Bărbatul s-a ridicat în picioare și și-a întins spatele. Oasele i-au trosnit cu un zgomot surd. Calul stătea legat de copacul înalt. A întețit focul și a căutat în desagă ibricul. A pus apă în ibric și în timp ce apa fierbea a urinat în praful de lângă copac. Apoi a scuipat și a scos din buzunarul de la piept tutun și o foaie și a început să își ruleze o țigară. A căutat în buzunarul din spate al pantalonilor bricheta de metal și a scos-o. Era rece și a privit-o îndelung apoi a ținut-o doar cu degetul mijlociu și cu inelarul iar cu degetul mare i-a ridicat capacul. S-a auzit un hârșâit plăcut. Și-a aprins țigara și a tras în piept fumul uscat. Calul a nechezat nerăbdător și a bătut în pământ cu copita dreaptă. Bărbatul a întors capul și a privit animalul apoi s-a apropiat de el și i-a netezit coama cu degetele făcute greblă. Dincolo de spinarea unduită a calului orizontul era purpuriu și rece și atunci și-a adus aminte de cafea. A turnat apa într-o ceașcă de tablă cu smalțul căzut și apoi a scos o linguriță ușor îndoită cu care a mutat câteva grame de cafea dintr-un săculeț de rafie în cană. A amestecat și a sorbit. Era amară. Calul a nechezat din nou. A privit soarele, un disc roșu și clar ridicându-se încet deasupra orizontului și a știut că era vremea să pornească din nou la drum. Era încă frig și iarba din jurul picioarelor sale era plină de rouă. Și-a strâns sacul de dormit și pătura și le-a făcut sul apoi le-a prins de șaua uzată cu o curea și s-a urcat pe spinarea calului și a pornit mai departe. Vântul sufla ușor și norii se destrămau deasupra pălăriei de pe capul său. S-a apropiat de drumul principal și a oprit calul. A privit într-o parte și apoi a privit în cealaltă parte și nu a văzut nimic în afară de drumul pustiu. A dat călcâi calului și animalul a înaintat până când s-au găsit amândoi deasupra liniei care separa cele două benzi ale drumului. Atunci bărbatul și-a întors capul spre răsărit și a văzut că întinderea era pustie. Avea un avans considerabil în fața celuilalt. Apoi și-a întors capul spre apus, a mai privit o dată în spate și a scuipat din nou pe bitumul de sub picioarele calului, apoi a pornit mai departe.
Bărbatul s-a oprit în jurul amiezii și a scos din desagă o sticlă și a început să bea. Apa era caldă și nu oferea satisfacție. A descălecat și a făcut câțiva pași în jurul calului să își întindă picioarele amorțite, apoi a privit în urma sa. A mângâiat calul cu palma și a văzut că animalul avea spută în jurul gurii și i-a spus că trebuie să mai aibă puțină răbdare, în curând vor ajunge în oraș și acolo va putea să bea apă rece și multă. Un vânt călduț a șuierat de nicăieri pe lângă urechea bărbatului și l-a făcut să își aducă aminte de ce mergea în direcția în care mergea și nu în alta. A băgat mâna în buzunarul din dreapta pantalonului și a văzut că nu mai avea decât două monede. Aceștia erau toți banii pe care îi mai avea și nu erau de ajuns. A apucat hamul și a pus piciorul drept în scară apoi s-a ridicat pe spinarea animalului. Au pornit mai departe.
După o oră au ajuns în oraș și au intrat pe strada principală. Era plin de oameni pe strada principală și pe străzile adiacente. A văzut o femeie cărând un săculeț de făină în timp ce doi copii se jucau în jurul ei și a văzut un spițer scriind cu creta pe o tăblie neagră o rețetă pentru bolile sezonului. Era un bătrânel cu părul alb care transpira abundent prin cămașă.
Și-a adus aminte că nu mai avea bani și parcă în ciuda acestui gând i s-a făcut foame. Nu, nu i s-a făcut foame cât și-a adus aminte că nu a mai mâncat hrană decentă de trei zile. A oprit calul în fața unui bar și l-a legat de un stâlp de lemn. Un băiat în haine prăfuite s-a apropiat repede de el.
– Domnu, vrei să am grijă calu tău?
