„Breaking NEWS la Mongol TV! Primarul Dorin Muscalu susține că exista un Lidl la Cota 2000, în munți. Edilul a evitat să ne spună pe ce traseu a găsit magazinul, despre care am aflat că este păzit de un descendent al Dacilor Liberi. Pentru mai multe detalii, intrăm chiar acum în direct cu edilul Dorin Muscalu. Bună seara, domnule primar! Chiar aveți o poveste aici. Rămâne să ne convingeți de adevărul spuselor dumneavoastră!”
„Dragă Mircea, te-am mințit eu vreodată? I-am mințit eu vreodată pe cetățenii Mongoliei? Niciodată, Mircea! Și tu esti jurnalist serios, ai făcut școală la București.”
„Vă rog, să revenim la subiectul emisiunii, domnule primar. Afirmați, într-un interviu exclusiv pentru WarmNews.ro, că exista un Lidl, pe care compania-mamă nu-l recunoaște, la Cota 2000 în munți. Să vă intreb așa, în spirit de glumă. Ați gasit adidașii ăia șmecheri de care vorbește toată lumea, ăia în trei culori?”
„Ce să zic, e singurul loc din România unde nu intră oricine, și-mi asum ce spun. Cum mai ziceam la Mongol TV, se pregătește instituirea unei noi ordini mondiale. Și cred că cetățenii care au pus ștampila de vot la alegerile locale trebuie să știe. Fooarte important! Doar în munți mai găsești adidașii tricolori Lidl fără buluceală. Cred că am văzut cel puțin 20 de perechi la raft. Mint, 30. Și am găsit lejer măsura mea, 43. Vreți să vă zic cum erau vânzătoarele? Ce înseamnă comerț atunci când nu ai grija targeturilor zilnice și lunare?”
„Până să ajungem acolo, aș vrea să ne spuneți despre, cum ar zice Michel Houellebecq, La carte et le territoire. Harta și teritoriul. Care e povestea din spatele Lidl-ului despre care ei nu vor să știm? Niciun panou publicitar, nicio reclamă pe internet. În interviul pe care-l pomeneam mai devreme am citit că toata tevatura se leagă de o femeie, ca orice mare bătălie din istoria omenirii. Elena din Troia, Marilyn Monroe, Flavia Mândru, Miss Mongolia, asta ca să o dăm puțin pe glume și să promovăm și valorile locale.”
„Ajungem și acolo, Mircea! Puțină răbdare. Tu știi care e cel mai mare defect al femeilor? Sau al femeii ăsteia, din povestea mea. Ca să nu mă bage la discriminare după aia. Știi sau nu știi? Ți-e frică de CNA?
„Intuiesc, dar n-aș vrea să mă duc după fentă. Spuneți-mi dumneavoastră!”
„Nehotărârea, tinere mongolez… Când îți dau impresia că lucrurile merg ca unse, începe să lucreze în ele mecanism de autosabotare. Psihologia modernă o numește anxietate. Eu îi zic mai simplu: domnișoara Eliza ți s-a urât cu binele. Dar să nu generalizăm, o cheamă Eliza, e din orașul ăsta, dar nu voi dezvălui mai mult despre ea. Deci Eliza, nu Flavia. Vai de sursele tale!”
***
N-am povestit nimănui până la capăt povestea cu Iuliana Tașchent. D-aia i-am și zis Eliza în emisiunea de la Mongol, să nu o dau de gol. Tot eu am adus-o în televiziune în 2013. Abia ce câștigasem al doilea mandat și voiam să promovez tineretul în funcții-cheie.
Domnișoara Iuliana Tașchent se temea să rămână în București, pentru că e dificilă adaptarea. Plus e mai călduț să locuiești cu mami și cu tati și să nu dai pe chirie banii de farduri. În doi ani deja ajunsese șefă de programe la Mongol TV, pornind de la reporter pe teren. Se ocupase de social și de politic. Erau amestecate. Așa e presa în provincie.
