– Pun pariu că nu ți-ai imaginat că așa o să arate seara ta, a zis piticul.
Cu vreo două ore în urmă, Ada mă sunase să-mi spună cât de mult mă iubește. – Cât de mult te iubesc! a susurat și a închis. Cu o secundă înainte să se lase tăcerea între noi, mi s-a părut că gâfâia ușor. Sau poate oftase? De ce să ofteze sau, mai ales, de ce să gâfâie? Deși trecuse de nouă, soția mea era încă la muncă, pe platoul de filmare. E scenaristă, însă în primul rând e o scriitoare extraordinară, iar romanul ei de debut e pe cale să devină un film. Visul oricărui scriitor. În fine, ea a scris scenariul și acum e la filmări.
Am fumat o țigară, pe urmă mi-am preparat un gin tonic și m-am așezat pe canapea. Voiam să văd un film, apoi s-o aștept pe Ada să ajungă acasă și s-o fut. Suntem căsătoriți de cinci ani și tot nu mă satur de păsărica ei. Am o chestie cu blondele, iar Ada e o tipă care chiar știe să mă ațâțe, uneori se poartă ca o târfă, și chestia asta mă scoate din minți.
Trecuse vreo jumătate din film, când cineva a bătut la ușă. M-am dus în hol și m-am uitat pe vizor. Nimeni. Ciocănitul s-a repetat.
– Cine e?
Nimic. M-am gândit că erau niște copii care făceau glume.
– Cine e?
Tot nimic. Mama voastră de ticăloși! Am răsucit brusc cheia și am deschis larg ușa. În fața mea se găsea un pitic. Dar nu orice fel de pitic. Era un pitic cu părul lung și negru, așa negru că lucea în bătaia luminii, cu mușchi, ca un culturist, și frumos, dar frumos ca-n filme, cu o barbie pătrățoasă și ochii albaștri, cu chipul smead și buzele pline, o minune de pitic atrăgător. Și n-avea o mână. Era un pitic sexy și ciung. În stânga, în schimb, ținea un cuțit aproape cât el de lung. Pe când mă zgâiam, a ridicat cuțitoiul spre pieptul meu. M-am dat în spate și piticul a pășit în casă. A tras ușa după el.
– Deranjez? a întrebat cu o voce profundă. Piticul acesta nu era doar arătos, ci și manierat, fără urmă de îndoială. Pentru că nu doream să-l supăr, am răspuns că nu mă deranja, dar că aș fi totuși curios să aflu motivul vizitei.
– Desigur, a răspuns el politicos, dar ne-am putea oare așeza? Mă omoară genunchii de la scările astea.
M-am lăsat pe canapea, iar piticul a luat loc în celălalt capăt. Mi-a trecut prin minte să mă arunc asupra lui și să-l dezarmez, dar ceva din atitudinea sa m-a oprit. Era un pitic cu personalitate, cultivat și elevat, care impunea respect, iar cuțitul îl completa de minune – chiar îi stătea bine cu el în stânga, odihnindu-se pe pantalonii eleganți, aparent inofensiv. Pe mine însă nu mă păcălea. Sub aparențe se ascundea un pitic groaznic, o bestie tremurândă.
– Eu sunt colegul și amantul Adei, a spus calm.
– Imposibil! Ada este soția mea!
– E adevărat, dar una n-o exclude pe cealaltă.
Al dracului pitic, avea și vorbele la el.
– Și ce cauți aici, la mine-n casă?!
– Eram cu ea când te-a sunat.
– Cum adică, erai cu ea?
– Îi dădeam limbi, m-a lămurit răbdător piticul.
– În timp ce vorbeam eu cu ea?
– Mă rog, începusem înainte, dar da, și în timp ce vorbeai cu ea. Ideea e că după ce-a terminat, a început să plângă. Suferă, știi? Așa că m-am îmbrăcat și am venit glonț aici.
– De ce suferă?
– Cum de ce, pentru că nu te mai iubește, dar nici nu poate să te părăsească! E înnebunită după penisul tău! Plângea și spunea: Sunt înnebunită după penisul lui. Îl are pe vino-ncoa’!
– Așa, și? Ce treabă ai tu, mă rog?
– Chestia asta trebuie să înceteze. O faci să sufere. Trebuie să plece de lângă tine.
– Și dacă nu vreau?
– Nu e vorba de ce vrei tu. E vorba de motivul pentru care sunt eu aici.
– Păi tot nu m-am lămurit!
Piticul n-a răspuns. Mă privea gânditor cu ochii lui frumoși. Era oare trist? Am tras concluzia că era un pitic periculos și melancolic, o combinație letală. Într-un sfârșit, a vorbit:
– Soția ta e o scriitoare extraordinară…
– Mersi, știam!
