Prin grilajul de fier, Anastasia o mângâie pe creștet, trecu gânditoare cu degetele printre firele de păr sârmos și scurt de culoarea untului.
– Vei ajunge cineva, Norma, îi spuse ea. Eu așa consider că, în lumina reflectoarelor, mulți oameni respectabili se vor uita la tine și vor aplauda la un moment dat, măguliți de ceea ce se petrece. Și sunt sigură că ceva important va avea loc, de unde cei prezenți vor culege învățăminte, căci nu există vreun lucru la care să se participe și să nu se tragă vreo concluzie.
Scroafa fornăi ca o balenă prin râtul umed, scuturând scurt din cap. De-o parte a spinării, pielea îi era gravată cu însemnul fermei, iar lucrătoarea atinse ușor porțiunea cicatrizată, doar ca să revină în regiunea frunții și a urechilor pufoase, capsate cu etichete galbene. Doi măcelari cu lopeți se apropiară de țarc, unul descuie poarta și celălalt o lovi pe Norma pe spate pentru a o ghida către abator. Anastasia, cu ochii înroșiți, reveni în vestiar unde își lăsă halatul și casca de protecție. Norma va fi un star, îi trecu prin minte și asta îi mai alungă din tulburare.
Mama ei, Zoe, se uita la televizor într-un fotoliu, cu două pături trase peste ea, când Anastasia intră în casă. Frigul de noiembrie bântuia peste tot. Rafa, pisica lor neagră, își cocârjă spatele pe lângă ghetele fetei, iar stăpâna îi mângâie trupul vibrant, eliberând câteva smocuri de blană pe parchet.
– Trebuie să-l periem mai des pe Rafa, arată mai rău ca atunci când l-am luat de la adăpost, bolborosi ea, sărutându-și mama pe frunte.
– Ești palidă, Tașa, mănâncă ceva cu mine, căci abia așteptam să vii.
– Ți-e frig? Să-ți mai aduc vrei bluză sau stai, zise fata și se îndreptă val-vârtej spre chicinetă.
După câteva minute, Anastasia sosi cu un ceai fierbinte de iasomie și sandvișuri. Zoe luă cana, o ghemui între degete, își puse fruntea aproape de buza aburindă și sorbi câteva guri. Lentilele ei cu dioptrii mari se acoperiră instant de o folie albicioasă.
– Mi-am luat rămas bun de la Norma azi, spuse fata și mușcă din pâine.
– Dar cine-i Norma, draga mea?
– O femelă de porc. Așa am botezat-o eu, după numele real a lui Marylin Monroe, mai mult ca sigur că acum e moartă, avea un an și câteva luni. Era frumoasă, probabil de aia au ales-o. După ce și-a înțărcat puii au și trimis-o la noi s-o rezolvăm.
– Tașa, dacă te pui să dai nume la toate ființele de acolo, ce rezolvi? N-ai să mai știi de unde să le mai scoți și în plus, cu ce te ajută? Nu cred că ceilalți procedează ca tine.
– Nu știu cum fac ceilalți și nici nu mă interesează, eu vorbesc câteodată cu animalele și mă doare.
– Te doare ce, Tașa dragă?
– Mă doare că trebuie să moară, continuă Anastasia cu o privire goală.
– Păi pleacă naibii de acolo, nu-i un loc pentru tine. Tot ce mi-am dorit a fost să nu-mi calci pe urme.
– Nu ți-am călcat, doar nu-s prostituată.
Zoe oftă adânc, urmărindu-l pe Rafa cum sare de pe canapea și se apropie cu botul de farfurie, gata să-și lipească limba de firmiturile rămase. Anastasia îl luă într-o mână ca pe-un fular negru și îl duse în hol. Coada lui biciuia aerul în diferite unghiuri, așteptând ca stăpâna să scoată dintr-o pungă oasele încâlcite în bucăți de carne și să le elibereze în bol.
– Vezi tu, Rafa, pentru tine curăț eu podelele de acolo, spuse Anastasia mieros.
În zorii serii, lumea non-umană crapă aici, la noi la abator, în cel mai frumos cămin pentru cuibărirea morții.
Norma își petrecu toată noaptea despuiată, cu copitele din spate legate și funia proptită de-un pilon de metal în camera frigorifică. O tăietură de-a lungul burții îi înlesni eliberarea de viscere. Pielea de pe trup părea ca fața unei gheișe, de-un alb imaculat.
Niciun jacuzzi la hotel nu emană atâția aburi precum apa de șaizeci de grade în care trupul animalelor se scufundă pentru igienizare. Ce-i drept, și smocurile de păr rămase după imersie se pot smulge mai ușor de către lucrători.
