„Geografia uitării”, de Ion Pleșa (ed. CDPL, 2022)


O carte extraordinară, pe care am citit-o și recitit-o cu multă plăcere, și care mi-a cerut pe parcurs să revin la frazele ei poetice, ca niște bijuterii, să mă opresc, să respir, să descopăr legături – chiar și cu „Anotimpuri care nu se repetă”, debutul lui Ion Pleșa. Autorul călătorește prin poveștile sale între lumea copilăriei și cea în care e nevoit să se integreze ca adult, iar glisarea aceasta între amintiri e plină de nostalgie și de miez. Recomand celor în căutare de lecturi care să îi încarce cu reverie și emoție. Și, bineînțeles, nu doar lor.