dau zăpada


de fiecare dată

când dau zăpada

mă doare în gât

dar cineva trebuie 

să dea zăpada

fiul vecinei

s-a întors 

din Norvegia

foarte obosit

a fost acolo

cu business

el are carieră

explică vecina

training Romatsa

mă laudă

bravo

mai e și acolo

un pic


tata îmi spune


tata îmi spune

că lumina și apa costă

renovările costă

să faci casă e un proiect de o viață

eu nu voiam decât un câine

și un loc unde să-mi bag motocicleta


tata îmi spune 

să iei credit e scump

cine vrea să dea banii la hoți

trăim vremuri tulburi va veni criza

eu nu voiam decât un câine

și un loc unde să-mi bag motocicleta


tata îmi spune

că în creierul munților

e mult prea departe de job

oamenii caută civilizația tu visezi

eu nu voiam decât un câine

și un loc unde să-mi bag motocicleta