Daniela Rațiu s-a așezat pe un drum greu. Mai avem o linie în literatura română – Tatiana Țîbuleac, un joc pe care Tatiana îl joacă de 6-7 ani, început de Aglaja Vetranyi acum 20 de ani. Daniela Rațiu s-a așezat pe acel drum greu care se joacă foarte greu în literatură. Ce a jucat ea foarte tare e stilul cărții – și acolo m-a prins pe mine. Acolo se face literatura. Stilul ăsta extrem de rafinat, fraza scurtă, șarjată, care e foarte greu de obținut și foarte ușor de greșit daca nu ești atent, simplificarea extremă greu de obținut, evită aproape orice metaforă, orice procedeu stilistic, e un joc foarte complicat. Poți să îl faci ușor pe 20 de pagini după care poți ușor să pierzi, când ai ajuns însă cu el la 200 de pagini acolo si nu greșești, acolo e literatura. Acolo e miza acestei cărți. Prima comparație care mi-a venit în cap a fost Celine, stilul extrem de șarjat. Sunt două extreme în literatură foarte grele Fraza scurtă și cea foarte lungă. Aici e, sacadând textul la extrem, preluând atâtea informații, senzații, e o carte mult mai complicată decât pare. Acolo e meritul cărții. Peste câțiva ani când se vor așeza lucrurile, cartea asta va fi privită altfel.