– Taci în pula mea și nu mă întrerupe! a ridicat el cuțitoiul. Oțelul fin sclipea ca-n filme. Am tăcut.
– Așa, cum spuneam, e o scriitoare fabuloasă, iar eu, unul mediocru. După cum bănuiesc că știai, în cartea ei apare și un pitic frumos și fermecător, care fute femei atrăgătoare, un veritabil pitic porno. Eu sunt acel pitic în film!
Am încuviințat. Știam, bineînțeles, doar că în carte piticul nu avea un rol însemnat, așa că-l trecusem cu vederea. Acum însă revenise – un înger răzbunător, cu un cuțit ascuțit și atitudine de învingător.
– Știam de personajul din carte, nu-mi amintesc însă că era și cuțitar, am bravat eu.
Lama a sclipit din nou. Am lăsat capul în jos.
– M-am îndrăgostit imediat de ea. Am o slăbiciune pentru blonde, dar în cazul ei era mai mult de atât, mult mai mult. Știam că e măritată și părea fericită, așa că n-am îndrăznit să-i mărturisesc iubirea mea. Și ce-aș fi putut să-i ofer eu, un biet pitic, frumos și fermecător, e adevărat, dar sărac și scriitor ratat.
– După ce că ești pitic, mai ești și pârlit, am pufnit eu.
A lăsat cuțitul, s-a întins fulgerător și mi-a lipit una. Avea o palmă mică, dar grea. Neașteptat! Am hotărât să fiu mai precaut cu acest liliputan feroce și surprinzător. Piticul a reluat de parcă nu s-a fi întâmplat nimic:
– După o vreme, s-a deschis singură în fața mea. Avea nevoie de atenție, de cineva care s-o asculte. Să nu-mi spui că și tu o asculți, știi foarte bine că n-o mai asculți, nemernicule! Așa, și a început să-mi povestească toate cele, iar eu n-o întrerupeam niciodată, și când făcea o pauză, o măguleam în fel și chip, și ea la început îmi respingea delicat complimentele, apoi, încetul cu încetul, s-a obișnuit și a început să le aștepte, să le caute, să le simtă lipsa. Îi câștigasem încrederea. Devenisem confidentul ei și un pic mai mult. Era, bineînțeles, curioasă. Oare cum o fi cu un pitic? Are tot ce-i trebuie? Cum e cu proporțiile? E sprinten, iscusit, viguros? Generos? Făcusem ce era mai greu – îi pusesem la lucru imaginația de scriitoare, nemărginită și nihilistă. Știi prea bine că singura cale de a scăpa de o tentație este să-i cedezi. Nu mă așteptam însă ca și ea să se îndrăgostească de mine. Dar, vai, abia atunci am înțeles ce fel de scriitor sunt, când ea, cu blândețe și infinită răbdare, mi-a arătat zădărnicia scrisului meu. Până atunci nu cutezasem să-i arăt ce scriam, dar între îndrăgostiți nu există secrete, iar adevărul este că, până la ea, scrisul fusese viața mea. Și actoria, dar scrisul era marea iubire. Eram mediocru, oh, ce crudă întâmplare – cum aș fi putut să-i stau alături? Am decis să nu mai scriu. În felul acesta nu mai trebuia să mă compar cu ea. Dar nu mă puteam abține, asemenea unui vicios vulgar, mă mâncau degetele și cum prindeam un moment liber, cum scriam câte o porcărie. Într-o zi m-a surprins în timp ce umpleam o pagină cu adjective și a citit ce scrisesem. Expresia de pe chipul ei spunea totul. Eram pe cale să o pierd. Nu puteam îndura gândul, așa că mi-am tăiat mâna.
– Poftim?!
A continuat fără să se sinchisească de întrerupere.
– Am scăpat de mâna cu care scriam și…
– Păi și nu puteai să scrii cu stânga?
– Nu, că nu-mi place cu stânga.
– Totuși, te poți obișnui, dacă exersezi îndeajuns…
– Nu vreau să scriu cu stânga!
– Mă rog, doar ziceam că mi se pare stupid…
– Vrei să te omor?
– …
– În fine, dacă taci dracului odată, ajung și la motivul vizitei mele. Așa, deci am îndepărtat ispita și ea, impresionată de sacrificiul meu, mi s-a dăruit și mai pasională ca înainte.
– E nebună.
– Nu. E o femeie care apreciază un bărbat dispus să facă un sacrificiu pentru ea. E o chestie… I-am oferit mâna mea, hi, hi.
– Mă bucur că ți se pare amuzant. Vă potriviți, în cazul ăsta.
– Așa e, chiar ne potrivim, doar că nu reușesc s-o fac să fie numai a mea și treaba asta mă scoate din minți. Se pare că nu poate renunța la sula ta. Este impresionată până peste cap de ea.
