Am citit cartea asta, debutul Sabinei Yamamoto (ed. Vellant 2023) pe care o recomand tuturor. Un debut remarcabil, o carte autobiografică (cel puțin așa am citit-o eu) care spune o poveste interesantă a devenirii, a încercării de a lăsa în urmă o lume apăsătoare, plină de alcool și ratare și sărăcie și ceva violență, de relații rupte, pulverizate, doar pentru a cădea într-o altfel de viață, una în captivitate, într-o țară cu tradiții de neînțeles, ale cărei cutume distrug spiritul feminim. O cădere în cădere. Nu mi-a părut o carte optimistă, deși finalul este deschis iar eroina principală pare că a scos-o la capăt rezonabil 🙂

Primele părți mi-au amintit de Donnatela a lui Beatris Serediuc – și aici, și acolo apare zona de jos a anilor 90-2000, a familiilor dezorientate, chinuite, alcoolizate. Sabina Yamamoto însă duce povestea mai departe, inclusiv pe alte meleaguri.

Se folosește o voce detașată, aproape neutră, care îi face un mare serviciu cărții, evitând alunecarea în patetism. Autoarea pare distanțată de evenimentele evocate și asta ridică valoarea romanului. Se transmite mult pe spații mici, fiecare capitol poate fi citit (până la un punct) ca o proză scurtă. E un fel de puzzle, un roman compus din părticele care se adună într-un întreg. Partea cu Japonia (da, este doar o parte) mi s-a părut foarte interesantă și aș fi vrut mai mult, căci se prezintă o lume necunoscută nouă/mie. Poate în următoarea carte.

Mi-a părut rău de Toni 🙁