În acest volum de proză scurtă (ed. Trei, 2023) avem parte de importante revelații care au loc în adolescență, având ecouri puternice în maturitate, reușind să te conecteze subtil la viața interioară a personajelor sale, făcându-te poate să-ți amintești de vremurile de atunci.

În cele doar patru povestiri din carte, de dimensiunea unor nuvele, revelațiile personajelor sunt însă contrazise de alte revelații care se întâmplă la scurt timp după ce primele au avut loc. Asta nu înseamnă că primele revelații sunt anulate de următoarele, doar că personajele nu se așteptau să afle lucruri contradictorii despre ele, despre ceilalți și despre lumea pe care ajung treptat să și-o apropie.

Multiplele revelații dau o notă aparte narațiunii, te iau cumva prin surprindere, făcându-te să te gândești la cât e de ușor să pierzi niște chestii excepționale din cauza neatenției, a neglijenței, a indiferenței, deși nu ești neapărat tu de vină, căci lucrurile respective au loc pe fondul ritmului extrem de accelerat al adolescenței care face ca totul să fie foarte fragil. Revelațiile cresc în mod firesc unele din altele construind în fapt anatomia tinereții cu pericolele ei mai mult sau mai puțin imaginare.

Ceea ce e cu adevărat diferit în proza lui Mihai Mateiu e că aceste revelații sunt senzitive, sunt strâns legate de domeniul senzorialului, de schimbările fizice prin care trec personajele, acele schimbări care au loc în urma unor explozii chimice care se întâmplă într-un corp în plină dezvoltare, într-un corp în creștere. Personajele se descoperă, fără vreun semnal de alarmă, dintr-o dată; corpul pune pur și simplu stăpânire pe ele, conectându-i prin simțuri, care funcționează precum niște tentacule, la lumea exterioară, o lume de care nu au nevoie foarte mult.

Personajele au parte aici de momente definitorii în viața lor, dar nu și definitive, iar deciziile luate sunt temporare, nu finale. Ecourile adolescenței se vor vedea mai încolo, în drumul complicat și greu al vârstei adulte. Nu știm care o să fie evoluția lor în viață, le surprindem un pic aici, în nebunia faină a anilor de liceu, a terorii de a deveni ceva, orice, încă nu e deloc clar ce anume.

Mihai Mateiu scrie aceste povești cu o mână sigură și ușoară, fără să se încurce în vreun fel, păstrând tot timpul un echilibru narativ, planând prin universul adolescenței precum un avion de hârtie, rememorând fazele de dinaintea intrării în viața matură cu multă tandrețe și empatie.