– Eh…
– Fac și eu ce pot, dar simt că pierd și sunt disperat.
– Păi nu ziceai că te iubește?
– Ba da, dar sunt nesigur, dacă renunță la iubirea noastră pură pentru o pulă? Se mai întâmplă.
– Așa e.
– Trebuie s-o văd!
– Ce?
– Sula ta. Pula.
– Ești nebun?! Mă rog… Nu-ți arăt nimic, oricum.
– Atunci te spintec.
Am cântărit spusele piticului. Părea serios. Mi-am dat jos pantalonii și chiloții. Piticul a oftat.
– Exact cum mă așteptam, a șoptit. Impecabilă.
– Mulțumesc.
– Trebuie să ți-o tai.
– Ce?!
– Te rog să nu te superi, dar nu pot concura cu așa ceva. De asta am venit – să văd și, dacă e chiar așa cum a spus ea, să îndepărtez ispita.
– Îmi pare rău, dar nu pot renunța la ea.
– Te înțeleg, și eu o iubesc.
– Nu mă refeream la Ada. Poți să o păstrezi, n-o mai vreau!
– Înțeleg, dar nu e vorba de ce dorești tu. Ea nu vrea să renunțe la tine, mă rog, la o parte din tine. Nu fi egoist! Nici măcar nu doare.
– Mincinosule!
Piticul a băgat mâna în buzunar și a scos un elastic.
– Uite, am adus și un garou. Totul va fi bine.
A băgat din nou mâna în buzunar și a scos o sticluță cu spirt și o bucată de vată.
– După câte vezi, nu sunt un barbar. Cel mai bine ar fi să te întinzi cumințel pe canapea și să închizi ochii. Nici nu știi când se termină și ai scăpat de problemă. Am o mână ușoară, să știi. Amintește-ți că m-am operat singur și uite, acum sunt bine-mersi. Și te asigur că nu m-am plâns atâta.
– Nu ar fi mai bine să o așteptăm pe Ada să vină acasă și să discutăm toți trei ca niște adulți? Sunt sigur că împreună putem găsi o soluție mai puțin radicală.
A ridicat din umeri.
– Îmi pare rău, nu-mi pot asuma riscul să te aleagă pe tine, mă rog, mădularul tău. Te rog să înțelegi – dacă mă părăsește, sunt în pom – rămân doar un scriitor ratat și deprimat. Și ciung pe deasupra.
Am luat o gură din paharul de gin tonic. Gheața se topise. Tipul ăsta era hotărât să mă emasculeze.
– Te rog să mă ierți, nu ți-am oferit nimic de băut.
– E în regulă, te-am luat pe nepregătite, înțeleg…
– Vrei un pahar de gin?
– Nu mai trage de timp, te rog.
– Încercam doar să fiu o gazdă bună.
– Ba nu. Încerci să tragi de timp, doar-doar o ajunge Ada acasă să te salveze. Ești cam străveziu, amice.
– Nu ți-e teamă că te va părăsi după ce va afla ce grozăvie ai făcut?
– Nici vorbă! Ți-am zis – după ce mi-am tăiat mâna a căzut de tot în limbă după mine. Niciun alt bărbat nu mai făcuse până atunci un asemenea sacrificiu pentru ea. A fost de-a dreptul măgulită. După ce mi-am revenit, mi-a făcut cea mai tare muie din viața mea.
– Ești chiar nesimțit!
A vârât din nou mâna în buzunar și a scos un os din cauciuc.
– Acum fii bun și strânge ăsta între dinți până termin. E al bichonului meu, dar l-am spălat bine și l-am dezinfectat cu spirt, e ca nou. N-am avut timp să cumpăr unul imaculat, scuze.
Am întins mâna spre os, apoi i-am aruncat restul de gin în ochi și m-am năpustit asupra piticului. Pe când îl strangulam temeinic, cuțitul a căzut de pe canapea. Brusc, mi-am dat seama că ochii lui nu erau de fapt albaștri, albaștri, ci băteau mai degrabă într-un splendid turcoaz mediteraneean. Sau era vernil? Oare alcoolul alterase nuanța naturală a irisului? Apoi, în vreme ce horcăia și făcea ca toți dracii, piticul a reușit cumva să-mi prindă un șpiț în boașe. Universul, așa cum îl știam, s-a întunecat pentru câteva clipe și m-am prăbușit încovrigat pe dușumea. Piticul s-a redresat, și-a aranjat cravata, a tușit adânc, s-a dat jos de pe canapeași a ridicat cuțitul. S-a dus la bar, a pus cuțitul pe blat, s-a cățărat pe scaun, a luat sticla și și-a turnat gin în pahar. L-a dat pe gât, apoi s-a uitat la mine.
– Pun pariu că nu ți-ai imaginat că așa o să arate seara ta, a zis.