Litchi

– Heeey, how are you?

– Heeey!

– Where do you go?  

Invitația e deschisă oricui. Nu trebuie decât să fii bărbat, de orice vârstă, și poți să fii și însoțit. Fata cu talie de clepsidră și pierce în buric s-a înfipt, de ceva vreme, pe scările sports-barului, cu aerul sigur și provocator al cuiva care a reușit, probabil, de sute de ori, să îi convingă pe trecători că n-au altceva mai bun de făcut. 

Sub tejgheaua cu vedere la stradă, doi bărbați în kurta negociază prețul unor ceasuri de mână. Tara se întreabă ce discută de douăzeci de minute, deja, cu vânzătorul. Cum anume întreții o negociere, care-or fi mecanismele ei, căci ea n-a știut niciodată să zică mai mult decât: I’ll think about it, sperând că cel care a fixat prețul o să pluseze și o să lase de la el.

Își mută privirea pe părul lung, negru și elastic, al fetei. Când era mică și tunsă castron, ca să îi crească părul frumos, mai târziu, Tara își prindea eșarfele de doliu ale bunicii cu agrafe de păr, deasupra urechilor. Le aducea peste umăr și le lăsa să curgă la loc, pe spate, dintr-o mișcare ca un arc, amplă, teatrală. În sfârșit, putea să privească pe oricine în ochi și să își ia o mutră simandicoasă, de stăpână absolută a lumii, și nu de copilă spășită, cu botul murdar de pământ.  

Toma a luat două pachete de Marlboro Gold de la 7/11. Tara îi trimite share-location-ul. Au trecut de șaizeci cu analizele brici, așa că s-au reapucat de fumat. Fata din prag îi zâmbește Tarei, satisfăcută, când Toma urcă scările barului, și continuă să îi zâmbească și când el se așază lângă ea. De spătarul Tarei atârnă o pungă mică, de plastic gros, genul care nu pare să se descompună niciodată.

Mamasan, cea care le-a adus mai devreme două drafturi mari, de Singha, e cuibărită în brațele unui bărbat chel, pe care nici o blefaroplastie completă nu l-ar ajuta, i se pare Tarei, să pară mai angajat în viață. Femeia îi mângâie scalpul lucios și îi cuprinde obrazul în palma făcută căuș. Cu celelalte degete îi frământă pliurile burții, prin țesătura maioului gri. Nu apropierea în sine dintre ei o face pe Tara să se holbeze, o vreme, fără grație, ci candoarea femeii. Privirea ei nestingherită, afectuoasă, maternă.

Pentru altceva plătesc ăștia, Toma, nu pentru sex.

Fata continuă să-i acosteze, tânguit, pe bărbații care trec prin fața barului. Un tip așază lăzi cu gheață pe trotuar, pe care le încarcă cu doze de bere. Altul parchează o gheretă cu mâncare direct pe șosea și umple, mecanic, pungi de plastic, cu un lichid de culoarea mâlului. Se face coadă imediat și pungile dispar, una câte una. Motoarele turează, dement, pe fundal – un zgomot constant, perturbator doar pentru amatori.

Au călătorit împreună în Asia de nenumărate ori. Ce a devenit banal, cu timpul, a surescitat-o pe Tara într-un mod nemaivăzut, la început. Aveau puțin peste treizeci de ani. Dacă aerul nonșalant al lui Toma se potența cu cât decorul devenea mai strident, la ea efectul era pe dos. I se părea că din globii oculari îi erupseseră două caleidoscoape care dizolvau, cu viteză, tot ce le ieșea în cale. Fum de grătare, noaptea; fețe adolescente, rotunde și multicolore, ca baloanele cu laughing gas pe care le vindeau,cu ochii ieșiti din orbite și dinții înșiruiți perfect, din gură. Gândaci prăjiți, la suta de grame. Tuk-tukuri fosforescente, scutere suicidale. Bărbați albi, la braț cu fete cu părul lung și ars. Uneori, fetele astea aveau mâini mari și gambe tari, și Toma îi zâmbea Tarei când treceau pe lângă ei.

Orice ar vinde fata din prag, Tara ar cumpăra. Continuă să strige, în engleza ei pițigăiată, emisă de o gură cu buze subțiri și frumoase, cu șanțul labial adâncit. Seducția de felul ăsta, i se pare Tarei, e cea mai răstălmăcită manifestare, căci ea nu poate să vină decât dintr-un loc inocent. Superputerea cuiva a cărui minte e nealterată de îndoieli și suspiciuni. O minte netedă, ca de copil.

Toma desface cartușul de țigări cu degetele groase, cu unghiile tăiate stângaci, în carne.

