconjurătoare ori colecționând obiecte ieșite din timp, cum sunt și ei de fapt, tonul relatării rămâne tonic, străbătut de empatie.
Bref, Bogdan Răileanu este un autor carismatic, chemat să-și împlinească potențialul.