Unul dintre debuturile care nu trebuie (sau n-ar trebui) să fie ignorate. Pentru că prevestește un scriitor de vocație. De parcă Saramago și Kafka s-au întâlnit într-un bar și s-au gândit să scrie împreună un roman, cam în felul ăsta am citit Încotro ne îndreptăm (ed. Litera 2022). A nu se înțelege că Nedelcu și-ar fi însușit intenționat stiluri și/sau teme ale autorilor menționați.

Volumul se remarcă prin originalitatea abordării. Dacă în primele trei sferturi poate fi privit ca o metaficțiune cu multe faze în care autorul iese din paginile cărții și îți atrage atenția la vreun detaliu sau pur și simplu te îndrumă spre anumite interpretări, finalul alunecă spre o proză psihologică dintre cele mai reușite. Cu alte cuvinte, Nedelcu ar fi putut scrie și așa dacă ar fi vrut. Fără toate acele paranteze, intervenții, aparente abateri de la subiect. Dar, fără toate astea, am fi primit doar un roman bun. Și Încotro ne îndreptăm e mai mult de atât. Volumul vine însoțit de instrucțiuni de utilizare. Ironia este una dintre cele mai bune abilități ale lui Pavel Nedelcu. Un scriitor care prin debutul ăsta demonstrează că nu-i este frică să riște, să se joace, să recurgă la diverse șiretlicuri și să provoace la mai mult decât o lectură de divertisment. Totul cu naturalețe și siguranță.