Tara nu mai știe, deja, când s-a insinuat gândul care nu-i dă pace, căci motoarele turează, dement, pe fundal, și cu ele o poate lua și mintea la vale. Formulează oferta, ca să se audă cu voce tare. Cuvintele îi ies repezit, pe jumătate înghițite, abia dacă le așază în ordinea firească.  

Se așteaptă ca Toma să-i arunce una dintre privirile lui tăioase, care o mai fac și-acum să regreseze, temporar, la stadiul de copilă.

Însă el ridică din umeri.  

*

Aerul e umed și înecăcios. Miroase a flori, mâncare și canal. Malee bea cu viteză din berea ei, o halbă mare de Chang. I-a scris Tarei numele ei pe ecranul telefonului. Means ”flower”.

I-a oferit 5000 de bahți, și Tara a plătit și taxa de bar, de 500 de bahți – comisionul pe care l-ar fi primit pentru berile pe care i le-ar fi cumpărat clienții. O cină care să echivaleze o noapte, ca Malee să își ia liber. Discuția cu Mamasan n-a durat mai mult de cinci minute, căci nimeni nu a negociat nimic.

Tara rulează poze pe ecranul telefonului ei, îndreptat spre Malee. Îi arată mozaicurile, gardienii care alungă spiritele rele, coroanele toaletate ale copacilor subțiri, țiglele pavilioanelor portocalii, roșii și verzi. Pe Buddha Reclinat, eliberat de ciclul reîncarnărilor, de atașamente și dorințe egoiste, la galaxii distanță de turiștii care se înghesuie la poalele lui, pentru un unghi mai bun. Pe care l-a prins și ea. Ar vrea să facă gluma asta în engleză, dar ar ieși o varză. A făcut zeci de poze, la temple, și Malee a vrut să le vadă.

S-au așezat la un restaurant nepretențios, la stradă, numit Seafood Bangkok. E o terasă mare și încinsă, cu scaune de plastic și mese cu fețe de mușama. Sub acoperișul cu boltă din tablă, decorul pare improvizat de copii, cu ce au găsit prin vreun garaj abandonat. Deasupra meselor atârnă ghirlande din becuri și steaguri-curcubeu, ventilatoare ruginite, televizoare, unul cu o trupă pop, altul cu știri. Între mese și stradă sunt înșiruite acvarii cu creveți de apă dulce, cu picioarele extraterestre, albastre și lungi. Fumul e de la bibanii fripți pe jar, în coajă de sare.

Tara a întrebat-o pe Malee același lucru, ce îi place să mănânce, însă a ratat, încă o dată, răspunsul. Când își privește picioarele dezgolite, sub masă, i se pare că pielea ei nu e departe de cea a puilor galbeni, fierți, atârnați peste tot în țara zâmbetelor. Se simte, iar, ca-n compania altor femei frumoase și tinere, de-a lungul timpului. Tot corpul i se îngroașă și gesturile îi capătă un iz primar, lipsit de grație. Umerii i se lățesc și nodurile degetelor i se umflă. Noroc că Toma e amorțit și stânjenit, de data asta, și poate că nu nici nu mai observă, demult, metamorfozele ei. E convinsă că dacă și-ar plimba degetele prin părul lung, al lui Malee, ar începe să prindă forma unor rădăcini de galangal. Oare așa pățesc mamele, când stau la masă cu fiicele lor?

Masa lor se umple de curry, salată papaya, sosuri, carne de porc tăiată fâșii, un hot pot cu supă. Toma meșterește la ventilatorul fixat în bara de lemn deasupra mesei, însă nu reușește să-l facă să pornească. Tara se gândește că niciun alb n-a adus-o pe Malee într-un loc ca ăsta. Nu toți vecinii lor de masă le iau seama, și nu toți îi suspectează de voyeurism. 

– Food gets cold. You’re busy.

Malee își ridică privirea din telefon.

– My friend from Holland. Want to see?

Îndreaptă ecranul către Tara. Farangul ei e un bărbat îmbujorat, cu capul enorm și umerii înguști, cu buze roșii, ca arse de vânt, și un zâmbet idiot, de adolescent. Nu l-a cunoscut la bar, ci pe o aplicație de dating la modă. Tara își imaginează că algoritmul o alege pe Malee de sute de ori pe zi. Când Pieter o să se întoarcă în Bangkok, îl va duce la floating market. Se uită încă o dată la poză. E prima dată când i se pare că ochii cuiva sunt urâți. Ochii sunt fie frumoși, fie banali, dar asta e cea mai grotescă pereche pe care a văzut-o vreodată. Niște ochi exoftalmici, spălăciți, fără nimic demn în ei.

– Ah, ok! He’s nice. Big smile.