Noi am început să ne vedem prin ianuarie 2017. Ca să nu creadă cineva că parcursul ei profesional a depins de idila noastră. Notez întâmplarea din mall și cea de pe munte, doar aici, în jurnal. Nu am dezvoltat în emisiune, acolo am făcut doar puțin circ electoral, că era nevoie.
Ne aflam deja la a treia întâlnire. Nu ieșeam la plimbare prin Mongolia, de frica gurilor rele. Era și o anumită diferență de vârstă, pe care societatea tradițională o condamnă cu ostilitate. Mergeam la București, într-un irish-pub pe care îl frecventa cu prietenii ei de douăzeci și-un pic. Nu făceam gesturi tandre în public, nici măcar nu îi puneam mâna pe umăr. În seara aia, mi-a povestit despre relația inexistentă cu tatăl ei, cum a părăsit-o când avea șase ani și cum a decis să nu meargă la înmormântarea lui.
Desigur că rudele au desființat-o. Așa ceva nu se face. Dar, la momentul respectiv, pentru că aveam un interes sentimental și erotic vizavi de Eliza, am decis că e mai bine să fiu empatic. Dintr-o dată a schimbat subiectul și mi-a zis că voia să-și ia concediu vreo două zile, să meargă cu o prietenă la Bușteni. M-a invitat și pe mine în drumeția respectivă. Eu nu mai făcusem trasee, iar încrederea pe care mi-o dădea, mă făcea să uit pe problemele la picior, care nu mă lăsaseră în ultimii douăzeci de ani.
Când am ieșit din pub, spre parcare, m-a luat din mână, iar cinci minute mai târziu mi-a zis că nu crede că e o idee bună să ne mai vedem. Că nu simte acea scânteie, că lucrurile nu au cum să funcționeze, că ei îi plac the bad guys, cei care iau distanță și devin indisponibili. Mi-a picat fisa și i-am arătat filmulețul din Seinfeld, The Opposite. A râs și m-a sărutat scurt, pe buze.
George: My life is the opposite of everything I want it to be. Every instinct I have, in every aspect of life, be it something to wear, something to eat … It’s all been wrong.
Am mers la mall să-mi caut pantaloni de munte și bocanci. Patruzeci și cinci de minute în care am supt burta în toate modurile posibile. În care am probat șase perechi de pantaloni, de diverse culori, mărimi și croieli. M-am uitat în oglindă mai mult decât o făcusem o viață întreagă. Mi-a zis pe rând: îți stă bine, mai trebuie să slăbești, nu poți veni cu pantalonașii ăia la cabana, poate ar fi bine să nu mai mergi, știi sunt oameni foarte tinerii.
Jerry: You know chicken salad is not the opposite of tuna, salmon is the opposite of tuna, ‘cos salmon swim against the current, and the tuna swim with it.
Bomboana de pe colivă a venit în momentul în care am încercat să-nțeleg de ce-a mai simțit nevoia să mergem la mall, dacă știa că se va ajunge aici. Nu am văzut venind această replică. <<Speram să nu găsești pantaloni pe măsura ta?!>> A fost singurul moment din viața mea în care am simțit nevoia și impulsul să lovesc o femeie. O palmă, nimic mai mult. Dar nu am făcut-o și nu știam ce o să-mi rezerve drumeția.
Am continuat să ascult argumentele rațional-iraționale, care se amestecau cu idei primite la terapie și pe care nu le rumegase destul. Până la un punct, mi-am dorit să confrunt situația. Erau bani la mijloc, pe care îi plătisem avans.
***
În seara aia de ianuarie, probabil 2019, dacă-mi aduc bine aminte, am condus-o acasă. M-am salutat cu taică-su, el nu prea era de acord cu relația asta de tip școlăriță-domn profesor, deși nici ea nu mai era în vremea liceului și nici eu nu-l terminasem la timp. Mă salvase politica. Să dau bine în fața electoratului și să am mai trei mandate de primar.