Bărbatul l-a privit pe sub marginea pălăriei apoi a privit în jur. A zis:
– Vrei să-mi păzești calul?
– Sigur. Dacă vrei.
– Bine.
– Ne-am înțeles.
– Cât mă costă?
– Nu mult.
– Dar îi aduci și apă.
– Sigur.
– Te plătesc când ies.
– Bine, a spus băiatul. Merg să aduc apa.
Bărbatul a zâmbit, s-a întors pe călcâie și a luat-o spre intrarea în bar. Înăuntru era răcoare și umbră, și aproape toate mesele erau goale. S-a așezat la tejghea și a cerut o bere. Barmanul era un bărbat cu o mustață imensă care ștergea niște pahare când bărbatul a făcut comanda dar le-a lăsat deoparte și s-a apropiat de robinetul cu bere și a turnat o halbă plină pe care a depus-o în fața bărbatului. Spuma se clătina pe creștetul lichidului și bărbatul a apucat halba de mâner și a dus-o la gură. Lichidul rece a alunecat în josul gâtlejului până în stomacul gol. Bărbatul a depus halba pe jumătate goală înapoi pe tejghea și a cerut ceva de mâncare.
– Bucătarul mi-e bolnav. Nu am decât orez și friptură, a spus barmanul.
– Orez și friptură e perfect.
– E carne de iepure.
– Iepurele e preferatul meu.
– Lumea nu prea îl preferă.
– Eu îl prefer, a spus bărbatul și stomacul a început să ghiorăie în spatele cămășii murdare ca o confirmare a spuselor.
Barmanul a ridicat din sprâncene apoi s-a întors pe călcâie și a luat-o spre capătul tejghelei. Ajuns acolo a strecurat capul după o perdea verde și a strigat cuiva nevăzut să aducă niște orez și friptură. Apoi s-a întors în locul din care plecase și a început din nou să șteargă paharele. Atunci bărbatul a observat că în capătul celălalt al tejghelei stătea un bătrân. Avea în fața lui un pahar mic iar în pahar băltea un lichid chihlimbariu. Bătrânul pipăia din când în când paharul cu degete încovoiate și tremurânde și plescăia din buze. Avea părul alb și des. Lângă pahar odihnea o pălărie cu boruri largi.
– Vine aici în fiecare zi, a spus barmanul privind în continuare paharul pe care îl ștergea.
Bărbatul a privit halba de bere și a rămas tăcut.
– În fiecare zi, la aceeași oră.
– Mhm.
– Stă pe același scaun și comandă mereu aceeași băutură, a continuat barmanul. Apoi a pus paharul pe raftul dedicat și a apucat altul.
– Cine e omul? a întrebat bărbatul.
– Nu știu.
– Am înțeles.
Bătrânul s-a rotit pe scaun și ochii lui i-au întâlnit pe cei ai bărbatului. Avea ochii de un albastru deschis și păreau nefuncționali și statici. Privirea bătrânului țintea ușor pe lângă bărbat. Bătrânul și-a ridicat mâna dreaptă la un bor imaginar și l-a salutat. Bărbatul i-a răspuns la salut cu un gest similar.
– Vii des aici? a întrebat bătrânul.
– Nu. Acum am ajuns.
– De unde vii?
– Din sud.
– De unde anume din sud?
– Durango.
– Durango.
– Da.
– N-am fost niciodată acolo.
– Un oraș ca oricare altul.
– Presupun.
– Presupui bine, a confirmat bărbatul și a ridicat halba la gură. A băut și apoi a lăsat-o înapoi pe tejghea aproape goală.
– Ce ai făcut acolo?
Bărbatul a rămas tăcut. Și-a adus aminte de cel care se afla pe urmele sale.
– Nimic special, a răspuns într-un final.
Bătrânul a întors capul și privirea i-a căzut în lichidul din pahar. A ridicat paharul și a contemplat acel nimic special care plutea în aer apoi a dus paharul la buze și a băut. A pus paharul înapoi pe tejghea și mâna stângă i s-a ridicat pe patul pistolului pe care îl avea la șold. Bărbatul a zâmbit.
– Strașnic pistol!
– Da, a răspuns bătrânul. Îl am de când eram tânăr.