Malee râde, isteț, și o privește fix. 

– He not butterfly…many falang butterfly, he not butterfly.

He come back. For me.

Toma s-a refugiat în pocalul cu tom yum, din care se ridică aburi cu miros de coriandru și lime. Un chelner debarasează o masă vecină. Malee îi face semn – comandă încă o bere.  

Orice întrebare despre trecut îi sună, Tarei, stângaci, și n-ar vrea s-o întrebe pe Malee nici despre viitor, pentru că abia asta ar fi și o idee și mai proastă. Se gândește că olandezul cu capul cât o ciubotă se va îndrăgosti iremediabil de ea, și poate chiar vor deschide un restaurant thai, mic, pe o străduță din Utrecht, și copiii lor cu capul mare, ca al lui, și frumos, ca al ei, vor mânca picant de mici. Nu va afla nimeni, niciodată, cum s-au cunoscut. Micul lor secret, pe care-l va ști toată lumea.

Privirile celorlalți au început să zăbovească mai mult asupra mesei lor, și poate de asta, i se pare Tarei, Toma arată tot mai degonflat, absent.

Al doilea personaj din viața lui Malee la care Tara primește acces e Honda, o pisică calico, cu corpul lung și altetic, și capul mic, cu trăsături de pui. În poză, Honda stă ghemuită pe un țol tărcat, înconjurată de pereți de carton.

– She soi cat. Three color, means girl. She bring me luck. She understand everything I tell her.

O pauză lungă curge în conversație, timp în care Tara simte că Malee o privește pentru prima dată îndelung, cu interes. Se grăbește să rupă tăcerea:

– What is your favorite place in Bangkok?

– Ah…Above11 Rooftop. 33 floor. You see all city. Beautiful.

De sus, deasupra orașului, sute de scalpuri lucioase se aprind intermitent, ca niște ghirlande luminoase, împăienjenind orașul. Tara scoate mai întâi ștecherul din priză, și doar când se lasă beznă peste oraș, își scutură gândul. Coboară la masă, unde resturile cinei au început să prindă miros pregnant, iute-acrișor. Îi face semn chelnerului. Scoate din punga de plastic un borcan mic, cu miere de litchi, pe care i-l oferă lui Malee. Zăbovește o vreme cu mâinile făcute sendviș peste ale ei, peste borcan. Se simte ca cei care lasă ofrande la templele budiste în miniatură, la colțuri de stradă. Nimicuri lipsite de sens. Cutii de suc din carton, bețișoare parfumate, flori și funde colorate.

*

Ceafa șoferului de tuk-tuk care îi aduce înapoi la hotel se face roșie-verde-portocalie, la unison cu becurile prinse de tavan. E bătrân, emaciat și smucit. Turează pe banda din mijloc, în timp ce-n jur țâșnesc mașini și scutere Grab. Ping Pong Show! icnește, râzând, și degetul lui noduros arată spre o reclamă luminoasă rămasă, deja, câțiva zeci de metri în urmă. 

Când Tara iese de la duș, lumina verzuie a televizorului se reflectă pe patul king size. Se așază pe partea ei, cea stângă, cu spatele la Toma, și trage de așternuturile vârâte în tăblie.

Infertilitate fără cauză cunoscută a sunat, pe moment, ca o sentință, un canon pe viață, pentru cine știe ce greșeli, ale ei, sau poate ale femeilor care o precedau. Vestea a venit când prietenele Tarei se aruncau, pe rând, pe-aceeași orbită, în timp ce ea rămăsese suspendată, undeva, în spațiu. Mai târziu, și-au spus că-i doar o binecuvântare deghizată. Că-n felul ăsta vor pluti, vreme îndelungată, într-o etapă de mijloc a vieții, privilegiată, de care părinții lor nu au avut parte – întâi copii, și-apoi direct bătrâni.

Se gândește la cei care ating fuselajul avionului înainte să treacă de poarta de îmbarcare, ca să le intre amprentele în contact cu cerul, cum a făcut și ea. Se gândește la Mamasan, la degetele ei mici și delicate, de copil. Le vede trecând peste suprafața lucioasă și prăfuită, fierbinte, până să o înghită cu totul burta avionului.

Se gândește la Toma. Dacă ar fi trecut și el de 60 cu analizele brici, acum s-ar fi apucat de fumat Marlboro Gold, împreună. Singurătatea nu mai e nici ea, demult, o trădare cosmică. Dacă ar vedea-o descurcăreață, de capul ei, la capătul lumii, i-ar spune că e o mare campioană.

Se gândește la Malee dormind. Dacă seducția vine de undeva inocent, i se pare Tarei, somnul e mai presus.