Am continuat drumul spre casă, m-am oprit la Lidl să cumpăr ceva pentru a doua zi, când porneam la drum. Da, Iuliana sau Eliza, dacă vreți, îmi spusese printre picături că excursia rămâne încă valabilă, asta chiar dacă echipamentul pe care mi-l cumpărasem mă făcea să mă simt ca un luptător de sumo sau ca un personaj hidos din desene animate. Mi-a spus Mircea Lungu că aduc bine de tot cu un personaj corpolent din Familia Simpson. Cum eu nu prea le am cu engleza, am să evit să-i scriu numele aici, dar știu că răgâie bere în mod deplorabil.
Plecarea era la ora șapte. Veneau Eliza, Mariana și Flavia, pe ultima dintre ele posibil să o știți de la Miss Mongolia. Se-ncurcase și cu antrenorul de la echipa de fotbal, poveste mai veche, dar și cu Nicu Stamate de la televiziune.
Erau fetele astea trei și încă vreo trei – patru hăndrălăi. Ba șomeri, ba studenți la arhitectură și litere. Fata mea avea mulți prieteni d-ăștia cu care zicea că face artă. Eliza Iuliana lucra în presă doar ca să-și plătească facturile și parfumurile, însă prințesa mongolă ar fi fost mult mai fericită să picteze și să găsească un mecena care să-i susțină eforturile estetice.
Băieții veneau cu o mașină, iar eu eram șoferul celeilalte. Le-am rugat pe fete să ajungă pe la un șase fără un sfert la mine, să nu facem vâlvă prin oraș sau altceva. Ar fi fost sinucidere politică, mai ales că eram cu un an înainte de alegeri și aveam o contracandidată, Sofia Argint. Lumea vorbea că-și făcuse studiile la o universitate de top din Austria și că se întorsese în țară după o cădere nervoasă.
Bineînțeles că fetele au ajuns după opt, ceea ce mi-a activat panica. Teama mea era că ziarele de la București sunt în căutare de subiecte și că mă vor poza cu gagicile astea, inventând mai mult ca sigur un scandal-bombă. Primarul Mongoliei organizează o orgie în propria casă. S-a aplecat și s-a văzut tot, halal titlu de ziar.
Din fericire am scăpat și ne-am pornit la drum, bară la bară spre munte. Chiar în primele minute, am aflat că urma să lăsăm mașina la câțiva kilometri buni de cabană. Și pentru că asta nu era destul, mi-am aflat și colegii de cameră: Horia și Albert. Tot drumul am ascultat Maluma, Luis Fonsi și ceva mai neaoș. Nu știu de ce fetele rămăseseră blocate undeva prin 1999, când Pepe era în Latin Express. Am ascultat o oră doar piese ce m-au scos din sărite. Una era ceva de genul cred că m-am îndrăgostit da, da și sunt tare fericit. Iar cealaltă ne spunea că am fost plecat, dar totuși am aflat că nu mă mai iubeești. Sesiunea de Pepe s-a încheiat cu urale, apoi cu urlete și la final cu bere vărsată pe bancheta din spate a mașinii, pe care o cumpărasem în urma cu trei luni.
Distracția urma însă să se intensifice după ce vom fi lăsat mașina undeva în grija unui nenic/jenel, pe care toți, dar absolut toți, îl numeau Dani Filth. Din nu știu ce motiv, bătrânelului de 73-75 de ani i se spunea așa. Omul nu ascultase niciodată Cradle of Filth, nu ieșise din localitate și nici nu cânta la vreun instrument amplificat. Așa că speram ca mașina mea să nu cadă în vreo râpă și nici să ajungă scena vreunei orgii între două nimfetamine și un rocker rămas blocat prin 2004.