Tot așa suina a fost găsită și de dimineață, la locul ei, lipsită de frenezie. Plasată într-o pungă opacă din polietilenă, carcasa Normei a fost transportată la destinație. Cu susul în jos, suspendată în mijlocul scenei, reflectoarele o îmbrăcau într-o lumină de neon, lăptoasă, reflectându-i cutele transversale de la baza coapselor ca pe niște lame branhiale, înghețate într-o fotografie. Un stilist se apropie de ea și-și umectă buricele degetelor cu o cremă de culoarea carminului, apoi îi mânji cu atenție fața până înspre gât și continuă de-a lungul coastelor cu ce mai rămase din ea. Izzy, actrița, își fixa peruca blondă de Hollywood în culise când zări în reflexia oglinzii trupul mamiferului de la abator ce atârna ca o moarte îngândurată deasupra pardoselii de lemn. Femeia strânse din buze și inspiră adânc. O frică îi cuprinse pieptul în momentul în care se apropie de femela de porc proaspăt pictată. Ochii animalului, larg deschiși, păreau ca două sfere de sticlă. O amețeală o învălui, și cu cât se holba mai mult la bucata de carne, părea că e transportată în fața Neființei, acolo unde nicio înrâurire de capilare nu mai pulsa, în care alți parametri ai timpului guvernau spre o muțenie abiotică. Izzy scutură nervoasă din cap și se depărtă de animal. Înconjură scena ca un ac de ceas pentru a aduce timpul uman înapoi. Lent, își recăpătă ritmul și se îndreptă îmboldită de curaj spre carnea suspendată. Cu ambele mâini cuprinse marginea de piele ce marca goliciunea pântecului, își vârî fruntea înăuntru și, cu ochii închiși, petrecu câteva secunde nemișcată. Așa trebuie să fac! murmură ea, iar un val de victorie îi inundă organismul.
O larmă înecăcioasă prindea glas în fața cortinelor: lumea se aduna. Izzy întâmpină publicul printr-un zâmbet larg, buzele-i sângerii, pline, contrastau feroce cu pielea de smântână. Trei bărbați se apropiară de artista care își clătea părul buclat în razele dispozitivelor de iluminare. Unul de vârstă mijlocie, afacerist, avea o cămașă albă, bine călcată sub sacoul bleumarin și în mâna cu verigheta ținea o geantă din piele naturală vachetta. Un pensionar a cărui păr grizonat și des înflorea la spintecătura tricoului în V, veni lângă Izzy și îi mirosi ceafa, după care se dădu înapoi. La fel procedă și primul. Al treilea ins, un tânăr cu ochelari de soare și pantaloni de in, îi prinse însă una din bretelele rochiei între buze, o scuipă, o încolăci apoi pe arătător și îi dădu drumul. În tot acest timp, actrița stătea imobilizată ca un manechin.
– Marylin o cheamă, da? se adresă Tânărul celorlalți, scornind-o toți cu o căutătură examinatoare.
Marylin privea în continuare într-un punct dincolo de scenă
– Când am cunoscut-o eu, nu știa o boabă de germană, interveni Pensionarul. Fetița ei era prin preajmă, odată a ciocănit în ușa întredeschisă. Marylin urlă atunci la ea, iar eu am urlat la Marylin și i-am zis să facă bine să-și decidă prioritățile.
Cu fața împotmolită în aceeași expresie distrată, femeia își duse mâna dreaptă la breteaua argintie a rochiei și o împinse ușor de-a lungul claviculei. La fel procedă și cu partea stângă, lăsând umerii goi, ca două capete de bebeluși.
– Eu vreau s-o schimb deja, mi se pare cam bătrână, zise Afaceristul.
Marylin își roti rochia până ce fermoarul de la spate ajunse în dreptul bustului. Trase de agățătoarea de metal ca să despice îmbrăcămintea din tul și paiete până la nivelul pântecului. Sutienul de culoarea pielii, fără bretele, îi ținea mai departe sânii în două cupe.
– Nicio societate nu se dezvoltă armonios fără ea, raționă Pensionarul, e pinionul care angrenează o parte din sisteme spre fericire.
– E scăldatul în nemurire, atâta timp cât apa nu-i stătută, adăugă Afaceristul.
Actrița își descheie sutienul, lăsându-l să cadă. De jos luă o cutie cu cremă roșie, își înmuie arătătorul în pastă și îl plimbă de la buric spre baza gâtului. Linia roșie îi despărțea acum trupul, iar sânii divorțați atârnau la vedere ca două lacrimi. Cu o nouă porțiune de cremă își mânji fața, apoi, ca și cum și-ar fereca buzele, trasă de la baza nasului până la bărbie o dungă roșie.
– E o curvă, spuse Tânărul, e foarte clar, o simplă scroafă. Bărbații se apropiară de ea. Femeia prinse deodată viață și fugi spre trupul inert al animalului. Își băgă fruntea în hăul organic dintre coaste, țipând prelung, a jale. Afaceristul lăsă pentru o clipă geanta pe podea și o luă pe Marylin în brațe, o răsturnă cu capul în jos, și, ajutat de ceilalți doi, îi legară picioarele cu o funie paralelă de cea care susținea leșul patrupedului. Marylin reușea acum să surprindă privirea înghețată a femelei, acele bucăți curbilinii, translucide, pe post de vizor către o lume la care actrița, de data aceasta, nu mai avea acces și, din acest motiv, zâmbi ușurată în aplauzele furtunoase ale publicului.