După prima lectură, Neptun 83 (Polirom, 2023), pare a fi o carte pe care Liviu Diamandi a construit-o în așa fel încât trebuie să o mai citești cel puțin o dată. E fascinantă și enigmatică. Un manifest literar camuflat sub o poveste polițistă cu fantome – fantomele fiind Nichita Stănescu, Fănuș Neagu, Nina Cassian, Cezar Ivănescu, Dinescu, Ioan Alexandru, Grigore Gheba etc și poeta dispărută – Margo Haumann, personaje situate în la fel de fantomaticele localități Neptun și Limanu, în ’83, număr prim și anul morții lui Nichita. Formula narativă și atmosfera m-au dus cu gândul la Henry James, Lovecraft și E.A. Poe. Diamandi reușește cumva să-și suspende textul între un fals realism și o ficțiune bizară și simbolică. Romanul te plimbă pe o “plajă ficțională” și te bagă în ape ciudate (de ex: pot femeile să scrie ceva cu limbajul deja dat? de ce a căpătat în literatură/pictură erotism imaginea femeii care se sinucide? de ce n-a prins Freud la marxiști? care sunt limitele cunoașterii? etc). Creație polifonică elaborată (care poate fi citită pe fundalul prestoului din Vara lui Vivaldi), Neptun 83 e genul acela de text care provoacă și o face nu doar în sens detectivistic-literar, ci și afectiv. E o aventură insolită într-un micro/macrounivers ale cărui înțelesuri, chiar dacă scapă, se reconfigurează straniu într-o gamă largă de trăiri și întrebări, așa încât elitismul textual & mixarea/reciclarea unor idei mai vechi pot trece lejer în plan secund. E ca viața însăși, nu trebuie neapărat s-o înțelegi (în totalitate) ca să-ți placă.