Trioul de fete mergea foarte repede, asta chiar dacă Mariana nu era nicidecum echipată corespunzător de munte. Dani Filth ne-a însoțit o vreme, chipurile să ne arate drumul, iar la un moment dat mi-a semnalizat că fetele o luaseră înainte. O amețeală subită mă făcuse să nu observ imediat avansul pe care și-l luaseră. Asta cu toate că Eliza știa de problemele mele de la picior. Acel cârcel care bloca locomoția. Aveam nevoie de doar două nenorocite de minute să-mi revin. Iar ea, Eliza Iuliana Tașchent, nu mi le dădea și mă lăsase în spate la 200-300 metri. Cu Dani Filth. Tot încercam să aflu de la moș de ce i se zice așa, dacă ascultase coverul Cradle după Iron Maiden, Hallowed Be Thy Name. Sau dacă văzuse vreodată rockeri sataniști atei. Cumva încercam să mă încurajez că le voi prinde din urmă pe fete. Aveam nevoie să mă concentrez pe altceva și să-mi recapăt vigoarea. Moșul nu zicea nimic, mai mult dădea să plece. Ca să-i dau și eu cu seen, mi-am pus căștile și de acolo a-nceput urgia. Întâi am alunecat și m-am dus la vale. M-am lovit la tâmpla stângă, iar, când m-am rederesat, am început să urc. Aveam forțe proaspete de la piesa din căști:
‘Cause at 5 o’clock they take me to The Gallow’s Pole
The sands of time for me are running low
Numai că spânzurătoarea mea nu era una oarecare, ci Lidl-ul din munți. Și eu care nu mai sperasem să-mi găsesc adidași tricolori altfel decât la suprapreț pe OLX. Deși eram plin de nămol și cu o nevoie acută de duș, la Lidl-ul din munți am fost întâmpinat cu pâine, sare, somon și cu un refren de la Bosquito. Să fi fost Marcela sau Pepita? Cert este că, deși s-a prezentat, m-am trezit strigând-o pe consiliera de vânzări Pepita. Doamna Pepita, îmi arătați vasele alea de inox? Doamna Pepita, aveți și numărul 43 la tenișii tricolor? Doamna Pepita, mai sunt probleme cu cardurile de la BT? Și tot așa. Doamna Pepita era monosilabică în orice intervenție, iar fiecare replică a ei își găsea utilitatea. Nu doar că mi-a arătat o pereche de teniși tricolori, dar mi-a indicat raionul în care găseam și modele de colecție. Ba cu motive populare, ba cu frunza de stejar suprapusă peste drapel. Mintea îmi fugise dintr-o dată în altă parte și nu mă mai concentram pe problema de la picior, care primise diverse nume de-a lungul timpului. Claudicație intermitentă. Sindrom entrapment. Și alte denumiri mai complexe.
Nu doar că uitasem de cârcel. Drumeția trecuse în plan secund, iar trioul de fete dispăruse din aria mea de acoperire. Doamna Pepita mi-a spus că dacă iau trei perechi, a patra e gratis. Exista o condiție la toate minunile astea ale munților. Nu puteam, sub nicio formă, să vorbesc despre acest așezământ, unde prețurile erau cu 30-40% mai mici decât la oricare alt Lidl din România. Nu puteau afla nici fetele, nu putea afla nici Dani Filth. Ba mai mult, el era cauza pentru care magazinul își mutase sediul de câteva ori. Primise interdicție la tenișii tricolori, iar asta nu cred că i-a picat bine.
Din monosilabică, doamna Pepita a trecut la amenințări. Imediat după ce colegul a eliberat bonul ce conținea patru perechi de teniși, apă oxigenată, alcool sanitar și două banana mai mult crude.
„Mergem în camera în care veți dormi următoarele ore. Noi vă vom seda, inainte de asta veți semna aceste hârtii. Un exemplar rămâne la noi, celălalt tot la noi. Îl veți primi în momentul în care vom ști că sunteți de bună-credință.”
„N-aș vrea să vă murdăresc așternuturile. Doar vedeți că am căzut și că sunt plin de noroi. Până nu mă spăl, nu mă voi încălța cu tenișii stejar. Apropo, nu există vreun cabinet medical prin zonă, vreo anexă a Lidl-ului ăstuia?” „Merge și așa! Am auzit că se poartă și în Mongolia. Avem dosarul dumneavoastră cu șină, pe tejghea. Recapitulăm: dormim, murdărim cearșaful alb și apoi ne întoarcem cu Dani Filth la grupul de liceeni care v-a abandonat pe munte. Vestea bună e că puteți face bișniță cu tenișii tricolori.”