toate aceste ecrane tâmpite goane nevoite
care mă duc la anxietate și atacuri de panică
apasă blând unde îmi cere inima
îți comunic clar că nu sunt o insectă
să nu mă strivești
sub trupul tău zvelt și sexul tare
aș vrea să nu depindem de gura lumii
mesaje nesatisfăcătoare
o mărturisire de plăcere e un cretinism postmodern
era plăcerea când m-am născut sau e un construct
new age a.i. inutil european la care încă nu am aderat până acum?
vreau să fim niște umbre care-și caută atent îmbrățișările
până atunci să ne bem cafeaua la suprapreț cu telefoanele
care ne sug mutra unde tăcerea tronează în microorganisme de plastic
înghițite zilnic – calmează-te
îmi spunea mama și mă scotea din sărite
azi la miez de noapte când îmi palpitează pieptul
iar sentimentul leșinului e aproape îmi repet cu voce până când merge
te iubesc micuțo calmează-te liniștește-te
e greu să depun rezistență când somnul mă învelește
aș zice că în această perioadă aflu numai monstruozități
despre bărbați și mă întreb unde mă plasez dincolo
de orgii hârtie igienică băgată-n cur ca un soi de paper centipede
boli sexuale transmise intenționat poetelor
scânduri din casă dezlipite pentru băutură
fotografii ale femeilor deformate de bătaie
cupluri care nu știu să se despartă
întrebări tâmpite de genul „de ce sunt singură de atâția ani”
cel mai tare mi-e frică de viol
cel mai tare mi-e frică de oamenii care stau față-n față pe telefon
cel mai tare mi-e frică să văd partea bună a vieții și să încep să
mă bucur
de ea