– Colt?
– Mhm.
– Pare greu.
– Este. Patul e îmbrăcat în lemn de santal și asta îl face și mai greu.
– Lovește tare?
– Ca un catâr, s-a lăudat bătrânul.
– Cred că îți trebuie mână tare să îl stăpânești.
– Crezi bine.
Bărbatul și-a mutat privirea de la bătrân la barmanul care ștergea în continuare pahare. A apucat din nou mânerul halbei și a ridicat-o la gură apoi a băut și apoi a lăsat-o înapoi pe lemnul tejghelei. O femeie grasă a ieșit din spatele perdelei verzi ca o furtună ținând într-o mână o farfurie plină de crăpături pe care se aflau carnea, orezul și murăturile. În cealaltă mână avea un mic recipient de aluminiu plin cu sos. Femeia s-a strecurat expert pe lângă barmanul ocupat și a depus mâncarea în fața bărbatului. Apoi și-a pus brațele în șolduri și l-a privit.
– Mulțumesc, a spus bărbatul și a început să mănânce.
Femeia și barmanul îl priveau cum înmuia carnea în sos și cum smulgea fășiile de pe oase direct cu dinții pentru că nu avea tacâmuri. Apoi lua cu degetele orezul semi-fiert și din când în când băga în gură și o bucată de murătură. Femeia a schimbat o privire cu barmanul apoi s-a strecurat din nou pe lângă el și a dispărut în spatele perdelei verzi.
– Văd că și tu ai un pistol, a spus bătrânul.
Bărbatul a rămas tăcut. A continuat să mănânce.
– O piesă frumoasă.
– Da, a spus bărbatul.
– Colt.
– Da.
– Butoi cu șase gloanțe și țeavă de 20 de centimetri.
– Da.
– Frumos. Ai tras cu el?
– Nu ar avea sens să îl am fără să trag cu el, nu?
– Presupun că nu. Ai împușcat pe cineva cu el?
– De ce mă întrebi asta?
– Curiozitate.
– Ce fel de curiozitate e asta?
– Un asemenea pistol are o forță de distrugere foarte mare. Aș fi curios să văd cum arată cineva împușcat cu acest pistol.
– Nu arată prea bine, asta pot s-o spun.
– Presupun că ai dreptate.
– Mda.
– Am văzut mulți oameni împușcați. Unii din greșeală, alții din voința altora. Răni de toate felurile. Adânci sau superficiale, răni marginale sau în plin trup. Ai văzut vreodată un glonț trecând prin fruntea cuiva?
– Nu, n-am văzut.
– Eu am văzut. Crede-mă că nu uiți niciodată așa ceva.
– Te cred.
– S-a întâmplat când eram tânăr. Acum vreo 40 de ani și mai bine. Eu și taică-meu am fost angajați să transportăm 30 de cai din Valverde până în Canionul Porcilor. Plată bună, dar era foarte riscant. Bandiți, indieni, secetă. Un om putea să își scurteze foarte bine zilele făcând așa ceva. Eram în mijlocul deșertului, la vreo 45 de kilometri de Casa Grande când ne-au atacat indienii. Erau vreo 4 sau 5. Doi dintre ei aveau puști. Pe unul l-am nimerit în umăr și n-a mai putut folosi arma. Celălalt a tras după noi, a golit încărcătorul și l-a schimbat din mers. Atunci taică-meu s-a luat după el. Indianul s-a rotit și a tras în taică-meu și glonțul l-a nimerit direct în gât.
Bătrânul a făcut un semn cu un deget cârn apăsat puternic în pielea ridată a grumazului.
– Glonțul a trecut prin el, a spus bătrânul. A trecut prin el și era să mă lovească și pe mine. Mi-a alunecat pe lângă ureche. L-am auzit cum a zbârnâit pe lângă capul meu, am putut mirosi sângele tatălui meu împrăștiat în aer de plumbul acela.
– Ce s-a întâmplat cu tatăl dumitale?
– A murit.
– Și cum ai scăpat de indieni?
– I-am omorât pe toți, a spus bătrânul simplu. Cu pistolul ăsta, a adăugat el punându-și din nou mâna pe patul pistolului de la brâu.